Cu încredere în fața unui nou început
La 22 de ore după ce au ajuns în România, după ce pentru doar două ore au fost expuse pentru a fi văzute de bucureșteni, cele mai noi și mai râvnite mașini din lume, marca Mercedes au ajuns la Târgu Mureș * Acest lucru nu a fost întâmplător * În prezența a peste 600 de invitați la deschiderea oficială a noului Showroom ALIAT, Mercedes a fost vedeta serii
Cel mai nou, mai mare, mai modern și mai frumos showroom din Transilvania, singurul showroom multibrand din țară, și-a deschis porțile, joi seara, la Târgu Mureș. Prin această inaugurare firma ALIAT marchează un nou început în activitatea ei. “Adevărata provocare începe abia acum odată cu lansarea noului nostru show-room. Avem ambiții și viziuni pe care împreună le vom realiza. În orice activitate pe care o dorim a fi de succes avem nevoie de determinare și de ambiție. Suntem un colectiv în care entuziasmul este susținut de aceste două elemente principale. ALIAT a pornit la drum în 1996, ca simplu dealer, cu doar doi angajați și un contract de reprezentare. În 2000, anul înființării ALIAT, am vândut 35 de mașini Mercedes. În 2003 au fost încheiate noi contracte de parteneriat cu Jeep, Chrysler și Mitsubishi. Un nou partener se prefigurează a fi Dodge. Pentru că activitatea noastră este în continuă dezvoltare am dorit un nou spațiu de prezentare și iată noul show room există”, a spus Alin Mureșan, general manager ALIAT.
Evenimentul în cifre
În doar 15 luni în care viziuni și ambiții s-au concretizat. După 22.000 de ore de muncă efectuate, după 1.200 de avize obținute, 22.000 de minute vorbite la telefon, 6.400 km parcurși între Cluj și Târgu Mureș, 101 de noi cunoștințe, în noul showroom ALIAT sub 285 de tone de structură prinse cu 888.000 de șuruburi, pe cele 11.500 plăci de gresie și sub lumina celor 615 lămpi, cei peste 600 de invitați ai ALIAT s-au întâlnit aseară pentru a marca împreună un nou început.
Cum evenimentul nu putea fi ratat, primii oaspeți au început să sosească încă din jurul orei 17. Printre membrii de marcă ai lumii politice, ai mediului de afaceri și ai pasionaților de bolizi ai șoselelor, s-au remarcat primarul Dorin Florea, prefectul Ciprian Dobre, Octavian Popa, primarul de Târnăveni, vicepreședintele CJ Petru Frătean, membrii familiei Bența, Ovidiu Natea, președinte PSD, Gigel Cazacu MIF, Marcel Piteiu, dir.gen, adj, SNGN Romgaz, Andrei Mosviciov, Dorel Frișan, Adi Grosu, Mircea Pavel, Viorel Borz, Dani Borș, Adi Gherca, Pantelimon Avram, Radu Pescar, Levente Gereb, alți domni și doamne. De asemenea au fost prezenți la lansarea noului showroom, partenerii ALIAT Valentin Radu, director general AutoRom, distribuitor general Daimler Crysler Agency și Mihai Ionescu, director general Mitsubishi Motors.
Mașini masculine, prezentare pe măsură
Noile mașini Mercedes, aduse în premieră în țară, special pentru a marca acest eveniment, au avut parte de o prezentare inedită. Organizatorii evenimentului au ținut să puncteze faptul că aceste mașini puternice și de încredere sunt noile jucării ale copilului care se ascunde în fiecare bărbat. De aceea, acest copil imaginar a fost ispitit să le privească dintr-un unghi aparte. Mașina de teren GL Mercedes care la prima vedere intimidează, dar pune fantezia în mișcare prin puterea pe care o emană și prin formele ferme, cel mai bun tovarăș al aventurilor on și off road în mijlocul naturii sălbatice, a fost plasat pe un drum de munte, într-o pantă periculoasă, înconjurat de flăcările dorinței de a porni la drum. Cine a dorit o provocare incredibilă, a avut-o privind minunăția GL Mercedes.
