Walter Roman, un prieten „sentimental“

Mureseanul Andrei Sas Dragos a luptat in 1936 pe frontul din Spania, de partea republicanilor. Acolo l-a cunoscut si s-a imprietenit cu Walter (Ernst Neulander) Roman, tatal lui Petre Roman, liderul aflat acum in cautarea unui partid “croit” pe masura lui. Destinul tragic al mureseanului a fost la un moment dat evocat de Walter Roman in cartea sa intitulata “Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei”.

Motivatii diverse i-au facut pe multi romani, sa adopte o ideologie sau alta, respectiv comunismul sau fascismul. Printre ei si mureseanul Andrei Sas Dragos, un om ce s-a sacrificat in mod deliberat, dar inutil, in numele unei cauze iluzorii in care insa a crezut cu fanatism. Nascut in 1912, intr-o familie de argati de pe mosia familiei grofului Zichy, o familie care detinea intinse proprietati, inclusiv in judetul Mures, Dragos a fost nevoit sa lucreze el insusi ca argat inca de la 6 ani. Cu imense greutati materiale a urmat apoi scoala din Hidrifaia si ulterior pe cea din Bahnea. Timp de cativa ani a fost ucenic de croitor si apoi lucrator calificat la o croitorie in Tarnaveni.

Voluntar pe frontul din Spania

In 1929, s-a mutat la Bucuresti unde a lucrat un timp la o mare croitorie de lux. Criza economica mondiala din anii 1929-1933, a determinat un mare val de greve, inclusiv in Romania. Aceasta a fost perioada in care Andrei Sas Dragos a intrat in miscarea comunista, participand activ atat la grevele din ’29-’33, cat si la actiuni ilegale initiate de PCR. In contextul dat si cu experienta de viata avuta pana in acel moment, evolutia sa politica este explicabila, si chiar de inteles, in mare parte. Incorporat in 1934 la Regimentul 84 infanterie din Bucuresti, Andrei Sas Dragos a fost lasat la vatra in 1936, an in care a intrat in atentia organelor Sigurantei statului roman pentru activitate comunista. Tot in acelasi an, 1936, a izbucnit si razboiul civil din Spania, un fel de “repetitie generala” a razboiului mondial care avea sa izbucneasca peste foarte putin timp. Fidel crezului sau, dar si pentru a scapa de atentia organelor Sigurantei romane, Dragos a plecat ca voluntar in Spania inrolandu-se in tabara republicana alaturi de alti voluntari romani sau straini. De cealalta parte a baricadei se aflau trupele conduse de viitorul conducator al statului spaniol, generalul Franco si de generalul Mela. Si in randul trupelor franchiste s-au inregimentat voluntari straini, iar din Romania in mod deosebit legionari.

Intalnirea cu Walter Roman

Sosirea lui Dragos in Spania, nu a fost scutita de peripetii. A trebuit sa parcurga un traseu lung si ocolitor, prin Cehoslovacia, Austria, Elvetia si Franta. Incadrat in Brigada a 14-a internationala stationata la Albacete, Andrei Sas Dragos a participat la mai multe batalii pe fluviul Ebru, cu Bateria de artilerie “Tudor Vladimirescu” constituita in exclusivitate din romani. In Spania a cunoscut mai multe personaje interesante, care aveau sa ajunga ulterior mari potentati ai regimului din Romania comunista. Printre acestia si pe inginerul Walter Ernest Neulander, ce avea sa-si “romanizeze” numele in Valter Roman (tatal actualului om politic Petre Roman). De altfel, Walter Roman l-a evocat pe Andrei Sas Dragos intr-una din scrierile sale cu caracter memorialistic, “Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei”. Infrangerea republicanilor i-a determinat pe voluntarii romani sa se refugieze in Franta, unde au fost dezarmati si internati in lagarele de la Saint-Cyprienne, Angelis-sur-Mer si Gurs, injghebate pe platourile de la poalele Pirineilor. Intentia autoritatilor franceze de a-i transporta intr-un lagar din Africa de Nord, i-a determinat pe romani sa se organizeze in vederea evadarii. Pe data de 21 martie 1941, dupa ce au fost imbarcati in gara Toulouse cu destinatia Africa de Nord, 16 romani au reusit sa sara din tren si sa evadeze. Cu sprijinul celor din FTP (franctirori si partizani), romanii s-au incadrat in Rezistenta franceza.

