Bătălia Profeților

Pe data de 19 noiembrie, locotenent-colonelul Steve Iwicki, directorul Departamentului de Informații Aplicate din cadrul Grupului de Armată 2, a anunțat că Divizia a treia de infanterie, aflată în drum spre Irak, va folosi, în premieră pe câmpul de bătălie, sistemul “Prophet” (Profetul). Unitățile diviziei au fost echipate cu 40 de dispozitive “Profetul”, primele din cele 9000 de echipamente similare care vor fi distribuite armatei americane în următorii ani. Denumirea sistemului exprimă întrutotul calitățile de excepție ale celui mai performant dispozitiv electronic de culegere a informațiilor, făcut vreodată disponibil comandanților militari.
Ochii și urechile
“Profetului”
 “Profetul” este compus dintr-o vastă rețea de senzori și aparate care au misiunea de a detecta pericolele ce pândesc forțele americane și de a reduce la tăcere comunicațiile inamicului.
Printre misiunile sistemului figurează cartografierea electronică, coordonarea navigației, localizarea precisă în vederea distrugerii țintelor și atacul electronic. Sistemul are trei componente: terestru – “Prophet Ground”, aerian – “Prophet Air” și de comandă – “Prophet Control.” “Prophet Ground” funcționează atât din vehiculele aflate în mișcare, cât și din clădirile fortificate, “Prophet Air” este montat pe elicopterele și dronele care iau parte la lupte, iar “Prophet Control” reprezintă inima sistemului. ‘Prophet Control” coordonează la nivelul unei divizii totalitatea semnalelor și informațiilor recepționate, distribuie sarcini senzorilor “Profetului de teren” și efectuează afișajul vizual pentru comandanți. Sistemul comunică instantaneu cu bateriile de artilerie și mortiere, planifică sau modifică rutele forțelor aflate în misiune și poate anula orice mișcări de trupe inutile.
Zeii bătăliilor
Practic, datorită “Profetului” un comandant aflat pe câmpul de luptă poate recepționa pe laptop tabloul complet al emițătorilor de semnale electronice, aflați pe o suprafață de până la 150 de kilometri lățime și 120 de kilometri lungime. De asemenea, ofițerii beneficiază de o imagine detaliată a dispunerii propriilor forțe în relație cu inamicul, ceea ce le permite să-și ghideze trupele astfel încât, să obțină un avantaj decisiv. În timpul bătăliei, comandanții pot să localizeze și să scoată din funcțiune orice emițător de semnale electronic, inclusiv telefoanele mobile sau dispozitivele de telecomandă pentru detonarea bombelor. “Profetul” va fi capabil să repereze până și poziția grupărilor de gherilă care lansează atacuri de pe teritoriul iranian sau sirian. În cazul unui adversar înzestrat cu o capacitate tehnologică înaintată, “Profetul” poate bloca sistemele computerizate de comandă ale acestuia.
În opinia experților, introducerea pe câmpurile de bătălie din Irak a “Profetului” are la bază trei motive:
1. Testarea sistemului în condiții reale de luptă;
2. Încercarea de a reduce nivelul pierderilor înregistrate în rândurile trupelor americane; 
3. Evaluarea necesității trimiterii unor forțe suplimentare, în condițiile în care numărul militarilor SUA staționați în Irak a ajuns la 140 000;
Strategii de la Pentagon speră că abilitatea “Profetului” de a calcula cu precizie milimetrică pozițiile inamicului și de a stabili cea mai rapidă cale de distrugere a acestuia, va avea drept rezultat micșorarea efectivelor forțelor americane din Irak și va permite stabilizarea regimului de la Bagdad.
Atuul lui
Mahomed
Există însă și voci care susțin că, în condițiile de luptă asimetrice din Irak, “Profetul” nu va da rezultate mai bune decât decizia introducerii în bătălie, în urmă cu 11 luni, a mult mediatizatelor vehicule blindate Stryker. La vremea respectivă, comandanții americani au salutat cu entuziasm sosirea blindatelor, în care au văzut  arma ideală pentru luptele de stradă din orașe.
Flexibilitatea și echipamentele de înaltă tehnologie ale vehiculelor “Stryker” s-au dovedit însă neputincioase în fața lansatoarelor de grenade ale gherilei. În cele șase ofensive majore care s-au derulat ulterior, forțele americane n-au reușit să anihileze arma-simbol a rezistenței irakiene. Drept urmare, tancurile Abrams M1, considerate mult prea lente și nepotrivite pentru bătăliile de stradă, au revenit în forță, grație avantajelor oferite de blindajul protector și de puterea lor mare de foc. Vehiculele “Stryker” au fost retrogradate la periferia orașelor, unde spațiul deschis le-a oferit posibilitatea de a-i vâna pe insurgenții puși pe fugă de tancuri. 
Experții sunt de părere că povestea riscă să se repete și în cazul “Profetului”, pe considerentul că avansul tehnologic excepțional de care se bucură americanii s-ar putea dovedi, în mod paradoxal,  inutil în lupta cu un inamic dotat primitiv. Într-adevăr, în confruntarea dintre  “Profetul” electronic și adepții profetului Mohamed, strategii Pentagonului au omis un lucru esențial: că nu aruncătoarele de grenade și mijloacele de comunicare prin radio sunt cele mai periculoase arme ale insurgenților. Principala armă a rebelilor este lipsa fricii față de moarte, izvorâtă din credința fanatică în promisiunea făcută de profetul Mahomed, conform căreia luptătorii în Jihad vor intra direct în paradis. Iar o asemenea armă nu poate fi bruiată nici măcar de “Profetul” electronic.