Ce bărbați am fost odată!
Când credeam că nimic nu se mai poate întâmpla, cel puțin nu din cele care frizează imposibilul, iată că m-am înșelat. Se poate! Inventivitatea noastră proverbială mai funcționează!
De câteva zile presa vuiește de incredibilul eveniment petrecut la un depozit militar de lângă Capitală. Cum am putea cataloga jaful din depozitul de armament de la Cirogârla, dacă nu unul mioritic? Depozitul situat undeva printre copacii unei păduri din localitatea renumită pe vremuri nu datorită acestui depozit de existența căruia știau puțini, și despre care preferau să nu vorbească, dar mai ales din cauza că putea fi oricând destinația repartiției după terminarea facultății, ca o stațiune de cercetare a rezistenței la primii ani de viață de intelectual. Nu trebuie să fii expert militar ca să ai unele cunoștințe despre noțiunea de depozit, sau orice altceva ce ține de armată. Cu atât mai mult e de mirare cum de se putea întâmpla un jaf ca în codru, (datorită locului?), în condițiile în care sunt niște reguli ce trebuie respectate la predarea–primirea serviciului până și la noi, în civilie, darămite într-un asemenea loc? Se pune în pericol însăși siguranța națională, dar cui îi pasă? Cercetările sunt în desfășurare, așa că nu are rost să dăm apă la moara nimănui, dar ne putem întreba: cum de se poate întâmpla așa ceva?
Oare nu e din cauza indolenței ce o găsim la tot pasul? Uneori, și din păcate tot mai des, am senzația că suntem niște marionete care jucăm prost, într-o piesă foarte prost regizată. Parcă am fi o națiune cuprinsă de lene, de o nepăsare totală. De parcă majoritatea dintre noi s-ar numi „Lascăibine” sau „Nuitreabamea.” Uluitor! Pe o scenă extrem de frumoasă, dar de pe care se fură bucată cu bucată tot decorul, unii joacă rolul conducătorilor, dau și retrag legi, negociază ca la talcioc. Cei mulți stau și așteaptă, nu mai au puterea să ceară. Alții care ar mai avea forța să schimbe ceva? Lor nu le mai pasă! Iar indiferența e mai rea decât prostia.
Și atunci cum să nu se fure ca în codru? Unul fură fier vechi și moare sub el. Altul trage ca pe poligon în plin centrul urbei. Unii se bat cu săbii, alții cu bâte, unii fură de prin case, alții din depozitul de arme…Ce desfășurare de forță! Ce mai controale, ce mai mascați! După ploaie chepeneag! Nu era mai simplu să-i fi verificat cineva pe cei care aveau în sarcină paza depozitului? Puțină vigilență?! Ah, da! Ar fi fost banal. Nouă ne trebuie ceva răsunător. Senzațional! Poate niște rafale de Kalașnikov? Ca să ne trezescă din amorțeală?! Ca să ne aducem aminte de pușca și cureaua lată?
Eriak MÄ‚RGINEAN
