Crăciun cu țuici la Șăulia

Încet, încet, tradițiile românești se pierd în negura vremii. Bătrânii, păstrători de tradiții, încearcă totuși să le insufle tinerilor lucruri care odinioară erau considerate un ritual. Dar odată cu trecerea anilor, cu acceptarea a tot mai multe tendințe moderne, tineretul a uitat ce înseamnă colinda, capra, turca, plugușorul, mersul cu steaua. Până și tăiatul porcului, sau ignatul cum se mai numește acest ritual, începe să-și piardă din importanță. Locuitorii din Șăulia încearcă să păstreze totuși ceea ce au moștenit din tată în fiu, din generație în generație.

La câțiva zeci de metri după ce am intrat în Șăulia, pe marginea drumului, în fața unei gospodării, o familie de români, păstrători de tradiții, tăia porcul. L-am rugat pe “măcelar” să ne explice procedura de tăiere a porcului, dacă se respectă noile norme impuse de Uniunea Europeană. “Eu i-am făcut asomarea cu țuică de prune, l-am adormit așa ca să nu simtă, să nu se vaite. Pe urmă am făcut sângerarea. Apoi, tradițional, așa cum e la țară, pârlirea, spălarea, se pune porcul pe un blat de scândură, se desface, se tranșează carnea, se aleg oasele pentru afumat, carnea pentru caltaboș, slănina”, a descris operațiunea de tăiere a porcului Ioan Haba.

Obicei uitat de vreme

În trecut bunicii noștri, sau chiar și părinții noștri care au trăit la sat, au mai prins vechiul obicei de ignat, când porcul se pârlea cu paie. Astfel, își aduce aminte cu nostalgie Sorin Nemeș, un tânăr învățător din Șăulia, de anii în care tradițiile păreau să aibă continuitate. “ Când eram copii, era un obicei foarte frumos. După ce se făcea sângerarea, se acoperea porcul cu paie, se dădea foc și pe urmă se curăța pielea arsă de deasupra. Se punea al doilea rând de paie să se prăjească bine porcul. Măcelarii obișnuiau să pună paie și în gura porcului, la care, le dădeau foc dar rămâneau o parte de paie încă nearse în gura porcului. După ce ardea al doilea strat de paie se curăța din nou porcul și, dacă mai erau locuri unde nu se pârlea bine, cu furca, puneam jar de la paie pe locurile respective. Și gustul la șoric era cu mult mai bun, parcă avea gustul acela de la paiele arse. Îmi aduc aminte cum stăteam toți adunați așa în jurul porcului, era tare frumos,”, povestește nostalgic învățătorul.

Pomana porcului

După tăierea porcului, românul obișnuiește să prepare tradiționalele mâncăruri din carne, cârnați, caltaboș, chișcă, piftie, etc. Dar tot prima mâncare, numită “pomana porcului”, sau tochitură, este cea mai bună. “De fiecare dată când tăiem porcul facem acea mâncare a porcului. Dar înainte de toate ducem carnea la analize, mai nou, pentru că înainte nu se știa de analize. Pentru mâncarea porcului, se taie o bucată bună de carne un pic mai grasă, pentru a avea grăsime și cu un pireu de cartofi sau cu mămăliguță și varză murată… Între timp, până se face mâncarea, măcelarul tranșează carnea, scoate măruntaiele, care sunt puse la fiert. Din acestea facem caltaboșul, dar înainte de asta mâncăm și mai ciocnim un pahar de bere sau de vin. Facem cârnatul după rețeta tradițională, pe care mai apoi îl punem la afumat, împreună cu carnea. Slănina se sărează bine, se face o saramură din apă cu sare până ce stă oul deasupra și se ține slănina în saramură timp de șase săptămâni. Pe urmă se scoate și se pune la afumătoare. Tot acum mai facem și chișca din orez cu carne pe care o fierbem și o punem la afumat. Aceasta se pune în sarmale pentru că îi dă un gust foarte bun”, ne-a explicat Monica Haba din Șăulia.

Bucate alese

pe masa de Crăciun

Crăciunul este momentul în care se reunește toată familia în fața unei mese festive. Cina de Crăciun, în principal din preparate de porc, nu lipsește din nicio casă. Pe lângă nelipsitele fripturi sau cârnați afumați, pe o masă de Crăciun tradițional românească se găsesc neapărat sarmale, fie ele din foi de viță sau de varză murată. Nici colăceii, prăjiturile și cozonacii nu lipsesc de pe masă. ”De Crăciun, prima dată facem cozonacul, pentru că pe orice masă indiferent că ești la țară sau la oraș cozonacul trebuie să primeze. Mai facem prăjituri tradiționale, nelipsitele sarmale în care punem chișcă afumată de porc pentru a-i da un gust mai bun, piftia care se poate face din carne afumată sau proaspătă, cârnați prăjiți, ciorbă, salată de boeuf, care ne place foarte mult și altele”, a mai spus Monica Haba.

Colindul, trecut și prezent

În seara de Ajun se pornesc din casă în casă colindători care vestesc nașterea Domnului. Dacă în trecut sătenii din Șăulia aveau parte de numeroase grupuri de colindători, cete de copii și tineri care mergeau cu traista pe umăr pentru a primi cozonac, prăjiturele, nuci, mere și chiar colăcei, în prezent se mai colindă doar în familie, pe la rude și cunoș­tințele apropiate. “Mai demult veneau mulți copii la colindat, dar acum se mai colindă așa prin familie, colinde tradiționale, cum sunt “O ce veste minunată, “Colo sus în vremea aceea”. Înainte erau așa de mulți copii la colindat încât gazdele nu-i mai primeau. Umblau așa în gașcă. Nici capra nu se prea mai păstrează pe la noi”, ne-a mai spus Monica Haba. În trecut, în serile reci de iarnă dinainte de Crăciun, femeile torceau, țeseau la război. Așa își aduce aminte cu nostalgie, Anica Maier din Șăulia, de vremurile de demult din preajma Crăciunului. ”Înainte de Crăciun și după Crăciun ne punea mama la tors. Pe urmă scoteam războiul să țesem. În Ajunul Crăciunului, când eram eu copilă, așa de 13-14 ani, ne adunam ziua un grup de fete și mergeam la colindat. Aveam niște bote… le ziceam din timp fraților mei să îmi facă botă cu cruce să pun colăceii. Și ne porneam la colindat prin tot satul, tare ne plăcea să mergem pe la gazdele înstărite pentru că făceau colăcei foarte buni. Și ne mai dădeau nuci, mere. Așa o țineam de dimineața când se făcea de ziuă și până noaptea târziu când fugeau câinii după noi. Și se rupeau botele cum fugeam, că erau pline cu colăcei. Până acasă tot câte un colac făceam. Pe urmă în ziua de Crăciun ne adunam câte 20-30 de tineri la o casă, unde fetele duceau câte o farfurie de prăjituri, iar băieții duceau pălincă. Între Crăciun și Anul Nou veneau cu turca. Și unde erau fete, până ce nu puneam suficienți bani în cioc la turcă, nu plecau. Noi fugeam și ne ascundeam prin casă, dar veneau după noi și ne trăgeau afară cu ciocul, semn că trebuia să le mai dăm bani”, ne-a spus tanti Anica.

Arina CORDUNEANU