Promisiuni neonorate pentru construcția patinoarului
După șase ani de la deschiderea șantierului, patinoarul acoperit de la Tîrgu-Mureș nu este încă finalizat. Până acum s-au cheltuit 20.5 milioane de lei, fonduri ce s-au dovedit insuficiente pentru darea sa în folosință. În ultimii ani, în povestea ce pare fără sfârșit, și-au făcut loc și aspecte juridice legate de proprietatea asupra terenului pe care este edificată construcția.
*
Patinoarul artificial din Tîrgu-Mureș împlinește șase ani de când au început lucrările de construcție și acestea nu au fost finalizate. Povestea sa a revenit în atenție deoarece omul de afaceri Ion Țiriac a vorbit, spumos, la emisiunea ”După 20 de ani”, de la Pro TV, despre stadiul lucrărilor. Colegul nostru Ionuț Oprea a avut răbdarea de a transcrie acea parte pe care o consemnăm datorită farmecului poveștii, dar și pentru că ilustrează destul de evident ce înseamnă să nu existe unitate de viziune asupra unui proiect. „La Târgu- Mureș, ieri am aflat, există, un stadion de hochei, de 4 ani, care nu e deschis încă. Cum nu e deschis încă? Mi-am permis și eu, deocamdată încă mai îmi răspunde pe la telefon un domn sau altul și l-am luat pe domnul Borbély, care a fost ministru, a fost jucător de tenis, băi, cum e cu treaba aia? Zice: Dragă Ion, acolo este, dar este de patru ani și nu este deschis pentru că lipsec 2 milioane și jumătate de lei, nu de asta. Măi László, mâine dimineață ți-i dau, ia dă-mi-l mie, cu proprietate și în momentul următor îl băgăm într-o fundație care nu mai e a nimănui, dar în momentul următor copiii joacă gratis, juniorii joacă gratis, și pe urmă Primăria, îl dai Primăriei dracului, că nu pot să-l administrez eu de la Monte Carlo și nici nu mă interesează, uite banii aici, păi nu că nu e al nostru, al orașului (continuarea lui Borbély, n.r.), dar al cui e, mă? Zice: al ministerului. Bun, mi-am permis, am dat telefon dlui prim-ministru, care mi-a răspuns la telefon, mulțumesc pentru onoarea ce mi-a făcut-o, domle, dă-l dracu de patinoar, dle, stă acolo de patru ani, ia dă-mi-l mie… Domn Țiriac, fundația este de interes public? – E, doar n-o fi de interes fascist sau comunist, bineînțeles, ori e fundație olimpică, ori facem una, uite banii, hai să îi dăm drumul, domnu’ primar, ia vino încoace că te-a ales lumea, în parohia matale ești ales, dându-ți-l matale în folosință, nu pe mult, pe 50 de ani sau cât o fi, ai datoria să îmi lași copiii să joace acolo gratis, să nu veniți înapoi la mine că n-am curent, că n-am nu știu ce, de-asta ți-l dau, și am terminat cu el după aia (…)”. Nu știm dacă Ion Țiriac ar investi în patinoarul de la Tîrgu-Mureș, dar ne-a arătat ce înseamnă un investitor privat comparativ cu statul care a început o lucrare în 2008, pe care nu a dus-o la capăt nici în 2014. Nu chiar după 20 de ani, ci doar 6.
Obiectiv investițional de campanie
Povestea patinoarului artificial în aer liber de lângă Stadionul Municipal e destul de veche, ultima punere în funcțiune a acestuia înainte să își dea obștescul sfârșit pe proiectul marilor ambiții ale fostului ministru Borbély László datând din 2005, după 13 ani în care obiectivul fusese lăsat în paragină. În acel an, cu aproximativ 11 miliarde de lei, bani obţinuţi din rezerva bugetară a guvernului, patinoarul, aflat, la acea vreme, în administrarea CS ”Mureșul”, a fost dotat cu o instalație de făcut gheaţă și a fost renovat. La inaugurarea din 2005, preşedintele clubului ”Mureşul”, Vasile Coroş, a anticipat proiectul de acoperire a patinoarului. Într-o a doua fază, care ar dura aproximativ doi ani, potrivit declarației acestuia de atunci, ar fi urmat acoperirea completă a patinoarului, demers ce presupunea transformarea lui în cel mai modern patinoar din ţară. Costurile realizării acestui proiect erau estimate atunci la aproximativ 60 de miliarde de lei. Trei ierni s-au bucurat iubitorii gheții de patinoarul artificial în aer liber. În vara lui 2008 au început lucrările la patinoarul artificial acoperit, ce urma să fie omologat pentru competiții internaționale, proiect ce a fost folosit ca temă de campanie a candidatului UDMR la Primăria Tîrgu-Mureș, Borbély László. Valoarea totală a proiectului se cifra la 6 milioane de euro, bani care urmau să fie investiţi în construcţia efectivă, grupuri sanitare, vestiare, un sistem de climatizare, instalaţii de iluminat moderne. Suprafața desfășurată a proiectului era de aproximativ 3.600 mp. Ca noutate absolută pentru România era faptul că acel complex era proiectat să aibă un sistem de climatizare care să permită ca, în restul incintei, temperatura ambientală să fie una normală. De asemenea, instalațiile noi ar fi permis funcționarea patinoarului pe tot timpul anului, dar și transformarea rapidă a acestuia în sală pentru competiții de baschet, handbal, gimnastică etc. Patinoarul era prevăzut cu 1.800 – 2.000 de locuri și era proiectat pentru a găzdui competiții internaționale pentru 11 ramuri sportive.Beneficiarul lucrării, Clubul Sportiv „Mureşul”, în baza proiectului executat de S.C. Proiect S.A., a contractat 3 firme pentru lucrări, respectiv S.C. Kesz S.R.L., S.C. Ecoterm Ardeal S.R.L. şi S.C. Izorep S.R.L. Autorizaţiile de construcţie şi organizare şantier au fost eliberate, de către Primăria Tg.-Mureş, în 29 mai, iar lucrările au fost demarate în iunie, cu termen de finalizare a construcţiei în decembrie 2008. În octombrie 2008, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Borbély László, inventaria lucrările de pe acest șantier și declara că: “Lucrările sunt în grafic, să nu uităm că au început în iunie și iată structura metalică este gata, până în decembrie cred că va fi montat și acoperișul, se va lucra la interior. Până acum am investit aici 8 milioane de lei, urmează încă 7, iar în total vor fi 21”. Decembrie 2008 a trecut, iar patinoarul artificial acoperit nu era nici pe departe finalizat pentru că nu s-au mai alocat fonduri, odată cu câștigarea alegerilor de către PD-L.
