Sărbători și politică în Valea Pietrișului

În Valea Pietrișului timpul pare că e foarte răbdător cu oamenii. Aici, nimic nu dă semne că ar tulbura liniștea gravă a sătenilor. În jur, peisajul e extraordinar, aproape sălbatic. Doar ici și colo câte un afiș electoral uitat pe câte un gard sau trunchi de copac știrbesc grosolan frumusețea sfântă a locului. Până în acest sat, drumul e foarte greu, dar odată ajuns, îți spui că a meritat tot efortul.

Când a auzit unde vreau să merg, primarul comunei a clătinat neîncrezător din cap privind mașina mea sport:

„Îl chem pe șoferul primăriei să te ducă el cu papucul.” Am refuzat politicos și m-am avântat neghiobește la drum. După primele hârtoape luate pieptiș, am început să doresc arzător după șoferul primăriei și după al său papuc fermecat.

În Valea Pietrișului trăiește singuratică și credincioasă Victoria Fodor, o femeie simplă, a cărei pasiune pentru datina și obiceiurile strămoșilor o fac aproape unică. Către ea mă poartă acum pașii, dar până acolo e cale lungă, iar eu nu mă dau deloc în lături să mai schimb o vorbă și cu alți săteni.

La intrarea în cătun îmi iese în drum un Niculăieș ce-și paște liniștit cârdul de mioare. Îl cheamă Cătălin (nu știu de ce tot speram să-l cheme Niculăieș). Are șase ani, dar e mult prea grav pentru un copil de vârsta lui. Îl întreb ce și-ar dori să-i aducă Moș Crăciun și mă privește serios. Probabil l-am luat prea de sus. Îmi dă binețe și se întoarce fără o vorbă la oițele lui.

Am fost surprins să văd că în Valea Pietrișului oamenii sunt foarte interesați de politică. Exact așa cum nu vroiam. Eu încerc să-i descos pe ei de obiceiurile lor de sărbători, iar ei pe mine de „ce se mai aude la oraș cu noul guvern”.

Moș Grigore a fost foarte mirat să mă vadă la poarta lui.

„Ptiu, bată-te să te bată de ziarist!”, se bucură el și mă invită în casă la un pahar de vin fiert. Moș Grigore e tare mulțumit de traiul pe care îl duce. O viață întreagă a trăit pe aceste meleaguri uitate de lume în pace cu toți cei din jur. Acum locuiește cu fiul său și cu familia acestuia. Își iubește mult nora și-mi mărturisește că aceasta îl îngrijește mai ceva decât o fiică. „Până și unghiile de la picioare mi le taie”

Despre obiceiurile de Crăciun îmi povestește în două vorbe. „La noi în cătun ținem datina Crăciunului așa cum am apucat-o din moși strămoși. Femeile fac cozonaci, tăiem porcul, împodobim bradul, așa ca la orice casă de creștini. Cu colindatul merge doamna Tora Fodor cu grupul ei, pe la comună și pe la oraș, că știu colinde foarte frumoase.” Există totuși un om pe care nea’ Grigore nu îl înghite deloc: Ciprian Dobre.

„A venit în campanie domnul Ciprian Dobre și ne-a împărțit cizme de cauciuc la toți”, mi se destăinuie el și eu mă ridic brusc să plec.

„Celălalt candidat, chiar dacă nu ne-a dat nimc, ne-a intrat în casă, a vorbit cu noi, măcar a fost mai șmecher, nu așa, să ne mituiască pe față cu o pereche de cizme de gumă.”

Altă casă, altă enigmă politică: „Oare de ce și-o fi dat demisia Stolojan? O fi bolnav? N-ai văzut ce supărat era Bălcescu?” se întreabă un pic afumat nea’ Ion.

Uimitoarea tanti Victoria

Victoria Fodor stă singură într-o pustietate de-ți pătrund fiorii în suflet, dar ea nu se simte deloc singură. „Sunt eu și cu Dumnezeu, mamă, cum să fiu singură?” E foarte credincioasă și tare aprigă. Muncește cât e ziulica de mare, se roagă, pictează, sculptează și câte și mai câte. Ultima ei ispravă a fost când s-a cățărat pe acoperișul casei să-și monteze antena și a căzut tocmai de acolo. E sigură că doar Dumnezeu a scăpat-o de moarte.

Lângă casă și-a ridicat singură o chiliuță pentru rugăciuni și un mic muzeu. „Când vin bătrânii să-i învăț să joace, nu le iau nici un ban, ci îi pun să îmi aducă câte o vechitură: o pereche de opincuțe, un pieptar, o catrință, orice.” Așa și-a umplut muzeul de costume populare, trofee de vânătoare, străchini și alte obiecte de mare preț.

Tușa Victoria e un fel de părinte spiritual al locuitorilor din cătun. Când au câte o problemă, toți vin să se roage cu ea la Dumnezeu. Tot ea este și conducătorul grupului de colindători ai Văii Pietrișului. Un singur of are și nu și-l poate astâmpăra nicicum: „De ce au mărit ăștia iarăși taxa la mașini? Vroiau și copiii mei să-și aducă din Italia câte o mașină, dar acum nu mai pot… .”

În drum spre casă, un bătrân guraliv pe care de plictiseală l-am luat în mașină, îmi explică de ce oamenii sunt preocupați de orice, iar de tradițiile de Crăciun mai puțin. „În ultima vreme e tot mai grea viața. Oamenii nu au de lucru, toate se scumpesc, e greu. Tu ce fel de Crăciun crezi că au cei care au rămas șomeri tocmai acum de sărbători?…”

Allain CUCU