TREPTELE RAIULUI (37)

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt “un picior de plai la poarta de Rai”. Frumusetea schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”… Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare catre noi: “VENITI ACASA, la cerurile vesniciei unde va astept pe toti cei care va siliti sa va întoarceti în PATRIA CEREASCA.”

Postul Mare al Pastelui,

prilej de întarire trupeasca

si sufleteasca

Am amintit în articolul trecut ca regula postului de 40 de zile a fost stabilita chiar de Domnul nostru Iisus Hristos, prin exemplul dat de El, asa cum a ramas scris în Sfânta Scriptura: “Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S’a întors la Iordan; si a fost dus de Duhul în pustie timp de patruzeci de zile, ispitit fiind de diavolul. Si în acele zile El n’a mâncat nimic; si când ele s’au încheiat, El a flamânzit.”(Lc 4, 1)

Pentru toti crestinii care doresc sa adânceasca întelegerea câstigului sufletesc si trupesc al postului, este de retinut ca nu doar abtinerea de la mâncare trebuie respectata, ci si atentia trebuie sporita asupra faptului ca în timpul acesta diavolul vine si ispiteste pe crestinul postitor în multe feluri, pentru a-l face sa întrerupa postul, sa bea, sa manânce ce pofteste, sa cada în betii si desfrânari si sa Îl mânie pe Dumnezeu. Vedem cum Mântuitorul a venit în lume ca sa ne ajute si sa ne învete cum sa ne pazim de tentatiile vicleanului, îngaduindu-i acelui duh rau sa-L ispiteasca chiar pe El, Dumnezeul Atotputernic, pentru ca noi sa învatam cum sa respingem chemarile diavolesti, la fel cum si Hristos a facut. Despre prima ispita amintita în articolul trecut, sa retinem replica Mântuitorului: “nu numai cu pâine va trai omul, ci cu tot cuvântul Lui Dumnezeu” (Lc 4, 4) Iata îndemnul dumnezeiesc catre cei care Îi urmeaza Calea si învataturile: mai ales în vremea postului sa ne hranim sufletul cu cuvintele psalmilor, ale rugaciunilor si ale sfintilor din toate veacurile care s-au apropiat de Domnul prin faptele credintei si ale iubirii de Dumnezeu si de aproapele. Sa observam faptul ca dupa esecul primei ispitiri, diavolul nu renunta si întinde o alta cursa, mai tentanta, anume:

A doua ispitire

a Domnului Iisus Hristos

Mentioneaza în continuare Sfântul Evanghelist Luca: “si suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a aratat într-o clipa toate împaratiile lumii. Si I-a zis diavolul: tie îti voi da toata stapânirea aceasta si slava lor, caci mie mi-a fost data si eu o dau cui vreau. Asadar, daca Te vei închina înainte-mi, a Ta va fi toata. Si raspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, ca scris este: Domnului Dumnezeului tau sa I te închini si numai Lui sa-I slujesti” (Lc 4, 5-8) Ni se descopera în acest extrem de important pasaj biblic ca diavolului îi este îngaduita o stapânire temporara peste împaratiile lumii pe care el le ofera vremelnic oricui i se supune, ca pret pentru sufletul celui care primeste ispita. Cum s-a ajuns aici? Satana a adus pacatul în lume prin ispitirea adamica, si prin pacat moartea. Astfel el a obtinut asupra lumii o stapânire pe care însusi omul i-a conferit-o prin neascultarea de Creator si supunerea fata de duhul rau. În acest fel diavolul a devenit “stapânitorul lumii acesteia” (In 12, 31) si exercita asupra omului o tiranie din care numai Iisus Hristos îl elibereaza (îl mântuieste) pe om prin jertfa Sa rascumparatoare. Ca sa întelegem deplin sensul actual al postului pacatelor, nu doar al bucatelor, trebuie sa vedem cu ochii mintii cum oamenii actuali alearga sa apuce “ofertele” diavolesti de a primi câte o felie din “împaratiile” pamântului care-si schimba stapânii dupa ce au facut pactul cu Satana, în loc sa îl refuze asa cum ne-a învatat Mântuitorul Hristos sa facem.

