Europa 2020. Strategia Phoenix

dr. Radu ȘERBAN

Londra, 15 martie 2010

Așa cum “Tratatul de la Lisabona” s-a născut din cenușa “Tratatului Constituțional”, la fel « Strategia 2020 » se naște din cenușa “Strategiei Lisabona”. Europa se reinventează pe sine, de fiecare dată când întâlnește un obstacol de netrecut.

Pasărea “Lisabona”, renăscută din propria cenușă

Am scris în repetate rânduri despre Strategia Lisabona, despre părțile sale bune și mai puțin bune, m-am referit la ea în acest deceniu în care și România a adoptat-o din mers, ca nou stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2007.

A spune lucrurilor pe nume, cu riscul de a deranja autorii Strategiei Lisabona, nu înseamnă a fi eurosceptic. Simplu, acea strategie nu și-a atins scopul! Care-i era ținta principală? Plasarea Uniunii Europene pe locul I în lume la competitivitate, la orizontul anului 2010. Iată, suntem în 2010, iar Uniunea Europeană nu numai că nu se află pe locul I în lume, dar comparând cu anul 2000 și-a mai diminuat din forța competitivă, raportată la anumiți actori globali.

Ce se întâmplă? Unde s-a greșit? Ce trebuie făcut? La astfel de întrebări își propune să răspundă strategia “Europa 2020”, fără a puncta cu severitate rezultatele prea modeste ale precedentei strategii, ci mai degrabă privind pozitiv spre următorul deceniu. Pozitivă ea însăși, își propune “să construiască pe ceea ce s-a realizat și pe lecțiile învățate”.

Dacă Tratatul Constituțional a fost respins, îl ajustăm, îl redenumim, dar nu renunțăm la el, ci mergem mai departe cu Tratatul Lisabona în aceeași direcție, poate cu o viteză mai mică. În mod similar, Strategia Lisabona se redefinește. Vom continua să ne batem la capitolul competitivitate cu restul lumii, dar în termeni mai realiști, renunțând la o agendă prea încărcată și la prioritățile contradictorii, în același timp sporind coordonarea între statele membre, eventual învățând și lecția modestiei.

Analistul Daniel Gros, director al Centrului de Studii Politice Europene din Bruxelles (CEPS), aprecia pe bună dreptate, recent, că nu vede cum ar reuși “Europa 2020”, dacă n-a reușit “Agenda Lisabona”, pe care a caracterizat-o drept “vorbe lipsite de substanță”. În opinia sa, ideea că U.E. ar putea schimba fundamental perspectivele de creștere ale statelor membre este fantezistă. Subscriu parțial, cu încrederea că, totuși, lecțiile învățate în ultimul deceniu vor da mai mult realism noii strategii.

L-am cunoscut pe domnul Daniel Gros, definitoriu pentru exactitatea cercetătorului german, așa cum l-am cunoscut și pe profesorul André Sapir, cu faimosul său “Raport Sapir” din iulie 2003, destul de acid la adresa Strategiei Lisabona, deși l-a produs din interiorul sistemului, în calitatea sa de consilier al Președintelui Comisiei Europene, Manuel Barroso. Am discutat atunci cu profesorul și i-am împărtășit din experiența nefericită a României în materie de planuri nerealiste, anterioare anului 1990, respectiv utopicele “planuri cincinale”. I-am amintit și de patul lui Procust, la care m-au dus cu gândul indicatorii prea rigizi impuși de normele economice europene unor state atât de diferite cum erau cele din Uniunea Europeană-15. Acum, cu 27 de state, și mai diversă, Uniunea nu-și poate propune comensurarea economiilor după un singur “pat al lui Procust”.

Profesorul Sapir continuă să fie consultat de Comisia Europeană, în ciuda accentelor sale critice, ceea ce îmi inspiră încredere în orientarea pragmatică a noilor strategi europeni, instalați odată cu noua Comisie.

Un factor perturbator a intervenit în a treia parte a decadei de referință a Strategiei Lisabona, oferind o providențială justificare nereușitei: intempestiva criză economico-financiară globală ne-a surprins și ne-a împiedicat în atingerea țintelor stabilite. Nimeni din cei avizați nu crede într-o asemenea justificare, însă ea acordă întemeiate circumstanțe atenuante. Fără criză, U.E. ar fi fost mai competitivă, gradul de afectare a Europei fiind superior altor zone ale globului. Până în anul 2008 se obținuseră rezultate relativ bune. În perioada 2000-2008, PIB pe locuitor a crescut cu 13 %, iar șomajul a scăzut cu 7 %.

Proiectul Strategiei Europa 2020

La 3 martie 2010, C.E. a prezentat proiectul unei strategii economice a Uniunii pe următorii 10 ani, care să înlocuiască actuala Agendă Lisabona. El se baza pe un document de lucru prezentat pe 24 noiembrie 2009 dezbaterii publice.

