Mă-ta are cratimă, credeți n-are cratimă!

Ziarele nu se mai cumpără, toți au internet. Informații fără costuri suplimentare. Cei care nu-l folosesc contează mai puțin, ei oricum nici nu prea citesc. Totuși, în această categorie găsim cei mai mulți experți, indiferent de domeniu. Aceștia nu mai au însă pe ce curăța cartofii, morcovii sau ceapa. Ar vrea totuși să fie informați. Cei care folosesc internetul, stau în fața monitorului și le culeg, dau copy paste, în cazul unora din mass media. De la aceștia din urmă, până la cei care muncesc e cale lungă. Unii se mai ajută de cei care-i servesc la comandă, oameni care se prezintă la “spartul târguluiâ€, pentru o declarație, un cadru, sau o poză. La sport, â€trimișii†nu cunosc de regulă cine cu cine, pentru ce, de ce joacă, cine e antrenorul echipei locale și altele. Sunt mai degrabă iritați că-și pierd timpul. Nu-i interesează ce se întâmplă, sunt la datorie.

Profesionalism, comoditate și copy-paste
Probabil singura publicație care-și trimite oameni care au habar în domeniile lor și nu trebuie să întrebe cel de la cultură cine e directorul unui anumit spital este cotidianul „Zi de Zi.†Redactorii se văd însă copiați. Chiar cu întârziere, inclusiv cu greșelile, omenești, care pot apărea. Lupta pentru supraviețuire este aspră. Presa este un exemplu mai mult decât concludent. Cele mai vândute ziare sunt cele de scandal, chiar dacă multe publicații sunt târâte prin procese. Cea locală ? Dacă nu ai nimic â€extraâ€, n-ai ce căuta, chiar dacă ai știrile cele mai proaspete. Se cumpără ziarele în care se mai află cine a murit, cu materiale lungite să umple paginile. La “Zi de Ziâ€, fondatorul Aurelian Grama își “biciuiește†de-a dreptul cei câțiva angajați să mențină ștacheta sus, chiar s-o urce. Se menține însă între puținii care mai știu ce înseamnă calitatea. Chiar dacă retribuțiile nu sunt întotdeauna la nivelul meritelor și mai vin cu întârzieri, cauzate deseori de alții, micul colectiv se vede copiat de diversele publicații. Unele, mai numeroase ca număr de personal, altele “specilaizate pe plagiatâ€. Comoditatea, eufemistic exprimat, primează. În sport, sfârșitul de săptămână înseamnă muncă asiduă. Când se pun întrebări la un meci de volei, care abia începe, la ce oră se va încheia, este evident că persoana n-a venit de bună voie.

Cam des în ofsaid
M-am confruntat cu ei la meciurile FCM, de acasă, bineînțeles, când cei “trimiși†doar bruiau în cabina rezervată presei, așteptau să se încheie jocul, chiar dacă unii aveau de transmis prompt informația și nu auzeau ce se anunță în stația de amplificare. Fără să vadă mai nimic, la final erau primii care puneau întrebările, chiar dacă nu prea știau despre ce vorbesc. Evident, nu poți fi peste tot. Am văzut însă deseori articole despre evenimente la care am fost singur prezent, cu datele exacte, uneori fără a se mai complica să modifice textul. Tatăl uneia dintre sportive mi-a reproșat, în glumă, că i-am greșit prenumele fiicei și m-a distrat că în toate știrile a apărut Andreea în loc de Alina. Mea culpa, o cunosc bine, am greșit. Cei care copiază nici măcar nu știu că au greșit, oricum nu recunosc. În urmă cu trei ani, de 1 aprilie am făcut glume preluate de mulți ca știri! Aurelian Grama mi-a spus atunci: â€au pus botul!â€.
Un editorialist, pe care nu l-am văzut aproape la nicio manifestare sportivă, analiza situația celor trei olimpici mureșeni prezenți la Londra. Datorită acestuia, doi dintre ei erau convocați la o întâlnire în care s-a anunțat propunerea ca ei să devină cetățeni de onoare ai Târgu-Mureșului. Toți trei au fost prezentați în cotinianul “Zi de Ziâ€, înainte de plecarea la Londra. Meritul este al sportivilor, în primul rând, și nu al celui care nu știe să-și salute colegii. Alte așa zise scandaluri de plagiat nu-și mai prea au rostul. Un săptămânal sportiv mureșean, singurul, pentru care mi-am dedicat o parte din activitate, la nevoie zi și noapte, are un conducător pe care rareori îl întâlnesc la competiții. Eventual, trimite un fotograf care nu știe despre ce eveniment este vorba și merge înainte cu informațiile culese sau copiate, â€la ziâ€. Are acum un nou redactor, care formulează, în scris, întrebarea: “crede-ți ?â€, de la un antrenor care mi-a declarat în interviul acordat pentru “Zi de Zi†că n-a vorbit cu niciun alt ziarist. Ne respectăm colegii, dar cred că merităm și noi respect. Cel puțin în limita celor șapte ani, pentru cei care nici nu știu să salute. Crede-ți n-are cratimă ! E copy paste!