Sprinter Mercedes, transporterul pe care te poți baza în cele mai grele momente, un hamal de lux dar și un prieten de nădejde în care doar îndoiala nu încape, cu o alură serioasă și impunătoare a fost prezentat ca fiind apanajul bărbaților pe care bătăturile din palme nu îi înspăimântă, ci din contră le dă o aură și un farmec aparte. Mușchi, transpirație, putere și încredere, mașina bărbatului activ.
Imaginea liniilor pure, puternice ale noului Coupe sport Mercedes CL s-a desprins ușor din ceața unui munte de gheață, a învăluit și a topit instantaneu și cele mai insensibile inimi.
Trei mașini, trei vieți, pasiune, forță, frumusețe, sub un singur nume: Mercedes.
Focul de artificii care a urmat, cel mai colorat și mai de durată din câte s-au văzut pe aici, a lăsat câmpul din jur plin de o ceață ireală, care încet, pe rând, a ascuns privirilor noastre noile bijuterii. Poate le-am văzut prea mult?
Cine s-a îndrăgostit iremediabil de ele, le va putea avea, în curând.
“Mașinile Mercedes sunt cele mai iubite de români. Comenzile care se fac acum acoperă deja producția Mercedes din luna februarie 2007. Cum sunt fabricate în SUA, mai trec alte trei luni până când ele vor ajunge la cumpărător. ALIAT este în continuă dezvoltare și una din dorințele noastre pentru anul 2007 este deschiderea unui nou showroom la Sfântul Gheorghe. ALIAT îi așteaptă pe toți iubitorii mașinilor comercializate de noi, mașini care oferă încredere, siguranță, confort”, ne-a spus Alin Mureșan general manager ALIAT.
Acest gen de showroom și acest gen de dealer este un lucru pe care orașul Târgu Mureș îl merită și cred că se va bucura de el cu prisosință. Din punctul de vedere al modului cum se raportează la celelalte din rețea, lucrul pe care îl vedem deja realizat aici face parte dintr-un proces de aducere la standardele Daimler Crysler. Mai există asemenea spații la Cluj, București, Constanța și va urma sperăm în viitorul apropiat Iași și Brașov. La Târgu Mureș, prin această inaugurare ALIAT au ajuns mașini de ținută pe care fiecare le merită”, a spus Valentin Radu, director general Autorom Daimler Crysler Ag.
“Structură metalică, stâlpi și grinzi metalice, cortină de sticlă în partea vizitatorilor, în rest închideri din tablă, termoizolații din vată minerală, acoperișul din structură de tablă preliminară plus termoizolații cu membrană PVC. Vecinătatea cu Azomureș ne-a determinat să luăm această măsură anticorozivă. Suprafața showroomului plus cea a service-lui, plus suprafața de la etaj cu birouri și relații cu publicul, ocupă o suprafață totală de 3700 mp. În showroom spațiul special de expunere a celor trei branduri expuse este de 700 mp. Brandurile vin cu ingrediente pe care arhitectul apoi le mixează. Ceea ce vedem aici este meritul unei munci comune, trei luni la planșeta de desen și 16 luni punere în practică”, a spus Tiberius Bratu, arhitectul acestui nou Showroom.
ETALON
Showroomul Aliat reprezintă pentru Mitsubishi primul showroom din provincie care corespunde în totaliate standardelor impuse de către producătorul Mitsubishi. Devine în acest moment un etalon pentru întreaga rețea și în următoarea lună se vor deschide încă două asemenea spații. Aliat este cel mai important partener pentru Mitsubishi Motors Group. În viitorul apropiat, compania Mitsubishi intenționează să își dubleze cifra de afaceri, și cu ajutorul Aliat”, a spus Mihai Ionescu, director general Mitsubishi Motors.
Eugenia KISS



