Între viaţă şi moarte

Medicii de la terapie intensivă luptă zi de zi cu moartea. Însă de multe ori aceasta învinge…

Pe paturi zac oameni parcă rupţi de realitate, conectaţi la această lume doar prin nişte tuburi şi sonde. Monitoarele pe care apar numai nişte numere şi linii ciudate pot să prezică soarta unui om. Medici şi asistente veghează zi şi noapte asupra bolnavilor, dar uneori nici în ciuda eforturilor supraomeneşti de a-i salva, nu pot sta în calea morţii.

Clinica de anestezie-terapie intensivă (ATI) Târgu Mureş este locul unde mulţi intră cu un nod în gât şi aproape tremurând gândindu-se ceea ce vor vedea. Este locul unde decesele sunt la ordinea zilei şi unde mulţi, odată internaţi, îşi petrec restul vieţii fără să fie conştienţi că mai trăiesc.  Dar este şi clinica care redă vieţii, familiei, o mulţime de oameni aproape pierduţi.
ATI este probabil cea mai grea specialitate din ceea ce înseamnă medicină, o specialitate multidisciplinară care cere pregătire din aproape fiecare domeniu medical, dar şi o rezistenţă extraordinară. Clinica ATI 1 din Târgu Mureş asigură îngrijire intensivă pentru aproximativ 1700 de bolnavi anual. Compartimentul de transfuzii acordă 12.000 de transfuzii pe an, şi tot această clinică a furnizat în ultimii ani 16 donatori de organe, salvând viaţa unor pacienţi cu boli în stadiu terminal. Cu cele 35 de paturi şi 16 săli de operaţii aflate în subordinea clinicii, acesta deserveşte judeţele Mureş, Harghita şi Covasna pentru mari urgenţe, şi pentru unele cazuri speciale judeţele Alba, Sibiu, Braşov şi Bistriţa Năsăud. Pentru a asigura asistenţă medicală cât mai bună bolnavilor aflaţi în stare critică, în clinică lucrează aproximativ 16 medici primari şi specialişti şi încă 30 de rezidenţi. Pacienţii internaţi sunt de obicei politraumatizaţi, cu insuficienţă cardiacă, şocuri de diferite etiologii, bolnavi cu insuficienţe sistemice şi organice multiple, înecaţi, spânzuraţi, arşi, electrocutaţi, intoxicaţi, începând de la nou născuţi până la vârste extreme. În afară de cazurile foarte grave, tot la ATI sunt internaţi pacienţii proaspăt operaţi, în primele zile postoperator când necesită monitorizare şi îngrijire intensivă.

Bolnavi uitaţi la ATI

Nici o altă specialitate nu presupune atât de multe probleme deontologice ca ATI-ul. Iar lipsurile de organizare ale sectorului sanitar îngreunează sau uneori fac chiar imposibilă activitatea normală a unei clinici în care miza este chiar viaţa umană. Mulţi bolnavi internaţi la ATI, după ce ies din perioada critică şi nu mai au nevoie de îngrijire intensivă, rămân în sarcina clinicii ATI, cu toate că ar trebui să fie redistribuiţi la alte secţii. “Sunt mulţi bolnavi cu stări vegetative persistente sau cu alte sechele, boli preterminale ale căror evoluţie nu poate fi stopată. Ei nu mai necesită terapie intensivă, în schimb au dureri şi fiind neputincioşi, au nevoie de asistenţă medicală permanentă. Aceştia nu sunt preluaţi de alte secţii, pentru că le grevează personalul şi le consumă fonduri disproporţionat de mari vizavi de rezultate”, a declarat conf. dr. Sanda Copotoiu, şef al Clinicii de ATI 1 Târgu Mureş. De multe ori aceşti pacienţi ocupă locuri atât de valoroase, de care ar putea beneficia cei cu prognostic mai bun. Pe de altă parte, nici acasă nu pot fi lăsaţi, fiind dependenţi de îngrijire, nutriţie, fizioterapie şi având disfuncţii de organe cu risc permanent de complicaţii. Familia de obicei nu face faţă nici din punct de vedere fizic, dar nici psihic sau material. Astfel, cu toate că durata de internare aprobate de ministerul sănătăţii este de 5,5 zile, acesta nu poate fi respectată, media fiind 9-12 zile, dar sunt cazuri în care un bolnav stă şi câte 6-9 luni. Uneori totuşi se obţin progrese vizibile după perioade lungi de timp. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui tânăr care a avut un accident în Austria, unde a fost internat timp de trei luni. După aceea a ajuns la ATI Târgu Mureş tot în stare vegetativă, însă aici, după încă trei luni, şi-a revenit în mare măsură.
Pentru astfel de cazuri a fost început un program în cadrul clinicii, care are ca scop asigurarea îngrijirii bolnavilor care necesită internare pe termen lung, în instituţii specializate. La ora actuală se caută clădiri şi surse financiare pentru înfiinţarea spitalelor de tip hospice, care există şi funcţionează foarte bine în alte ţări.

Pentru medici şi asistente, munca de la ATI este cea mai dificilă din toată asistenţa sanitară, însemnând o provocare permanentă, dar şi stres permanent. “Iniţial, aflat la începutul meseriei, tânărul medic sau asistent este intens afectat de problemele fiecărui bolnav. Apoi începe să ia distanţă, pentru că numai aşa poate fi eficient. Faptul că nu se lasă copleşit de suferinţa pacientului nu înseamnă că nu îi pasă. Dacă ai trăi clipă de clipă evenimentele care sunt catastrofale pentru bolnav, nu ai mai fi medic. Dacă te laşi copleşit de sentimente, nu mai raţionezi, iar aşa nu se poate salva un om. De fapt, începi să faci faţă evenimentelor, însă nu te poţi obişnui niciodată să vezi un om murind”, spune  conf. dr. Sanda Copotoiu, şef al Clinicii de ATI 1 Târgu Mureş. Decesele sunt la ordinea zilei, iar dacă pacientul a fost internat o perioadă mai lungă de timp, impactul emoţional este şi mai mare. Din punct de vedere fizic, e foarte solicitant să-şi împartă timpul între tratamentele şi îngrijirile necesare la ore fixe şi urgenţele neaşteptate, iar între timp să observe tot timpul, ce se întâmplă cu fiecare pacient, cu fiecare aparat, de care la un moment dat poate depinde o viaţă de om.
Deşi pentru personal efortul energetic şi psihic e foarte mare, satisfacţiile profesionale (mai puţin cele materiale) le echilibrează. Ei se bucură de fiecare bolnav care face un progres, cât de mic. Iar când văd un bolnav revenindu-se după ce luni de zile a fost în comă, îşi reamintesc că au făcut cea mai bună alegere cu terapia intensivă.