Laurențiu Boar: “Am demonstrat că suntem o forță!”
Reporter: Care sunt impresiile dumneavoastră după evenimentul USL de pe Național Arena?
Laurențiu Boar: Am fost invitați la lansarea oficială a candidaților USL din țară pentru alegerile parlamentare, ceea ce a și fost de fapt, și nu un miting. Împresia despre acest eveniment este că a fost unul de un mare succes, nu credeam că se poate aduna atâta lume la un loc pentru a sprijini o formațiune sau o alianță politică. Efectiv, la început tribuna era arhiplină, gazonul era la fel și el plin, iar în afara stadionului erau mulți alții, care nu au avut loc să intre. Am rămas cu o impresie foarte plăcută, chiar dacă drumul a fost destul de obositor. Din comună am fost prezenți la București cinci persoane de la PNL, respectiv cinci de la PSD.
Rep.: Cum ați simțit pulsul acestui eveniment marcat de lansarea candidaților USL?
L.B.: Pot spune că a fost o întâlnire de mare succes a USL-lui prin care am demonstrat că suntem o forță politică destul de puternică la momentul actual și sperăm ca la sfârșitul acestui an când vor fi alegerile parlamentare să avem același succes pe care l-am avut și la București, să avem candidații aleși pentru a putea forma majoritatea parlamentară și implicit un Guvern USL.
Rep.: Cum considerați candidații USL propuși pentru Camera Deputaților și Senat în Colegiul din care face parte comuna Gurghiu?
L.B.: Pentru Camera Deputaților din partea USL va candida actualul deputat Vasile Gliga, originar din Ibănești, iar pentru Senat, Alexandru Frătean. Candidații de la celelalte formațiuni politice încă nu îi cunosc. Voi face tot ce îmi stă în putință ca electoratul din Gurghiu să fie orientat pentru cei doi candidați ai USL.
Rep.: Credeți că USL va avea succesul de la alegerile locale?
L.B.: Sper să fie un rezultat bun pentru USL, deși la parlamentare au fost și surprize și e posibil să fie și acum ceva surprize, dar merg pe considerentul că totuși lumea a suferit destul până în acest moment și s-a săturat de cei care patru ani de zile ne-au furat pe față și ne-au mințit. Sper ca electoratul să aibă o gândire mai bună, să nu uite că ceea ce s-a promis de actualul Guvern, s-a realizat, pensiile și salariile au revenit la valoarea dinaintea guvernării PDL. Acești oameni s-au ținut de cuvânt ceea ce mă bucură, altfel nu aș putea sprijinii niște candidați ai acestei alianțe care ne reprezintă la București.



