Despre iertare si neiertatori

Stirile ce abunda în surprize neplacute au împartit publicul (cum era de asteptat) în doua tabere. Care se contrazic (de multe ori vehement) pe diferitele site-uri, prin parcuri, pe la colturi, în familie, la un pahar de bere (de regula blonda). Unii cred neconditionat ceea ce li se serveste, sustinând ca lucrurile ce fac obiectul respectivelor stiri sunt prea grele pentru a fi inventate. Altii zic ca, dimpotriva, vestile si modalitatea de prezentare a acestora sunt mult prea gogonate pentru a fi veridice.

Cert este ca la noi scandalurile se tin nu numai lant, ci fiecare se deruleaza telenovelic. Spre deliciul urmaritorilor de talk-show-uri senzationale, exclusive si nemaipomenite, la ceas de miez de noapte, în tril de cucuvea. Pe când credem ca problema aia ori ailalta s-a rezolvat, iaca acelasi iepure tarcat din acelasi joben patat. Care provoaca alte si alte opinii, analize, concluzii, etc. Ceea ce lipseste din acest scenariu este, însa, fleacul numit rezultat. Adica efectul concret, palpabil, final.

Alt calup de prelati de-ai bisericii noastre nationale au fost gasiti ca fiind colaboratori ai fostei securitati ori se afla pe teava verificarilor. Ni se cere sa tacem din guri, sa acceptam aceasta situatie (chiar în ipoteza în care ea corespunde unui dureros adevar), în numele protejarii bisericii. Al neprejudicierii ideii de credinta nationala. Pe de o parte, daca tinem seama de cuvintele Domnului Iisus, asa ar trebui sa facem. Sa iertam si sa uitam. Ba chiar mai mult, sa le gasim împricinatilor circumstante atenuante izvorâte din presiunile fostului regim. Mai exact, sa realizam ca nu ar fi putut sa ocupe (si sa-si pastreze) respectivele functii daca n-ar fi fost deschisi la dialogul cu statul ateu. Pâna aici, toate acceptabile. Numai ca, vrând-nevrând, tocmai principiile spuse de Însusi Mântuitorul ne cam taie elanul unei asemenea atitudini. Pentru ca, bunaoara, am vrea sa stim care a fost pretul unei astfel de colaborari. Mai precis, cum s-a respectat cuvântul Domnului si cum au fost protejati credinciosii (de sub epitrahil) prin acest pact… si, mai cu seama cum s-au descurcat ei, prelatii, cu atentionarea lui Iisus care le-a spus si ne-a spus clar ca nu putem sluji la doi domni. Va sa zica, si binelui si raului, concomitent. Si cu faptul ca orice text contrar acestei reguli este paralel cu învatatura bisericii.

Nu-i mai putin adevarat ca Dumnezeu este mult milostiv si mult iertator. Ca nu osândeste pe cel care îsi realizeaza pacatul, îl declara, îi pare rau, face tot ce-i sta în putinta pentru a se îndrepta. Cred ca toti prelatii-colaboratori ar fi fost iertati de acest popor (destul de lesne iertator) daca si-ar fi declarat bubele si si-ar fi exprimat parerea de rau. Cunoastem un exemplu graitor în acest sens (episcop din vestul tarii care a colaborat timp de 20 de ani, dar la scurt timp dupa Decembrie a facut cuvenita penitenta publica si iertat a fost). E drept ca pe lânga toate astea mai e nevoie si de o radicala schimbare a comportamentului. Caci altfel, asa cum ne-au învatat preotii, nu-i rost de iertare. Ci numai de canoane care dureaza ani si ani (!!) Dar, unii dintre actual declaratii colaboratori, în loc sa ne arate parerea de rau, ba au dat-o cotita, ba au dat-o direct în bara (în sensul ca în loc de regret s-au perindat pe la locurile sfinte brat la brat cu Iuda, acceptând traditionale sponsorizari de la personajul cu pricina; cine are urechi de auzit, sa auda).

Splendoarea principiilor divine este ca nu îngaduie discriminarea. Ceea ce se aplica unora, valabil este si pentru ceilalti. Indiferent de vesmintele pe care le poarta. Si indiferent cu cine voteaza. Deci, sa nu ni se ceara sa fim mai presus de puterea exemplului care ni se ofera…

Andreea CIUCA