Un sfarsit prea putin romantic

Romanii evadati au format primul detasament de straini – “Main d’Oeuvre Immigre”(Mana de lucru imigrata, cum au fost denumiti) – din Rezistenta franceza. Condus de Nicolae Cristea, detasamentul romanesc a participat inca din primele saptamani de la constituire la acte de sabotaj impotriva trupelor germane, in mod deosebit deraieri de trenuri de marfa. Pe 16 octombrie 1942, Nicolae Cristea, Ioan Craciun si Andrei Sas Dragos, au atacat cu grenade de mana un grup de aviatori germani care faceau exercitii pe stadionul Montrouge, aflat intr-o suburbie a Parisului. Actiunea insuficient pregatita – nu este exclusa nici ipoteza tradarii – nu s-a soldat cu mari pierderi in randul aviatorilor, in schimb romanii au fost arestati intr-un timp foarte scurt de Gestapo. Dupa 4 luni de detentie si torturi in inchisoarea militara de la Fresnes, cei trei au fost executati pe data de 13 martie 1943. Abia sapte ani mai tarziu avea sa afle familia lui Andrei Sas Dragos din Mures, despre tragica moarte a acestuia. Mormantul – daca a avut vreodata – nu l-au mai aflat insa. Studiat la mai bine de 60 de ani de la moartea sa, cazul lui Andrei Sas Dragos, reprezinta unul tipic al unui idealist care a crezut cu fanatism intr-o ideologie si o cauza pierduta.

“Dupa noi, vom veni tot noi!”

Evreu maghiar din Transilvania, cu studii de inginerie la Politehnica din Brno, Cehoslovacia, Walter Roman a intrat de tanar in miscarea comunista si a luptat in razboiul civil spaniol de partea republicanilor. Dupa infrangerea acestora s-a refugiat in URSS unde, pe toata perioada razboiului, a condus sectia de limba romana a Radio Moscova. A revenit in tara dupa 23 august 1944 si a ocupat importante functii de partid si de stat, ajungand pana la gradul de general-maior si Sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane. Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arata ca Walter Roman “ar fi pledat în fata membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înfiintarii statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietica, SUA si Marea Britanie”. Fiul lui Walter, Petre Roman, contesta cele spuse de istoricul sovietic spunând ca tatal sau ar fi sustinut de fapt ramânerea Transilvaniei ca provincie a României. In 1956, Walter Roman a avut un rol major in atragerea in Romania, a grupului Imre Nagy – conducatorul miscarii antisovietice si anticomuniste din Ungaria – pentru a putea fi predat ulterior sovieticilor. Marginalizat de Dej, dar in mod deosebit de Ceausescu, Walter Roman s-a dedicat in totalitate activitatii stiintifice parcurgand aproape toate treptele carierei universitare, iar la un moment dat a devenit si director al Editurii Politice. A scris diverse carti printre care si pe cea intitulata “Secolul XX – Secolul Marilor Revolutii”, carte ce a fost publicata la Bucuresti in 1970 si care, prin continutul ei elogiaza revolutia comunista din URSS. Unul din paragrafe este extrem de interesant. “Cine va veni dupa noi?” se intreaba la un moment dat, retoric, Walter Roman referindu-se la comunistii care conduceau URSS si tarile din Europa de Est. “Dupa noi, vom veni tot noi,” raspunde acelasi Roman. “Noi nu scriem istoria. Noi o cream”, a continuat el. Gandindu-ne la atat de contestatele evenimente pe care le-am trait in 1989, dar si dupa, nu poti sa nu-ti pui intrebarea daca a avut sau nu dreptate? Raspunsul il putem da insa fiecare dintre noi… depinde doar din ce unghi privim problema.

Nicolae BALINT