Vânătoarea poate împușca sute de milioane de euro

Potențialul cinegetic al României bate de departe până și cele mai gogonate povești vânătorești. Până la transformarea însă a acestui sport – vânătoarea – într-o afacere superprofitabilă, așa cum este în alte țări, România mai are multe alice de tras. Și Mureșul alături de ea.

Potențialul fantastic al României poate fi lesne intuit, frunzărind cât se poate de fugar câteva cifre și statistici. De exemplu, știați că țara noastră deține cu mult peste 60% din populația de urși a întregii Europe? O populație mult prea numeroasă chiar și pentru nesfârșitele și sălbaticele noastre păduri. Unica soluție de stopare a înmulțirii lor excesive este organizarea periodică de partide vânătorești. Străinii abia așteaptă “deslegarea” la vânătoarea de urs, ca să-și poată da jos puștile din cui. Un trofeu îi costă, în funcție de punctaj, între 5 mii și 30 de mii de euro. Când vine vorba însă de o piesă cu care pot câștiga definitiv admirația colegilor de breaslă, oricine e dispus să dea oricât, mai ales că asemenea ocazii nu se ivesc de prea multe ori în viață. Pe lângă acești bani, administratorul fondului de vânătoare mai încasează un profit frumușel și din vânzarea cărnii. E știut faptul că friptura din carne de urs e o mare delicatesă prin mai toate restaurantele cu pretenții. Pentru ea, amatorii de dezmățuri culinare trebuie să bage adânc mâna în buzunar. Friptura din labă de urs, în special, e considerată o mâncare fină și extrem de rară. Dar acesta nu este deloc un exemplu singular. Vânatul de cerbi, de capre negre sau de mistreți are de asemenea o foarte mare trecere în rândul străinilor amatori de aventuri. Nici aici hobby-ul nu e mai ieftin: trofeul de cerb poate ajuge până la 10 mii de euro, cel de mistreț până la o mie, iar cel de capră neagră, până la 3500. Și pentru ca tacâmul să fie complet, pentru fiecare foc de armă tras greșit, vânătorul trebuie să scoată din buzunar aproximativ 150 de euro. Judecând după sumele de bani care se învârt, ai zice că vânătoarea este o afacere mai mult decât profitabilă. Realitatea este însă alta…

Legi fără cap, promovare și infrastructură…zero

De departe cel mai bogat de pe întreg continentul, fondul de vânătoare românesc rămâne sălbatic și… suspect de nepromovat. Practic, pe nici una din hărțile de vânătoare ale Europei, România nu este nici măcar menționată, iar străinii care răzbesc până aici, o fac doar din pură nimereală…O dată ajuns însă, greul abia începe. Urșii, care în mod normal ar trebui să fie răriți, prin vânători bine gândite și bine organizate, sunt de fapt…protejați prin lege. Ciudățenia e ușor de explicat, dar greu de priceput. În urma aderării României la UE, alinierea legilor și a standardelor a trebuit să se facă și în privința vânătorii. Și cum pe întreg continentul ursul este extrem de rar și bineînțeles protejat prin lege, acesta este nefirescul standard care ne este și nouă impus.

“Tocmai aici este marea noastră problemă: lipsa legilor coerente și corect adaptate realității românești. Dacă protejezi haotic o specie și dai frâu liber la vânătoarea alteia, se creează mari dezechilibre care duc la dispariția altor specii de animale”, se plânge președintele AJVPS Mureș, Horațiu Gorea.

Sute de milioane de euro din “industria” vânatului

O altă mare problemă cu care se confruntă idea de turism vânătoresc este lipsa infrastructurii. Drumurile de acces sunt infernale, iar confortul pe care cabanierii îl oferă, nu e nici pe departe de invidiat. În aceste condiții nu e de mirare că alte țări al căror relief nu le-ar recomanda nicicum, ne-au luat-o de mult înainte și fac bani frumoși de acolo de unde nimeni nu s-ar aștepta. Ungaria de pildă, fără să aibă munții și pădurile noastre, și-a pus la punct un sistem de țarcuri unde vânatul este crescut și unde vin mii de turiști să se delecteze. Rezultatul? Vecinii noștri câștigă anual sute de milioane de euro doar din această afacere. Comparând însă potențialul nostru cu al lor, ajungem la concluzia că România ar putea să câștige de zeci de ori mai mult, dacă ar investi în acest gen de turism.

