Gipanele RNP Romsilva, repuse pe roti la Petelea
Unii l-au numit pe Laci Borbely, exagerând, sau nu, putin, ministrul Mediului de afaceri maghiare. Ideea e ca si-a dorit foarte mult ca Romsilva sa treaca de la Agricultura în ograda sa. si a reusit. si, odata cu el, au reusit si firme din angrenajul UDMR sa respire putin. Nu stim daca sotii Hagymas, patronii SC Hagvel Auto Service din Petelea, au carnet de membru de partid, dar cu siguranta activitatea sereleului lor e foarte apreciata la Bucuresti. Recent, Havgel a câstigat licitatiile prin care are grija de întretinerea si repararea autovehiculelor Romsilva. La nivel national si local, în Mures. Aproape 3 milioane RON. Bravo lor!
Hagvel Auto Service are un atelier de marime medie, cu meseriasi destul de buni. Meseriasul numarul unu este însa Pavel Hagymas, sotul sotiei sale Elisabeta (presupunem noi), asociat unic în firma. Afacerea a început cumincior, prin 2005, când firma a avut un profit de 6.099 lei, la o cifra de afaceri de 584.195 lei. si 14 angajati. Anul de vârf a fost 2008, când cu numai 9 angajati a reusit un profit de 167.519 lei si o cifra de afaceri de 1,3 milioane lei. Nici 2009 nu a fost chiar rau, cu aproape 1,3 milioane cifra de afaceri si profit de 122.000 lei. E ok, pentru o firma mica intrata, ca toate celelalte, teoretic, în criza. Dar ce se va întâmpla în 2010, numai Dumnezeu si Sfântul Borbely pot sa explice… În sensul pozitiv. Adica Hagvel Auto Service din Petelea a dat lovitura. Loviturile, de fapt, desi prima nu a fost de anvergura, însa cu siguranta ca a contat si când a pregatit-o pe cea mare. Prin anuntul de atribuire din 20 ianuarie 2010, Romsilva anunta ca Hagvel a câstigat licitatia pentru întretinerea si repararea autovehiculelor din dotarea Directiei Silvice Mures si a subunitatilor acesteia. Valoarea estimata a contractului era de 90.000 de lei, dar oferta Hagvel a fost de aproape jumatate: 47.430 lei. Celalalt ofertant, pentru ca erau doi, a ramas vorbind singur, pentru ca pretul oferit de peteleni era neserios de mic. si Hagvel a câstigat. Dupa ce a câstigat, a avut … rabdare si tutun…vorba aia, ca marea lovitura avea sa vina. si saptamâna trecuta, pe 12 august a venit. În urma anuntului de atribuire publicat de Romsilva, Hagvel va avea placerea sa întretina si sa repare autovehiculele regiei la nivel national, contra sumei totale de 2.728.646,03 Ron. Fara TVA. Bineînteles ca discountul fata de pretul estimat de Romsilva nu a mai fost de 50%, ca în cazul Muresului, ci de vreo 24%, la o suma infinit mai mare. Nu era o problema chiar daca Hagvel mergea fara „discountâ€, pentru ca Romsilva era pregatita sa plateasca peste 3,5 milioane lei…dar, na, sa zicem ca firma din Petelea a avut bun simt. Interesant e ca Hagvel a concurat de una singura pentru licitatia respectiva, niciun alt service auto din tara necrezându-se în stare sa repare impresionantul parc de gipane, Dacii papuc si tractoare al Romsilva. Am numarat nu mai putin de 11 contracte atribuite Hagvel în cadrul aceleiasi licitatii, iar în 10 dintre acestea firma sotilor Hagymas a fost singurul ofertant. Doar pentru contractul „Servicii de întretinere si reparatii auto echip. conexe si furnizare piese lot 9 Tractoare†a mai îndraznit cineva sa depuna o oferta, dar discountul serios propus aici de Hagvel l-a scos din competitie.
Perfect onorabil…
Acuma, noi nu zicem ca e rau. Toate masinile si utilajele Romsilva din tara vor veni la service-ul din Petelea pentru reparatii. Firma va prospera, comuna asijderea, jos palaria! Pâna la proba contrarie, admitem ca nimeni nu a reusit sa vina cu o oferta care sa-i concureze pe cei de la Petelea, nimeni nu a auzit macar de licitatia respectiva, nimeni nu a contestat-o. Bravo Hagvel. Spor la treaba.