S.O.S. Acesta este strigatul de ajutor al unei nave care naufragiaza si se scufunda: Save Our Souls – Salvati Sufletele Noastre; în asemenea primejdie sunt si sufletele noastre, de a fi prinse de vicleanul în capcanele lui, în aceste zile ale postului. Vedem dezamagiti si mâhniti cum multi din cei care au ajuns la guvernare sunt cercetati pentru coruptie, trafic de influenta si frauda, fara sa fie pedepsiti de legile tarii. Dar se stie foarte bine ca nimeni nu poate evita dreptatea dumnezeiasca, decât daca va avea grija sa îsi spele petele constiintei de relele faptuite. Vedem cu adânca tristete cum nomenclatura ceausista îsi redistribuie vilele, casele de odihna si celelalte privilegii avute înainte de ’90, în timp ce pensionarii nu-si mai pot plati hrana, întretinerea casei si medicamentele, iar salariul minim este derizoriu în raport cu nevoile zilnice si cu cresterea aberanta a preturilor. Dar daca privim aceasta dureroasa realitate prin prisma credintei crestine, vom întelege ca, aparent paradoxal, situatia este favorabila celor saraci.

Fericiti cei ce flamânzesc si înseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura (Mt 5, 6) Postul este prin definitie retinerea de la anume mâncaruri, calitativ, dar si cantitativ. Asa ca, flamânzirea, impusa saracilor de preturile mari, daca este acceptata cu smerenie si rabdare, precum si Iov facuse cândva zicând “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”, poate duce la mari rasplatiri dumnezeiesti, asa cum si Iov a primit însutit ce distrusese diavolul. Este în puterea si vointa fiecaruia ca sa foloseasca încercarile vietii, lipsurile, bolile, suferintele, ca pe niste bune prilejuri de câstiguri sufletesti, ce vor acoperi toate necazurile si vor umple de bucurie si fericire viata celor ce se vor apropia astfel, prin post si rugaciune, de Creator, El Însusi modelul nostru de postitor în saracie, nevointe, dureri, chinuri si moarte pe Cruce, pentru omenirea ingrata. si pentru ca paradoxul aparent sa fie integrat perfect fluxului acestor idei, iata care vor fi consecintele acelor nesabuiti demnitari care provoaca, tolereaza si întretin artificial saracia celor multi, în timp ce ei îsi îngroasa pungile cu parale nemuncite si îsi largesc hambarele, fara sa tina seama ca îngerul este la usa, gata sa le ceara sufletul. Tot în Sfânta Scriptura este clar mentionata si starea lor ulterioara: “Bogatii au saracit si au flamânzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul vii vor fi în inimile lor în veacul veacului, amin!” Aceasta este dreptatea dumnezeiasca: bogatii vor saraci si vor flamânzi pentru ca ei, asa cum au dorit, au avut pe pamânt belsugul si toate bucuriile vremelnice ale lumii, în timp ce saracii care Îl cauta, Îl doresc si Îl cheama pe Domnul, în slujbele Bisericii, în fapte de milostenie si în rugaciuni, vor fi vesnic vii în inimile si în sufletul lor, în bucuria si fericirea Împaratiei, alaturi de Împaratul împaratilor, Creatorul si Proniatorul întregului Univers.

Iata unde ne conduc Treptele Raiului ce strabat acum treptele Marelui Post al Învierii Lui Hristos, marea sarabatoare a lumii crestine pentru care se cuvine sa ne pregatim toti dupa rânduielile stabilte de Biserica Ortodoxa în cele doua mii de ani de la întruparea si patimile Mântuitorului, pentru ca sa auzim acele minunate cuvinte ale Sale: “Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este în ceruri.”

Alexandru Mihail NITA