Abator în aer liber

Deși lipsa condițiilor și a legilor adecvate se simte destul de bine, România rămâne touși destinația perfectă a vânătorilor cu gusturi fine. Și chiar dacă avantajele turismului pe care Ungaria îl practică nu pot fi contestate, vânătoarea în țarcuri rămâne ca orice lucru artificial, un surogat ieftin și lipsit de pretenții. Un abator în aer liber, cum îl caracterizează cu un ușor dispreț cunoscătorii. O astfel de vânătoare este mai degrabă un galop de sănătate, unde oricât de prost trăgaci ai fi, nu se poate să nu nimerești ceva. Vânătorii cu pretenții însă caută altceva. O aventură în care orice se poate întâmpla și unde vânatul primește cavalerește, dreptul de a se putea apăra. O vânătoare în care nu ucisul prăzii este important, ci restul detaliilor, care dau tot farmecul: marșul prin pădure, pânda, goana, împușcăturile și la final focul de tabără, unde poveștile vânătorești încep să se depene. Aceasta caută străinii în România. Niște peisaje sălbatice, unde adrenalina picură direct în vene. O experiență pe cinste la care alții pot doar să viseze.

CASETA

Mureșul, un brand vânătoresc

Mureșul este la mare căutare printre vânătorii din întreaga lume. Se spune că vânat ca pe la noi mai rar întâlnești. Și așa și este, ținând cont că o mare parte dintre trofeele de cerb sau urs care au doborât recorduri după recorduri au fost dobândite chiar pe aceste meleaguri. Unde mai pui că pe lângă potențialul lor de necontestat, codrii mureșeni au o mulțime de povești și de legende? Cine nu și-ar dori să vâneze în împrejurimile Sighișoarei, unde poveștile spun că stăpân absolut era înfricoșătorul Dracula? Sau care vânător n-a visat să înnopteze măcar o dată în Lăpușna, în cabana pe care regele Ferdinand a construit-o și în care Ceaușescu îi invita pe cei mai puternici conducători comuniști ai vremii? În pădurile Mureșului toate aceste vise pot deveni realitate. Probabil tocmai de aceea o mulțime de personalități din țară și din străinătate revin aici cu mare drag de fiecare dată când prind ocazia. Scenariul e același. Vin pentru câteva zile, hoinăresc prin sălbăticii, însoțiți doar de câțiva colegi de arme, vânează, chefuiesc cu țuică și carne de vânat și apoi pleacă. Totul în cea mai mare taină. De cele mai multe ori presa nu află nimic. Vânătorilor le place să fie discreți și să păzească cu mare sfințenie intimitatea colegilor mai celebri. Este un fel de lege nescrisă pe care nimeni n-o încalcă. Cu toate acestea, nu mai este nici un secret faptul că fostul premier Adrian Năstase sau prințul Sturza se dau în vânt după vânătorile din pădurile noastre. Până și vecinii unguri, când au poftă de o experieță de neuitat, tot la noi vin. Mai nou, tot ei ne promovează imaginea în întreaga lume. Organizatorii de astfel de evenimente din țara vecină, au înțeles că binecuvântările județului nostru nu pot fi înlocuite cu nimic, așa că și-au făcut o afacere din a ne aduce din ce în ce mai mulți străini la ceea ce ei numesc, “o vânătoare adevărată”. Despre aceste excursii se spune că sunt, pe cât de piperate la preț, pe atât de căutate și râvnite.

CASETA

Fructele de pădure, mai profitabile pentru Romsilva

În Județul Mureș există 58 de fonduri de vânătoare. Cea mai mare parte a acestora, adică 32, sunt în administrarea Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Mureș. Asociația este non profit, astfel că singurii care au dreptul să vâneze pe fondurile ei sunt doar membrii activi. Aceștia, pe lângă o taxă anuală, au obligația de a hrăni, îngriji și păzi vânatul.

