Vremea Mosului si a superstitiilor
Apropierea sarbatorilor ne gasesc de fiecare data foarte ocupati. Avem de facut cumparaturi, de aranjat casa, de stabilit meniul, de rezolvat ultimele amanunte legate de petrecerea cat mai agreabila a zilelor de sarbatoare. In agitatia acestor zile, inconstient sau cu buna stiinta, avem grija sa evitam acele lucruri care potrivit superstitiilor populare au marcat de milenii sarbatorile romanilor. Nu se stie exact cum au aparut, se stie doar ca au fost perpetuate, in timp ajungand sa aiba caracter de “lege populara”, atentionand, punand interdictii sau din contra indemnand la anumite actiuni.
De Craciun
Superstitiile pagane spun ca noaptea Craciunului este una periculoasa in care nu e bine sa umbli singur. Doar Mos Craciun are acest privilegiu, umbland grabit de la o casa la alta, nestingherit de vrajitoarele si demonii care ies din ascunzatori. In aceasta noapte animalele vorbesc limba oamenilor, viespile zumzaie de mii de ori mai tare si toate sunetele sunt amplificate. Numai cei binecuvantati au norocul sa vada cum infloresc toti copacii pret de cateva minute, fix la miezul noptii. Cei aflati la slujba de Craciun, trebuie sa aiba mare grija, vor asurzi daca ies din biserica inaintea terminarii slujbei. Legile nescrise ale Craciunului mai spun ca cei care fac baie in aceasta zi speciala vor ramane curati tot anul, iar cei care tot acum vor manca mere, vor avea o sanatate de invidiat. Crengutele de vasc culese de pe pomi roditori, se vor pune pe masa de Craciun, pentru ca in aceasta seara sunt aducatoare de noroc. Iar daca vrem sa ne ferim de ghinion, sub nici o forma sa nu purtam pantofi noi de Craciun si sa evitam persoanele blonde sau roscate. In schimb e de dorit sa avem la masa oaspeti bruneti. Intre Craciun si Anul Nou nu avem voie sa spalam haine sau sa tricotam pentru ca intoarcem vremurile impotriva noastra. Si apropo de vremuri, zapada si cerul senin in aceasta noapte anunta un an roditor, iar vantul si lipsa zapezii anunta ghinion. Toate acestea nu nici o influenta asupra celor nascuti in perioada Craciunului sau a anului nou, pentru ca acestia sunt oameni norocosi din nastere.
“Le zice superstitii ca nu mai crede lumea in ele. Da-s lucruri adevarate de care mai demult lumea, la tara, tinea cont. În Ajunul Craciunului, strângem de la vecini tot ce am avut dat cu imprumut ca sa ne gaseasca sarbatoarile cu toata averea acasa. Seara, inainte de a ne imbraca cu hainele de sarbatoare puneam un banut de metal si o nuca in apa in care ne spalam sa fim sanatosi, tari si fara lipsuri la casa. Aveam un frate cioban, care punea o bucata de sare sub pragul casei. O scotea numai in martie, aprilie cand iesea cu oile. Atunci macina sarea si o amesteca cu mancarea oilor sa sporeasca turma. Ce mai facam oare? Da, privegheam…, puneam pe masa un colacel cu un cutit infipt in el. Masa, asezata în seara de Ajun, trebuia sa ramâna întinsa toata noaptea. Si focul sa arda. Ca spiritele mortilor se zicea ca ies in lume si daca veneau pe acasa sa poata sa mance si sa steie la caldura”, ne-a spus intr-o seara Maria Feier din Hodac, un sat in care inca traditia mai dainuie.
Si ne-a mai spus ca seara de Craciun trebuie sa ne prinda impacati cu toata lumea. O alta superstitie spune ca, de Ajun, pentru a fi protejat de deochi si de farmece, se pun în cele patru colturi ale mesei usturoi si seminte de mac. Ca sa le vina petitori, din Ajunul Craciunului si pâna la Iordan, la Boboteaza, fetele matura casa de la prag înspre rasarit. În aceste doua saptamâni este bine ca fetele mari sa nu dea gunoiul afara din casa.
Si ar mai fi inca multe de spus. Dar cel mai important lucru este ca in seara de ajun, Craciunul vine cu bucurie, brad impodobit, masa plina si cadouri. Multe cadouri.
Eugenia KISS
333.333 de tone
Gandindu-se la greutatea pe care trebuie sa o duca in sacul sau imens in aceasta noapte, cercetatorii au calculat… Daca duce doar un ursulet de plus fiecarui copil din lume, mosul ar duce in sania lui 333.333 de tone. La aceasta sarcina, se adauga renii necesari, alte 214 tone. Oricat de lunga am considera ca este aceasta noapte, pentru a imparti toate cadourile, mosul trebuie sa faca 823 vizite pe secunda. Si ne mai miram ca nu il vedem. La cat de ocupat este, bine ca mai ajunge si pe la noi.



