Destin fericit pentru bisericuța de lemn din Oroiu
E un edificiu norocos: enoriașii îl îngrijesc, dăinuie din anii 1700 și nimic nu pare a îi tulbura liniștea. În timp ce aproape toate bisericile-monument din județ stau într-o rână iar preoții parohi ridică din umeri că nu au cu să le întrețină, lăcașul din Oroiu pare să aibă un destin rupt dintr-o cu totul altă poveste.
În anul 1733 este pentru prima oară atestată existența a două sate: Oroiu de Câmpie și Oroiu Săcuiesc. Fiecare cu bisericuța lui de lemn. Cea din Oroiu Săcuiesc a ars în 1980, pe când cea din satul vecin nu a fost atinsă de niciun necaz. Cu toate că în 1970, alunecările de teren amenințau serios rezistența clădirii, oamenii au pus mână de la mână și au consolidat zidurile. Astăzi, bisericuța arată ca în poveștile bătrânilor: simplă și îngrijită. Sătenii nici că și-ar dori mai mult. Acolo se închină și în ziua de azi și sunt mai mult decât mulțumiți. Construirea unui lăcaș nou li se pare un moft atâta timp cât biserica istorică e un mediu primitor.
A 22-a biserică din țară ca vechime
Diaconul nu mai știe prea multe din istoria lăcașului. Mai ține minte că pridvorul a fost adus de la Hodac. În rest, spune că a trecut mult timp iar părinții lor erau prea ocupați cu munca de câmp ca să le povestească despre bisericuță. E mândru că “or venit ceva oameni de pe la București și or zis că biserica noastră îi a douăzeci și doua din țară ca vechime. Și uite ce bine se ține!” Ca și aproape toate celelalte biserici de lemn din județ, la rădăcini, lăcașul “Intrarea în biserică” e greco-catolic. Nea’ Vasile zice că înainte de trecerea forțată la ortodoxism, mai mult de cinci ortodocși nu existau în sat. Era adolescent în ’48 când a trebuit să semneze că renunță la religia în care fusese crescut: “Ne-au pus să semnăm ca la colectivizare. Era noaptea când au venit peste noi și ne-au forțat să ne facem ortodocși cu toții. De-asta, în zilele noastre aici nu mai există greco-catolici și suntem toți suntem ortodocși. Așa că și bisericuța a trecut în același moment cu noi de la o religie la alta.” Băștinașii sunt toți români și, spun ei, probabil acesta este motivul pentru care trăiesc în bună înțelegere și pace. Se miră și ei de cum rezistă edificiul și se înfioară la gândul că biserica lor e bine ocrotită acolo sus. Mai sunt câțiva bătrâni care suspină după vremurile în care erau greco-catolici, dar își țin of-ul pentru ei pentru că nu ar vrea să supere pe nimeni.
O vrajbă cât se poate de creștinească
Pe cât de liniștite sunt apele în Oroiu, pe-atât de tulburi sunt între sus-pușii ortodocși și cei greco-catolici. Acum, că zice-se că e democrație, conducerea Bisericii greco-catolice ar vrea să își recupereze monumentele, adică aproape toate bisericile de lemn din județ. Pe de altă parte, cuvioșii Bisericii ortodoxe nici să nu audă de așa ceva. Chit că se plâng de visterii în care bate vântul iar greco-catolicii se jură că s-ar zbate până ar face rost de fonduri.. Așa se conturează o bătălie creștinească. Flavius Miheț, preot greco-catolic, este frământat de problema bisericilor care cândva au aparținut cultului său. Asta și pentru că, zice el, primește telefoane de la diferiți credincioși care se plâng de biserici lăsate să se prăbușească după care se fură tot ce se găsește în ele. Paradoxul este că în Cartea Funciară, proprietară este parohia greco-catolică, în timp ce in facto, improprietărită este cea ortodoxă. “Pică pe capete bisericile noastre și ei se plâng că nu au bani. Doamne iarta-mă, și la șură îi pui un par să o sprijinească, nu o lași să pice în voie. Ei nefiind proprietarii de drept, e logic să nu miște niciun deget ca să le țină în picioare. Noi întotdeauna am fost un ghimpe în coastele lor.” povestește Flavius Mihet. Tot acesta mai susține că e conștient de faptul că majoritatea foștilor enoriași sunt acum ortodocși iar ceea ce s-a întâmplat în ’48 a fost și va fi mult timp un impediment în calea greco-catolicilor. Cât despre înaintarea conflictului în instanță, ar fi în zadar: procesul e prea scump și oricum nu s-ar ajunge nicăieri.
Allain CUCU