O altă deținătoare de fonduri de vânătoare din județ este Romsilva Mureș, cu 18 fonduri de vânătoare. Aici, deși activitatea e bazată pe profit, cifra de afaceri nu este deloc de invidiat: 300 de mii de euro pe an. “ Cam 1% din cifra totală de afaceri a Romsilva Mureș”, după cum apreciază directorul instituției, Vasile Miculi. Ca o comparație, valorificarea fructelor de pădure, a ciupercilor și a plantelor medicinale, o altă activitate fără prea mare însemnătate pentru Romsilva, are o cifră de afaceri dublă față de cea a vânătorii.

Pe lângă AJVPS și Romsilva, alte deținătoare de fonduri de vânătoare sunt anumite asociații independente, cum ar fi “Cerbul”, sau “Darurile Călimanilor”, asociații ale căror activități se bazează de asemenea mai mult pe pasiune și mai deloc pe afacere.

Allain CUCU

allain@ziaruldemures.ro

Emil Farago: O pasiune frumoasă și atât

Se spune că-n România vânătoarea este un sport cu pretenții, o activitate a celor bogați și influenți, asemenea golfului sau tenisului. Singura diferență față de alte sporturi este că vânătoarea este aspru contestată de numeroase organizații și chiar de către oamenii obișnuiți. Tocmai de aceea sunt puține personalități care acceptă să vorbească deschis despre pasiunea lor. Omul de afaceri reghinean Emil Farago este unul dintre cei care nu se sfiesc să o facă, ba mai mult, se declară un împătimit al acestui sport. Tocmai de aceea este și administratorul asociației “Darurile Călimanilor”, asociație care deține două fonduri de vânătoare. Cât despre eventuala posibilitate ca vânătoarea să poată deveni o afacere, Emil Farago se arată destul de sceptic: “Eu cred că e o pasiune frumoasă și atât. Cel puțin din punctual de vedere al asociației noastre. Eu, de exemplu susțin substanțial activitatea asociației pentru că altfel nu ne-am putea descurca.”

Ovidiu Natea: O senzație nemaipomenită

Un alt influent om de afaceri mureșean cu microbul vânătorii în sânge este Ovidiu Natea. Vânătoarea în care toți, de la simplul muncitor până la director sunt colegi, fără nici un fel de bariere, este preferata lui. “Îmi place când indiferent de funcții sau ierarhii ieșim la vânătoare, ne ajutăm reciproc, povestim și cinstim cate un păhărel de țuică. E o senzație nemaipomenită ca fiecare, în jurul focului de tabără să-și scoată bucatele din raniță și să le pună laolaltă, pentru un adevărat festin vânătoresc.”

Ovidiu Georgescu: N-ar strica puțină promovare

Fostul director al Electrica Distribuție Mureș, Ovidiu Georgescu, se declară mare iubitor al sălbăticiilor de pe plaiurile noastre, deși crede că ar mai fi încă multe de făcut pentru ca lucrurile să fie perfecte: “E foarte bine că n-am copiat exemplul altor țări unde vânătoarea este o industrie. Cu toate acestea nu ne-ar strica nici nouă puțină promovare. La târgurile de profil, România este aproape inexistentă și asta nu e prea bine.”

Florin Urcan: Eu nu mai împușc urși

Primarul Ludușului, Florin Urcan, este prieten vechi cu împușcăturile. E multiplu campion național la tir și un mare pasionat de vânătoare. În cursul anului trecut a primit din partea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi o autorizație gratuită pentru a vâna urși. “A fost vorba de un premiu, deoarece am ieșit pe primul loc la o vânătoare de urs. A fost vorba de o experiență unică în viață, cel puțin pentru mine, deoarece a doua oară eu nu mai împușc urși! Sunt anumite animale, ursul, cocoșul de munte pe care un vânător adevărat le respectă. Iepuri sau mistreți aș vâna și de o sută de ori pe an. Fiecare vânător își dorește cât mai multe trofee. E ceva normal”, ne-a spus Urcan.