Larisa Gabor, absolventa de 10 de la UMF
Reporter: De ce ai ales Medicina?
Larisa Gabor: Pentru că atunci când eram mică vroiam să fac Neurochirurgie. Am citit o carte când eram în clasa a cincea, de Ben Carson, „Mâini înzestrateâ€, și mi-a plăcut foarte mult. Am întrebat-o atunci pe mama ce trebuie să fac ca să fiu chirurg și ea mi-a spus că trebuie să merg la Facultatea de Medicină. De acolo a pornit totul. Apoi am dat examen la Colegiul Național „Unirea†pentru că aveau bio-chimie și știam că sunt materii necesare pentru admiterea la Medicină. După care totul a venit firesc.
Rep.: Și ai păstrat direcția, vei fi medic neurochirurg…
L.G.: Da, sper să iau rezidențiatul și să prind loc la Neurochirurgie. Vreau să îmi dau rezidențiatul la București, pentru că aici la noi nu se scot locuri la Neurochirurgie.
Rep.: Ai absolvit cei șase ani de facultate cu media 10. Care e secretul acestei note?
L.G.: Totul a început cu primul 10 pe care l-am luat la Anatomie, în anul întâi. Am avut și noroc la început și pe urmă înainte de fiecare sesiune îmi ziceam „Nu știu dacă mai pot de data asta să iau numai 10â€. Sinceră să fiu, nu știu care e secretul notelor de 10. Probabil, să citești mult… În plus, dacă ești convins că știi perfect subiectele, atunci nu pot spune că este un secret.
Rep.: Aveai o anumită tactică de învățare? Ești adepta învățării logice?
L.G.: Da, învățam logic pe cât se poate pentru că la un moment dat sunt unele lucruri care trebuie memorate. Aveam anumite metode, îmi calculam câte zile am pentru fiecare examen și atunci încercam să învăț un anumit număr de subiecte pe zi.
Rep.: Foarte important de precizat, media ta de 10 înseamnă atât cunoștințe teoretice, cât și abilități practice…
L.G.: Da, la fiecare materie aveam un examen teoretic și unul practic…
Rep.: La liceu cum învățai?
L.G.: În clasa a XII-a am terminat cu 10, în clasa a XI-a am fost tot prima, dar nu am avut media 10, ci 9,90 și ceva…
Rep.: Ai fost plecată în străinătate în cei șase ani de facultate?
L.G.: Când am terminat anul patru am fost în Germania, pe perioada verii, în Tubingen, aproape de Stuttgart, într-un spital de ORL. Am stat trei luni acolo și mi-a plăcut foarte mult pentru că am fost lăsată să fac și lucruri practice în sala de operație, să suturez și alte activități în ambulatoriu. Am fost foarte mulțumită pentru că am învățat foarte mult acolo în domeniu chirurgiei. Îmi amintesc că la o intervenție chirurgicală, în sala de operație era o asistentă originară din România și anestezista era tot româncă și după ce au terminat operația m-au lăsat să suturez. La un moment dat eram doar noi trei în sala de operație și a fost un sentiment interesant… O altă experiență frumoasă am avut-o în Turcia, unde am fost plecată în semestrul doi din anul cinci. Am stat acolo șase luni, în Diyarbakir, în partea de sud-est a Turciei, țară cu oameni foarte prietenoși și ospitalieri, iar condițiile din spital erau excelente. Acolo am făcut stagiu prin rotație, la mai multe secții, și a fost o experiență frumoasă, din care am învățat multe.
Rep.: Ce diferențe ai sesizat între sistemul de învățământ din Germania, Turcia și România?
L.G.: Acolo se învață pe module, nu pe semestru. Aici faci o materie tot semestrul, acolo făceai un anumit număr de săptămâni, pe urmă terminai, aveai examenul și treceai mai departe, la altă materie. La început mi-a fost mai greu să mă obișnuiesc pentru că acasă când mă pregăteam pentru examene aveam mai mult timp la dispoziție. Acolo, fiind module, timpul era mai limitat dar avantajul era că te puteai concentra exclusiv pe materia respectivă. Cred că era mai bine…
Rep.: Și diferențe între sistemele medicale?
L.G.: Medicii erau foarte bine pregătiți și acolo, am văzut operații pe care aici n-am avut posibilitatea să le văd. În Germania am văzut reconstrucții nazale și alte tipuri de operații care mi-au rămas în memorie. Și la noi sunt medici foarte buni…
Rep.: Ce ai simțit când ai intrat pentru prima dată într-o sală de operație?
L.G.: După ce am dat admitere, am mers la Neurochirurgie și îmi amintesc că am stat mult până să mă lase să intru în operație. Pe urmă am mers la Chirurgie și a fost bine pentru că cei de acolo știau că îmi place și atunci mă lăsau să asist la tot felul de operații.
Rep.: Ce perspective de viitor ai? În câți ani vei opera efectiv?
