Uncategorized

Zakusca face muzicaÂ…

Având o evoluţie spectaculoasă

în lumea muzicală mureşeană, şi nu numai, Zakusca s-a impus destul de rapid în mintea consumatorilor de muzică bună. Băieţii s-au constituit într-o trupă în luna noiembrie a anului trecut iar noutatea adusă de ei constă mai ales în varietatea instrumentelor folosite. Începând de la cele cunoscute, cum ar fi vioara, saxofonul ce dă notele de jazz, acordeonul, chitara, tobele, ei au introdus şi instrumente ce nu sunt atât folosite aici: djembe – instrument african, derbuka – arab, instrumente tradiţionale japoneze, vibraslept – tot un instrument oriental şi altele.

Zakusca,

o combinaţie de stiluri

Numele formaţiei “Zakusca” provine şi de la faptul că

nu au un stil anume. Deşi teoretic cântă un etno progresiv, totuşi, acest gen nu defineşte întru-totul ceea ce au în repertoriu. Este un fel de “amestecătură” de stiluri, mai mult orientale (japoneze, arabe, indiene, tibetane) dar şi influenţe balcanice: turceşti, ruseşti, ungureşti, ţigăneşti etc.

“Muzi

ca instrumentală vorbeşte singură, nu are nevoie de text pentru a exprima nişte sentimente. Fiecare primeşte ceea ce-şi doreşte dintr-o melodie. Noi nu avem nevoie de cuvinte de genul: ce mult te iubesc, ce frumoasă eşti sau ce bine-mi pare că ai luat ţeapă!, publicul nostru simte ceea ce vrem să spunem din acordurile cântecului”, ne-a declarat Zeno.

Proiecte de viitor

Acum se lucrează la al treilea album, ce conţ

ine ritmuri africane şi egiptene, în care vor fi introduşi doi solişti. Aceştia nu vor avea un text de cântat, ci vor emite doar nişte “sunete fără înţeles” ce vor intra în componenţa melodiei.
Lansarea primelor două albume va avea loc în luna iulie, în cetate. “Am pus bazele acestei trupe, deoarece sunt de părere că oamenii au nevoie să asculte şi muzică de calitate, nu numai manele. Publicul nostru este doar în formare, putem să spunem că ne adresăm tuturor categoriilor de vârstă, dar cu timpul vor veni să ne asculte cei ce sunt cu adevărat pasionaţi de muzica oferită de noi.” Ceea ce ar dori ei ar fi deschiderea unui local unde oamenii să asculte numai jazz live, lângă un pahar.

Un scurt CV…

Membrii trupei sunt: Zeno, Barni, Istvan, Attila şi Zsolt.

Zeno, compozitorul formaţiei, este ş

i director muzical al teatrului Ariel. Istvan este prim clarinetist la Filarmonica din Târgu Mureş. Barna cântă la vioară şi a absolvit Liceul de Artă din Târgu Mureş. Zsolt, percuţionistul, a activat în numeroase formaţii şi înainte, iar Attila a terminat chitară clasică la Conservatorul din Cluj. Având în vedere succesul de care au parte, ne gândim că au mai rămas oameni neinfestaţi cu virusul “manele” şi care ştiu să facă diferenţa dintre muzica adevărată şi kitsch. Nu ne rămâne decât să le urăm multe succese mai departe şi cât mai mult public, pentru că acesta din urmă are nevoie de o serioasă educaţie în domeniu.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close