Frustrări de primăvară
Confluența de anotimpuri ne întoarce pe dos. Unii (molatici din fire) încep să zburde peste puteri, iar alții (agitații de toate zilele) rămân toropiți de astenie. Ca urmare, gesturile multora, publice și private, sunt menite să ne lase cu gurile îndelung întredeschise. Cautarea explicațiilor devine, în aceste condiții, un demers ridicător de tensiune.
Mania de a blama fara noimă ne este arhicunoscută. Ea merge braț la braț cu pitorescul acestui spațiu mioritic. Grefat pe filoane balcanice. Desigur, critica este, de fapt, stimulativă. Dacă-i făcută cu bună-credință. Și cu bună-știință. Și din bună-voință. Nu doar de dragul contabilizării nodurilor în mlaștina de papură. Dar la noi, tot muritorul care se agită în fața națiunii până la spume, în încercarea de a combate sub orice chip opinia altora, ne face plăcere. Ne procură un (împrumutat) sentiment de umflare în piepturi, pe care mușchii noștri nu ni-l pot oferi în mod autonom. Așa că rămânem, în fața imaginilor, tot cu gurile încăpățânat întredeschise.
Procesul susținut și degrabă început după anul 2000, al schimbării fără noimă a capilor (mari și mici) ai justiției nu a declanșat riposte de tipul celor mai sus creionate. Decât pe ici, pe colo. În schimb, au intrat și au rămas în luptă constantă (însă inegală) doar președinta Asociației Magistraților din România și cei câțiva magistrați din jurul ei. Care știau, fără exagerare, cât de mult riscă. Schimbarea a intervenit fără explicații coerente, fără motivații viabile. Procuror general, președinți de instanțe, președinți de secții, prim-procurori de parchete au zburat pentru simpla vină de a fi fost puși în funcții pe timpul vechii puteri. Iar locurile lor au fost luate (în prea multe cazuri) de șefi docili. Dacă nu atașați, cel puțin supuși fericitei conduceri de stat și de minister.
Acum s-a crezut, în mod ușuratic (potrivit unei expresii din teoria dreptului penal), că democrația poate fi restaurată prin utilizarea măsurilor democratice. Că răul poate fi înlăturat prin bine. Că eleganța poate bate mojicia. Așa că d-na ministru a justiției a purces la verificarea detaliată, prin filtrul unor profesioniști, a activității PNA. Nu s-a apucat, pur și simplu, ca fosta detentoare a fotoliului cu pricina, de ras și frezat. În două-trei mișcări. Ci a solicitat opinii autorizate. Raportul Freedom House se bazează pe argumente formulate de 46 de instituții și organizații, guvernamentale și non-guvernamentale, pe discuții cu magistrați și cu procurorii PNA, pe studierea unui volum impresionant de înscrisuri. Nici nu s-a răcit bine raportul cu pricina, că s-au și dat la flambat spiritele celor vizați de experții străini. După grețoasa rețetă “cine n-a molfăit salam cu soia, să facă bine a-și ține gura!”, s-au apucat de comentat (pe o paletă de la negativ la diabolic) știuții comentatori cu impulsivitatea la butonieră. Cum că americanii ar fi trebuit să-și vadă de ale lor, cum că Freedom House conclucrase (în istoria sa recentă) cu Apador-CH și, în consecință, face hatârul d-nei ministru, cum că organizațiile pe argumentele cărora s-au clădit blamatele concluzii trebuie să dea explicații urgente și la subiect, cum că știm noi bine care-i situația pe la noi, nu trebuie să ne-o scrie alții, indiferent care-or fi ăia.
Cu toate eforturile de ascundere a pădurii naționale după copaci, agitații acestei primăveri n-au putut contracara, în nici un fel, concluzia dureroasă a raportului: PNA nu a avut o activitate eficientă și nici independentă. Față de motivele concrete prezentate în fundamentarea acestei susțineri, precum și față de neputința aducerii unor argumentelor contrare cât de cât pertinente, orice înspumare a gurii (în grup sau individuală) nu valorează mai nimic.
Este penibil să vezi o mare de bărbați încercând să-și pună hormonii de primăvară în slujba dominării unei femei care știe ce face și vrea să facă ceea ce știe. Cu atât mai mult cu cât aceiași vajnici luptători de sex opus nu s-au manifestat similar pe vremea când fosta ministră anti-reforma justiția fluierând. Să fie, oare, de vină doar trezirea simțurilor în prag de vreme bună? Sau, pur și simplu, agățarea cu trup și suflet de vechile metehne, a căror părăsire ar avea efect de tsunami pentru cei ce predică apă, dar se dedulcesc cu vin.
de Andreea Ciucă
