Între două rele la cântar

S-ar părea că o cunoscută zicală ne îndeamnă să dăm pe pere chiar mai mult decât am luat pe mere. Căci respectiva vorbă, inspirată dintr-o îndelungată observație colectivă, dublată de o înțelepciune de sorginte populară (și nu numai) ne spune răspicat cum că mai bine este să scape zece vinovați decât să fie condamnat un nevinovat. Acuma, socotind după regulile lumești (deci penale), ambele categorii de consecințe sunt strigătoare la cer. Nu ne propunem să filosofăm pe marginea repartizării greutăților pe talerele balanței cu pricina, adică zece (vinovați) într-o parte ca să echivaleze oroarea făcută prin pedepsirea unuia (nevinovat), în cealaltă parte.

Apropo de păstrarea proporțiilor, ne-a atras atenția o întâmplare din ultimele zile. Mai exact, consecințele de ultimă oră ale respectivei întâmplări derulate cu vârf și îndesat (în direct și-n reluare), întoarsă pe toate fețele și muchiile. De către toate canalele și de toți analiștii. Demersurile, de altfel nu fără temei, au fost însă desfășurate în absența protagonistului principal al scenariului. Adică, vorba românului, “ploaie după chepeneag”. Căci personajul din centrul evenimentului ne-a salutat din mers (sau, poate, din zbor ori din înot) și s-a tot dus înspre alte zări. Cu siguranță însorite. Nu că ale noastre n-ar fi fost bune și frumoase ani la rând, da’ trebuie să știi când să-ți iei tălpășița și să schimbi calitatea aerului. Datorită felului în care s-a produs (dacă n-ar fi fost de plâns, era cu siguranță de râs), întâmplarea a fost “vacă bună de muls” până și pentru emisiunile de umor și voie bună, bietul bogătaș-urmărit penal fiindu-ne înfățișat ba-ntr-un șifonier, ba fofilându-se pe lângă mustața vameșilor, gata-gata de îmbarcare în vaporul cu mieluți și mielușei printre care chipurile s-a pierdut atât de tare (ca formă și culoare) încât nici serviciile secrete n-au mai putut să-i dea de urmă. Iscoditoare din fire, presa a mers pe filonul problemei și a ajuns la nimeni altul decât la un procuror care și-a pus pe umeri roba (cică de magistrat…), a sărit la masa completului, din sala de judecată (de-a dreapta judecătorilor, unde-i stă procurorului bine…), deși alt coleg era titular de cauză și a cerut, fără ezitare, eliberarea împricinatului pe umerii căruia se înșirau o seamă de texte penale. Pe ce motiv? Păi, pe cel mai bun: sănătatea omului și ocrotirea ei. Procurorul a susținut că arestatul preventiv este foarte bolnav, având nu una, ci două metastaze (Doamne ferește!). Numai că textul cu tumorile maligne împânzind corpul bietului cercetat penal nu a fost susținut de niciun act medical. Atunci, pe ce bază a fost rostit? După horoscopul procurorului? Nu prea știm. Cert este că inculpatul a fost eliberat și zbâââr!, dus a fost. Amin! Aroma de pamflet cu privire la o boală atât de gravă nu este menită a nesocoti existența, cu adevărat, a unor astfel de cazuri grave în penitenciarele noastre. Numai că, spre deosebire de inculpatul preferat la care ne referim, ceilalți nu beneficiază, nici pe departe, de așa o grijă a procurorului în privința problemelor serioase de sănătate pe care (unii) le au. Din toată această tevatură tragem o primă concluzie, pe care n-am crezut să apucăm a o trăi: incredibil, dar adevărat, uite că pot exista și cazuri în care procurorul plânge de mila inculpatului… și plânge cu mare folos. Va să zică, solicitând și obținând, fără de acte medicale pertinente (las-o naibii de birocrație doftoricească!), patalamaua de eliberare a cercetatului. O a doua concluzie ne saltă din cale afară tensiunea arterială, la un prim impact. Dar, la o lectură mai atentă, observăm că suntem în limitele textului biblic (Dumnezeu să ne ierte pentru similitudinea cu iz de blasfemie, în Postul Paștelui!): cui mult i se iartă, mult iubește, cui puțin i se iartă, puțin iubește. Adicătelea, pentru una ca asta cu eliberarea la minut (urmată de marea tulburare creată de degetul ridicat pe care inculpatul ni l-a arătat de după graniță), procurorul a fost sancționat (cu ce credeți?) cu diminuarea salariului brut timp de 3 luni. În acest caz, nu ne mai mirăm chiar deloc că fostul Consiliu de disciplină al procurorilor a considerat că-s în regulă salbele de fărădelegi (gen presiuni asupra unor martori, inclusiv aflați în penitenciar, audieri pe șest, nepermiterea studierii dosarului de către acuzat, minciuni cu ghiotura în actele care se contrazic reciproc și iremediabil, dar sunt semnate citeț de organ, băgarea la zdup fără probe ori indicii, etc.). Așadar, toți domnii ăștia iertați fără motiv de o grămadă mare de păcate contra legii și a bunei-credințe, intră în categoria celor dispuși să iubească mult, tare mult. și, în consecință, să asculte. Frenetic. Uitând că, potrivit unei alte zicale populare, generată de experiența relației omului cu Dumnezeu (câta va fi ea fiind) și a omului cu omul, “ulciorul nu merge de multe ori de apă”. Căci, de-aia e ulcior și nu oală Zepter.

Andreea CIUCÄ‚