“Să nu ne lăsăm îmbătați cu apă rece”
Cei 19 “Moși Crăciun” prezenți la ședința de marți a Consiliului Local Târgu Mureș au încuviințat acordarea unor sume pentru acoperirea cheltuielilor de personal, precum și pentru scoaterea din iarnă a celor care nu-și pot plăti întreținerea. Fără mari discuții, consilierii au aprobat alocarea a 27,618 miliarde de lei, bani din care se vor plăti salariile personalului din învățământ, precum și salariile medicilor și funcționarilor publici. Cei mai fericiți vor fi profesorii din preuniversitar, care vor primi nu mai puțin de 10,428 de miliarde. O mare parte din sumă, 15,190 miliarde lei, respectiv 14 miliarde din rezerva bugetară din venituri proprii, va avea ca țintă subvenționarea energiei termice livrate populației pe 2004. Persoanele cu handicap vor primi un miliard cu titlu de ajutor, iar încă un miliard este destinat lucrărilor de construcție la Parohia Ortodoxă VII Târgu Mureș.
“… ar fi o crimă
să lăsăm să se
ducă dracului!”
După votarea rectificării bugetare, cu o abținere din partea lui Bakos Levente, aleșii au trecut la probleme mai spinoase. Prima oprire: Energomur. Discuția a fost deschisă de Kolosvari Zoltan, de data aceasta președinte de ședință, care a pus punctul pe “i” prin readucerea în atenție a datoriilor Energomur. Cele 60 de milioane “credite”, au fost acumulate prin neplata gazului și a curentului electric, iar soluțiile discutate au mers până la propunerea demisiei consilierilor. “Energomurul moare,” a recunoscut Octavian Moraru, și se impune “o demisie de onoare din partea noastră, a tuturor.” O altă propunere, aparținând tot “neliniștitului” Moraru, a fost ca executivul să nu mai plătească alte facturi, adică “plățile de la cei care au mai zugrăvit ceva, au mai pus un trotuar,” și să se concentreze asupra “problemei Energomur.” Chiar dacă dificultățile prin care trece regia sunt “cămașa noastră cea mai aproape”, consilierii au sărit la o altă societate, cu probleme la fel de mari, Sere Mureș. Pentru a prelungi supraviețuirea serelor, “în vederea unei eventuale preluări ulterioare” de către CL, consilierii au aprobat în unanimitate acordarea a 300 de milioane pentru a putea fi plătită încălzirea plantelor pentru ieșirea din iarnă. Chiar dacă a fost o ședință extraordinară, consilierii au intrat în parlamentări și filosofii despre picurarea apei la rădăcina plantelor, “tehnică costisitoare”, iar concluzia a fost că Serele pot fi profitabile “dacă reușim să stabilim niște manageri înțelepți.” Morar a recunoscut inutilitatea importului de flori, în condițiile în care “și noi putem produce.” În prezent, serele sunt în gestiunea combinatului, dar Kolosvari a lansat ideea că, pe viitor, Azomureșul nu se va mai ocupa cu nimic altceva în afară de activitatea de bază. Concluzia întregii discuții a fost pusă tot de Kolosvari, surprinzător de morbid în preajma sărbătorilor: “ar fi o crimă să lăsăm să se ducă dracului!”
Capitolul diverse
După ce au votat ce au avut de votat, consilierii au sărit la nemulțumiri. Cel mai șifonat a ieșit primarul Florea, bineînțeles absent de la ședință, căruia Benedek Istvan i-a reproșat că nu a prezentat proiectul de buget pe 2005, în condițiile în care, în următoarea ședință, din 23 decembrie, se va discuta noul buget local. “Este supărător că nu avem nici o informație cu intențiile Primăriei, și nu știu cum o să putem vota cu sufletul curat.” În apărarea primarului a sărit “independentul” Oprișcan, motivând că, până ce nu se cunoaște partea de venituri, nu se poate vorbi de buget. Mari controverse au fost în jurul subiectului premierii sportivilor merituoși ai urbei, prilej cu care săgețile dintre Oprișcan și Dane Karoly nu au întârziat să apară. Neînțelegerile au provenit de la două articole care se băteau cap în cap, dar după o mică “cosmetizare”, consilierii au hotărât acordarea a 200 de milioane pentru acordarea titlului “meritul sportiv târgumureșean,” chiar dacă Oprișcan a recunoscut că “mi se pare că va ieși o hotărâre terci, dacă e să ne luăm după tot ce s-a discutat.” Votul a fost întrerupt de Fekete, supărat că nu i s-a dat cuvântul mai devreme: “vreau să spun ceva, no.” Până la urmă a rămas ca în 23 decembrie comisiile de specialitate să prezinte listele cu sportivii care îndeplinesc criteriile, pentru că, vorba lui Benedek, “sunt anumite sportivi care trăiesc în condiții mizerabile.”
Cititorii și abonații
ZIARULUI de Mureș pot da anunțuri de mică publicitate în cotidianul Zi de Zi. Completați, decupați și trimiteți anunțul dumneavoastră la adresa str. Călărașilor nr. 12.