L.G.: Poți face anumite intervenții și când ești rezident, deci de intrat în sală, intri. Acum, să faci tu singur depinde de tine, dar poți face și din rezidențiat. Depinde și ce mâini ai…
Rep.: Tu pari să ai mâini foarte delicate. Sau nu contează asta în neurochirurgie?
L.G.: Ba contează, dar trebuie să ai și forță…
Rep.: Forță interioară?
L.G.: Cred că și forță fizică dar și alt fel de forță…
Rep.: E obositor să susții o operație care ține câteva ore?
L.G.: Sunt unele operații care sunt mai scurte, altele care țin mai mult. La un moment dat devine obositor pentru că stai în picioare atâtea ore. Până acum n-am avut probleme din acest punct de vedere.
Rep.: Ce perspective de viitor ai?
L.G.: Întâi rezidențiatul la București, apoi aș vrea să plec undeva, dar mai e până atunci…
Rep.: Dacă se scoteau la noi locuri la Neurochirurgie, te mai gândeai sau luai aceeași decizie, să pleci în altă țară?
L.G.: Nu știu, nu pot să zic. Știam de la început că nu o să se scoată locuri la noi și îmi e greu să zic ce aș fi făcut dacă se scoteau locuri și la noi, la Târgu-Mureș.
Rep.: Familia ta ce spune despre faptul că vei pleca la București și apoi, cine știe, într-o altă țară?
L.G.: A fost ca atunci când am zis că vreau Neurochirurgie. Mama știe și mă susține, iar fratele meu e rezident la Ortopedie, a terminat anul trecut și familia știe că asta vreau să fac în viață.
Rep.: Se spune că la UMF volumul de cunoștințe care trebuie asimilate este mai mare decât la alte universități. Având în vedere acest lucru, plus faptul că fiind șefă de promoție ai fost foarte preocupată de lecturile obligatorii, ți-a mai rămas timp și pentru alte lecturi?
L.G.: Da, volumul de muncă e foarte mare la UMF. În vacanțe îmi mai rămânea timp să citesc și altceva, după principiul totul sau nimic. Uneori, citeam câte două luni, intens, diverse cărți.
Rep.: Ce îți place să faci în timpul liber, ai vreun hobby, ceva care să te relaxeze după ce citești atâtea cursuri?
L.G.: Nu pot să zic că am un hobby, acesta fiind ceva pe care îl faci cu o anumită regularitate. În schimb, în anii mai mici când vara eram mai liberă, mergeam mult la Chirurgie. Mergeam chiar și în vacanța de vară. Tot timpul cei de acolo îmi ziceau: „Măi, dar tu nu ai vară, nu ai vacanță?†Însă îmi plăcea foarte mult să merg acolo și încercam ca în fiecare zi să fac mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, am și un cățel cu care îmi place să mă plimb atunci când am timp.
Rep.: Ce părere ai despre exilul absolvenților din România?
L.G.: Am și eu mulți colegi care vor să plece, am colegi care nici nu-și mai dau rezidențiatul și deja pleacă după licență, în septembrie, și la fel s-a întâmplat și în anii trecuți. E un lucru mai negativ pentru spitalele din România, dar la un moment dat cred că după atâta muncă, după ce înveți atât de mult, timp de șase ani, și când știi ce te așteaptă în continuare, poate sună egoist dar trebuie să te gândești și la tine. Și atunci te gândești că medicii de afară cu siguranță nu muncesc mai mult decât cei de aici, dar recompensa pentru ceea ce fac este mai mare. Mă rog, lucrezi un anumit interval de timp fără să aștepți nimic înapoi, dar la un moment dat…
Rep.: E vorba despre salariul de rezident…
L.G.: Da, mă refer și la salariu…
Rep.: E cam umilitor acest salariu, nu?
L.G.: Da, în afară să îți plătești chiria, nu știu câți bani îți mai rămân…
Rep.: Dacă ar fi să fii decan pentru o zi, ce ai face, ce ai schimba la UMF Târgu-Mureș?
L.G.: Aș fi vrut ca bursele să fie un pic mai mari. Asta aș face…
Rep.: Cu cât le-ai mări?
L.G.: Nu știu, dar aș face să fie puțin mai mult decât 350 de lei, cât e în prezent bursa de excelență. Cred că și colegii mei care iau bursă simt același lucru.
Rep.: Deci ai mări cuantumul burselor. Altceva?
L.G.: Altceva… nu știu… Personal, am fost mulțumită de ce s-a întâmplat în anii de facultate. N-am avut nemulțumiri și nici n-am așteptat prea multe în schimb…
Rep.: Ai luat cuvântul la festivitatea de absolvire. Ce le-ai transmis colegilor și cadrelor de la UMF?
L.G.: A fost greu să îl scriu mai ales că am avut și examen în ultima zi. Am încercat să mă adresez tuturor, să nu fie un discurs egoist. Am vorbit despre emoțiile și stresul din toți anii și le-am transmis colegilor să încerce să fie excelenți în tot ceea ce vor să facă. Le-am spus că dacă îți dorești ceva și te concentrezi pentru acel ceva, atunci poți trece peste orice obstacol…