Scoțând în evidență vulnerabilități fundamentale, criza economică globală a impus ceva nou, adecvat momentului și provocărilor unor noi competitori mondiali în frunte cu China și India, iar în consecință, U.E. își propune un nou obiectiv strategic, o creștere suplimentară a competitivității cu 2 % în următorul deceniu.

Mai în detaliu, proiectul agendei “Europa 2020” are în vedere 3 mari formule de creștere economică în decada următoare:

1. creștere economică inteligentă (consolidarea cunoașterii, inovație, educație, societate digitală);

2. creștere economică durabilă (creșterea eficienței în producție și a competitivității);

3. creștere economică inclusivă (participare sporită pe piețele muncii, dobândirea de noi abilități profesionale și diminuarea sărăciei).

Grafic nr. 1

Regăsindu-se și în vechea Strategie Lisabona, aceste 3 formule de creștere vor avea, de data aceasta, obiective mai puțin ambiționase și, aș spune eu, mai realiste, cinci la număr, stabilind praguri minime cifrice pe care statele ar trebui să la atingă la orizontul anului 2020:

1. Un grad de ocupare a forței de muncă de minimum 75 % în zona de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani.

2. Un nivel de minimum 3% din PIB al investițiilor în cercetare și dezvoltare.

3. Atingerea țintelor fixate deja de U.E. în sfera energiei și schimbărilor climatice, regăsite sub codul “”20/20/20”, adică până în anul 2020 să se realizeze:

• Reducerea cu 20 % a emisiilor de bioxid de carbon față de anul 1990;

• Reducerea consumului de energie cu 20 %;

• Minimum 20 % din energie să se producă din surse regenerabile.

4. Abandonul școlar timpuriu să nu depășească 10 %, iar minimum 40 % din generația tânără să aibă studii superioare.

5. Numărul persoanelor expuse riscului sărăciei să scadă cu 20 de milioane.

Malițiozitatea ar putea îndemna la punctarea impreciziei țintelor, mai ales în definirea unor categorii precum “generație tânără”, “abandon școlar timpuriu” sau “persoane expuse riscului sărăciei”. Dacă procentajul țintă este foarte precis (3%, 10%, 20%, 40%), atunci și baza de aplicare ar trebui să fie cât mai precisă, pentru o comparabilitate în monitorizarea progreselor.

Să nu ne pripim însă, deoarece următoarele două etape de parcurs, Consiliile Europene de primăvară și vară (martie și iunie), vor aduce o serie de clarificări.

Timpul nu stă în loc. Agenda Lisabona expiră anul acesta, iar din ianuarie 2011 avem nevoie de o nouă strategie, cel puțin formal. Graficul temporal pare prea strâns, chiar și în opinia unor state, însă el are în vedere tocmai nevoia unui cadru adecvat din prima zi a anului viitor. De aceea, Comisia își propune aprobarea obiectivelor de ansamblu la Consiliul European de primăvară (25-26 martie 2010) și apoi validarea țintelor naționale de implementare a obiectivelor de ansamblu și aprobarea documentului în sine, la summit-ul de vară, din iunie.

Contextul este diferit față de cel de acum 10 ani. Deficitele bugetare excesive, cu o medie a U.E. mult peste nivelul maxim impus de criteriile de la Maastricht, diminuează marja de manevră a guvernelor în următorul deceniu. Șomajul a crescut, populația îmbătrânește, Uniunea devine tot mai dependentă de importurile de energie, imigrația pune la încercare piața internă a muncii, resursele naturale devin mai greu accesibile, unele economii emergente, tot mai competitive, preiau segmente noi din piața mondială, lumea are nevoie de norme financiare globale care să reglementeze și să supravegheze piețele, în timp ce protecționismul comercial amenință să îngusteze piețele. Acest nou peisaj global va pune la încercare nu numai strategia Europa 2020, dar chiar și mersul economiei în diverse state membre și, în cele din urmă, însuși modelul social european și calitatea vieții pe bătrânul continent.

O soluție la situația dificilă a Greciei, indiferent care va fi ea, se va înscrie în “acquis”-ul comunitar ca o cutumă de urmat și de alte state. De aceea, sprijinul Uniunii se lasă așteptat, se judecă de zece ori înaintea luării unei decizii.

Va fi nevoie de reforme economice cu bătaie lungă în timp, care să dea garanție cetățenilor europeni că își vor menține calitatea vieții, mai ales acum, când criza a revelat vulnerabilitățile. Numărul total al șomerilor din U.E. este egal cu întreaga populație a României, deficitele bugetare ale statelor membre se cifrau, la începutul anului 2010 la 7 %, iar datoria publică la 80 % din PIB.

Ieșirea din criza economică va fi doar o rezultantă a strategiei „Europa 2020”, dar nu un obiectiv direct. Strategia oferă doar un cadru general pentru acest obiectiv de moment.