Iapa “Tunde” a câștigat marele premiu la Hodoșa
Sâmbătă, 9 mai, în comuna Hodoșa a avut loc Expoziția Zonală de Cabaline, eveniment ajuns la ediția a VI-a. Organizatori au fost OJCA Mureș, OARZ Mureș, în colaborare cu Consiliul Județean Mureș și primăria Hodoșa. În cadrul expoziției, care s-a bucurat de un interes crescut din partea celor 500 de vizitatori, au fost prezentate peste 60 de cabaline, în cadrul celor patru categorii, tineret cabalin, iepe de prăsilă, cai de muncă și ponei. “Calitatea cabalinelor expuse a fost de o valoare tehnică superioară. S-a văzut conlucrarea între OARZ, Depozitul de Armăsari și crescători, privind gradul de ameliorare a cabalinelor prezente în expoziție. În fiecare an s-a văzut un progres, an de an, de la prima și până la această ediție, s-a văzut acel salt genetic care se datorează reproducției dirijate cu armăsari din Depozitul de armăsari”, a declarat Suba Kalman director executiv OARZ Mureș.
Oaspeții de onoare ai expoziție au fost deputatul dr. Kelemen Attila și Gabos Bela, expert al Biroului Târgu Mureș al Autorității Hipice Naționale, care alături de membrii juriului au trecut la bonitarea și aprecierea animalelor expuse, urmate de premierea câștigătorilor. Astfel la categoria iepe de prăsilă, premiul i-a revenit lui Kado Laszlo din Roteni, la cai de muncă lui Varga Imre din localiatea Bâra, iar la categoria ponei locul întâi a fost adjudecat de Kovacs Bela din Păingeni. De asemenea au mai fost decernate premii pentru cel mai vârstnic și cel mai tânăr crescător, lui Nagy Arpad, respectiv Kroner Horst din Reghin.
Iapa “Tunde” a câștigat marele premiu
Dezvoltarea corporală, puritatea rasei, gradul de întreținere, igiena corporală au fost criteriile care au determinat juriul să desemneze câștigătorii, dintre aceștia distanțandu-se Balogh Jozsef, din Gornești, care și-a adjudecat marele premiu al expoziției, precum și locul I la categoria tineret cabalin. “Este un mânz de trei ani, din rasa Lipițan, pe nume Tunde, care este pregătit pentru astfel de concursuri. Dacă ai un cal, de când se naște trebuie să te ocupi de el, deoarece dacă nu ai grijă de el ajunge doar la ortopedie. Prin grija față de el poate ajunge un cal câștigător la concursurile sau expozițiile la care participă”, a declarat consilierul județean.
În urmă cu doi ani, consilierul Balogh Jozsef a avut o inițiativă în cadrul Consiliului Județean pentru ajutorarea copiilor cu handicap locomotor, prin implicarea Autorității Hipice Naționale, astfel ca acești copii să se poată bucura de acest sport, practicat cu succes și în alte țări. “Am propus ca cineva să se deplaseze în Ungaria, la Academia de la Kecskemet, unde se învață toate tainele călăriei. Avem și noi la Târgu Mureș, Depozitul de armăsari, unde se poate foarte bine colabora cu școlile de copii handicapați locomotor. Undeva spre Miercurea Nirajului s-a început cu acești copii cu handicap, dar acest lucru trebuie făcut într-un cadru organizat, cu o colaborare foarte strânsă între Autoritatea Hipică Națională și aceste școli speciale”, a precizat Balogh Jozsef.
Alin ZAHARIE



