Aplauze la scenă deschisă
Orice s-ar spune, liderii minorității maghiare demonstrează în fiecare zi nu doar că au stofă de politicieni ci că amestecă interesele cu perversitatea cu o asemenea tenacitate încât obțin mai mult decât cer. Nu fac parte nici din categoria “românilor verzi”, care se înspăimântă că pierd țara ori de câte ori strănută Marko Bela, nici din categoria admiratoarelor necondiționate a alurei europene de tip Frunda, dar nu pot să nu văd diferențele între stilul de lucru al românilor și cel al maghiarilor. Am răsuflat ușurați că am scăpat de burțile și cheliile pesediste și că ne-am ales cu damf de parfum Boss asortat la costume Hugo sau Armani. Am zis că de-acum avem politicieni buni, care știu să își joace șansele în fața adversarilor și ne-am ales cu circ. Dar dezamăgirea a devenit un subiect atât de banal, un clișeu, încât nu mai are sens să insistăm. În loc să facă ceva pentru a repara situația, onorabilii politicieni pe care noi i-am adus la putere încep să plângă că nu au avut parte de luna de miere. Ei bine, nici nu au șanse. Păi, cum să îi lași liniștiți în luna de miere, când imediat după ce au lepădat vălul fecioriei s-au încurcat, după colțul căminului unde se ținea nunta, fiecare cu cine i-a căzut în cale? Cum să-i lași liniștiți în luna de miere când ei au fugit cu toți banii de cinste? Și, culmea, cum să-i lași liniștiți în luna de miere când ei te anunță că au început procedurile de divorț?
Așa că degeaba ați angajat, stimați politicieni de centură, bocitoare care să ne înduioșeze, nu mai suntem dispuși să credem că v-ți întors din luna de miere împăcați, uscați și curați, chiar dacă aveți cearcăne de oboseală adânci.
Ideea este că dintre acești toți politicieni singurii care merită cu adevărat aplauze la scenă deschisă sunt cei maghiari. Ei sunt cei nu au cerut nici lună de miere, nici îndurare, nu arată nici obosiți ca dracu’, dar care în nici două luni au reușit să dea tonul nu doar propriei lor politici ci a întregii țări. Până când își termină Boc certurile cu Lavinia, Marko tratează cu Miclea și obține fonduri de la buget pentru Sapienția. Universitate concepută ca fiind privată și finanțată din Ungaria. Până își rezolvă Băsescu situația imobilară Frunda tratează cu Timofte și obține un post pentru UDMR în SRI. Motivul invocat ar putea fi chiar la îndemâna oricui: dacă Băsescu este amenințat cu moartea, musai să fie un ungur care să dejoace planurile atentatorilor, în eventualitatea că aceștia ar fi de aceeași etnie, deci le-ar cunoaște mentalitatea. Știu că este un argument nu doar pueril, dar și prostesc, doar că în situația de acum pe guvernanții noștri îi poți păcăli chiar și cu o ceapă degerată prezentată drept portocală.
De mai mult de zece ani, politica liderilor etniei maghiare este aceea a pașilor mărunți, dar siguri și iată că astăzi au obținut cât nici nu au visat. Se prea poate ca acestea să fie și cerințele UE, dar atitudinea defensivă a românașilor noștri se poate traduce în limbaj comun cu expresia că nu-i prost cel ce mănâncă șapte pite, e prost cel care i le dă. Eu nu zic că nu trebuiesc acordate drepturi minorităților, dar între asta și a te lăsa prostit de orice fâsâială este o mare diferență. Iar a uita că, până după câștigarea alegerilor, acea minoritate a dat în tine cu tot ce i-a căzut în mână, inclusiv rahat, denotă nu doar naivitate ci un dram de prostie, care potrivit regulii bulgărului de nea va ajunge să se numească altfel.
de Cora MUNTEAN
