400
Cum ar fi să simți că-n fiecare dimineață cineva se hrănește cu neuronii tăi nefolosiți ieri, neconsumați cum simți, cum crezi, cum te ai format?! Câte o felie de creier pe pâine la micul dejun pentru putere, care vrea obligatoriu să fie la ospățul presei. Și se dă garnisită cu cele mai bune intenții, ca și drumul spre Iad, deși îți taie drepturile statutate structural de societatea occidentală, libertatea presei. Altă felie, mai subțire, cu margarină, tăiată de opoziția tot mai firavă și cu sinapsele tremurânde la gândul celor ilegale din trecut și nepuse încă pe ordinea de zi a tribunalelor. Prin iunie 2002, Ziarul de Mureș începea o figură aparte în peisajul mass media mureșene. Anchete. Anchete și iarăși anchete. Pe urmele lor era o rubrică citită pe fugă la șapte dimineață de mii de oameni. Unii răsuflau ușurați, săptămâna aceea fuseseră ocoliți sau nu intraseră sub tirul de multe ori dur în limbaj, dar cât de adevărat… Or fi fost și exagerări, or fi fost și câteva materiale nedocumentate final. Cum îmi place să repet și cum o recunosc marii jurnaliști ai acestei țări existente unitar doar de 92 de ani, nu eram nici polițiști, nici procurori, nici judecători. Încercam să ne facem bine meseria. Eram la fel de buni ca și societatea din care făceam parte. Cu bune și cu rele. Multe dezvăluiri ascunse mureșeanului de rând au văzut lumina tiparului. Vreme de cinci ani, alături de o echipă senzațională ne-am făcut mulți dușmani. Dar și mulți prieteni. Cititorii. A urmat crahul, războiul, sau postuniverisitara cum am decis să-i spun. Vremurile erau tulburi și Ziarul era sub talpa unei făcături revanșarde luate de comun acord de cei care credeau că e bine să dispărem. Chiar și fizic. N-a fost să fie așa. Am repornit la drum. Decimați, dar în picioare. Cu noi suflete. Cu un nou suflu. Să nu-l uităm pe Ion Gavrilă Ogoranu: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Azi, pot să le răspund sutelor de mureșeni ce m-au întrebat în ultimii trei ani de ce nu mai este Ziarul de Mureș ce a fost odinioară. Trăim vremuri ce nu mai permit libertatea de șansă. Și nu e o glumă. Ce șansă au tinerii, defavorizații soartei, maturii de peste 45 de ani, fără slujbă? Cum te poți angaja în sistemul public fără nepotisme și cumetrii? Trăim vremurile unei economii de piață incorecte. Unde e libertatea economică de vreme ce licitațiile sunt dirijate, aranjate, trucate?! Trăim vremuri cu grave imixtiuni în libertatea justiției. Din înțelepciunea unui octogenar, du-te o zi la tribunal și una la spital, vezi ce se întâmplă o zi întreagă acolo și de abia atunci vei înțelege care sunt problemele reale ale românilor. Cât despre libertatea presei, nu am de gând să mă tângui, ci doar să vă invit să citiți noul ZMS?! O parte dintre veterani s-au întors…
Mulți mureșeni, la cafea, își vor pune sare în loc de zahăr.
Iar ce-i fără de păcat, să-și pregătească pietrele…
P. S. Celor ce-au pus o parte din viața lor la zămislirea Ziarului de Mureș le mulțumesc azi la aniversarea celor 400 de apariții.
