Ziua Armatei si atacul împotriva lui Boc IV

Luni, 25 octombrie, Ziua Armatei Române! La aceeasi data, în urma cu doar 66 de ani, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au degajat, la Carei, ultima brazda de pamânt românesc aflata sub ocupatia hortista. Ardealul era eliberat. O zi mai târziu, la 26 octombrie, Ministrul de razboi, generalul Mihai Racovita, declara: “Românii, cu mic, cu mare, tresalta la sunetul trâmbitelor biruitoare. Ardealul a revenit astazi, prin lupta dreapta si jertfa vrednica, la trupul din care a fost rupt“.
Pe atunci, militarii români erau eroi. Astazi, prin grija puterilor politice care s-au succedat la guvernare, sunt mai mult goi. Salariile le-au fost diminuate cu 25%, sporurile le-au fost taiate, pensile speciale sunt pe cale de a fi anulate. Ce gândeste oare soldatul român, stând el asa si asteptând ordinele, în transeele din Afganistan sau Irak? Ce crede el despre ministrul lui, Oprea, despre Boc, despre Basescu? Daca i-ar prinde pe vreunul, prin absurd, în catarea lunetei… ce ar face? O alica cu sare, macar, la poponet?
Fanfara cânta trist de Ziua Armatei în acest an. Poate chiar fals, la Bucuresti, unde, logic, nemultumirile militarilor au ajuns mai rapid la urechea ministrului si a premierului.
Un caz. Sa vorbim de trupele speciale. Baietii aceia care sunt antrenati pentru misiuni speciale, parasutati cine stie unde, când, cum sa rezolve rapid o problema. Au sute de ore de pregatire, în zbor, în apa, pe pamânt. Îsi risca viata în fiecare misiune. Pentru ce? Pâna acum aveau sporuri cât de cât rezonabile, de circa 50% din salariile militarilor obisnuiti. Dar s-au dus. Apoi a venit micsorarea cu 25% a salariilor. Urmeaza pensiile. Un parasutist sau un scafandru din trupele speciale va putea avea o pensie de mizerie pe la 60 de ani, ca oricare dintre noi. Vi-l imaginati pe la 59 de ani, bunic deja, cu tâmplele albe, în cautarea lui Bin Laden prin Pakistan? Unii precum Boc si Basescu reusesc acest exercitiu.
Spre deosebire de politistii care au dat cu caschetele de pamânt în fata Cotrocenilor, acesti militari nu au dreptul de a protesta. Orice iesire în front, orice insubordonare ar fi interpretate ca lovitura de stat. Menirea lor e sa taca, sa-si îndeplineasca misiunile, sa mearga înainte, orice ar fi. Pentru patrie. Ce mai conteaza ca si ei sunt oameni… Ar fi existat totusi o metoda informala de protest. La Ziua Armatei sa nu fie invitat niciun politician. Dar militarii nici nu s-au gândit la asta, deoarece tot administratia locala – care e întesata de politicieni – trebuie sa le dea aprobari pentru organizarea evenimentului si sa asigure ordinea în timpul acestuia.
Raportul catre ministru e singura cale a militarilor de a deschide gura. Dar cui sa raportezi? Unui “izmanar†care vine plin de ifose în vizita în unitatile militare, cu aere de Bucuresti, cu importanta, desi n-a fost în viata lui într-o misiune, pe oricare dintre fronturile pe care a fost implicata România? Unui arogant? Ce întelege el despre militari? si credeti-ma, ca nu sunt cuvintele mele…
25 Octombrie – Ziua Armatei. 27 Octombrie – Ziua Motiunii. Coincidenta? O coincidenta fericita, ar spune Opozitia, care doreste sa profite de toti factorii umani posibili pentru demolarea Guvernului Boc. Sa puna presiune. Noi speram ca Ziua Armatei – cu frumoasele ei festivitati – va ramâne doar Ziua Armatei si nu va fi folosita în scopuri politice. Oricât si-ar dori unii militari un ministru mai apropiat de ei si un Guvern mai competent, ar fi pacat.