Lucrările în stand-by
În vara lui 2009, noul ministru al Dezvoltării și Locuinței, Vasile Blaga, era în vizită prin județ. Se apropiau alegerile prezidențiale. Unul din punctele vizitate a fost încă nu atât de celebrul patinoar, atâta vreme cât nu trecuse decât 1 an de la demararea investiției. Deputatul Borbély László a încercat să îi smulgă o promisiune ministrului că investiția va fi finanțată în continuare, costurile estimative necesare finalizării lucrărilor fiind calculate la 6 milioane de lei. Nu insistăm asupra schimbului de replici dintre deputat și primarul Dorin Florea, ci reținem doar că acesta din urmă i-a solicitat ministrului ca baza sportivă din Parcul Municipal să fie transmisă în patrimoniul Tîrgu-Mureșului. Ca un politician cu state vechi, Blaga a susținut că investiția trebuie finalizată, iar apoi patinoarul transferat în administrarea municipiului. Promisiunile lui Blaga nu au avut acoperire și în fapte deoarece în 2009 și în 2010, șantierul a fost închis. În iarna lui 2010 au apărut iarăși niște promisiuni că lucrările vor fi finalizate și patinatorii vor putea reveni pe gheață. Ceea ce s-a dovedit însă gheață în ochi dacă ar fi să parafrazăm o expresie celebră. “Există 5.5 milioane lei, s-au obţinut prin rectificare, şi de ce să nu o spun prin contribuţia mea”, declara, în iarna lui 2010, Borbély László, atunci ministru al Mediului. “Din câte ştiu primele facturi sunt predate deja către minister şi sper să se cheltuie aceşti bani, înseamnă că dacă am obţine la rectificarea din noiembrie circa 1.5 milioane lei ar putea fi rezolvate şi dotările, şi am putea avea, nu un pationar, ci o sală polivalentă care este unică în estul Europei. Eu sper să putem finaliza cât de curând patinoarul. Probabil în prima parte a anului 2011, anul trecut din păcate a fost unul mai puţin bun, nu ştiu de ce nu punem toţi umărul pentru că nu este o iniţiativă proprie, ci este o iniţiativă în sprijinul tuturor târgumureşenilor”, a mai declarat Borbély, la acea vreme. Alocarea sumei a fost confirmată și de directorul CS Mureșul, Horațiu Cioloboc: “Am primit într-adevăr suma de care a spus domnul Borbely, banii au venit, muncitorii s-au apucat de lucru, nu într-un ritm susţinut, pentru că mai aveau şi alte lucrări, dar începând din această săptămână se vor reorganiza. Sperăm ca în a doua parte a lunii decembrie să putem porni instalaţia de gheaţă şi să se poată patina, iar publicul să aibă acces – fără vestiare. Ar fi bine dacă ar veni şi restul sumelor. Am discutat cu constructorii şi dacă ar fi toţi banii odată, în patru – cinci luni ar putea fi terminată toată această investiţie”. Dacă aveți răbdare să calculați, sumele alocate construcției patinoarului se cifrau, la sfârșitul lui 2010, la 20,5 milioane de lei, iar investiția tot nu era realizată, cu toate că valoarea proiectului era estimată la 21 de milioane de lei, la cursul euro din 2008, deși în 2010 era acreditată teza că patinoarul costă 26 milioane de lei. Ba mai mult, suma vehiculată pentru finalizarea complexului multifuncţional din Parcul Municipal se cifra la 2 milioane de euro, fonduri pentru dotări şi sistematizare exterioară. În 2011 a fost, din nou, anunțată inaugurarea patinoarului, ceea ce nu s-a întâmplat nici atunci, deoarece și astăzi construcția a rămas cam tot prin 2010.
Patinoarul, da, teren, ba!
În 2010, în luna august, Guvernul României a transmis gratuit Municipiului Tîrgu Mureș Stadionul municipal împreună cu cele cinci terenuri de tenis din zonă, Parcul Sportiv Municipal, precum şi terenurile fostului club ASA de la Complexul de Agrement şi Sport “Mureşul”. Transferul a încurcat și mai mult situația patinoarului, și anume terenul a ajuns la municipiu, iar obiectivul de investiții a rămas la Agenția Națională pentru Sport, respectiv Ministerul Tineretului și Sportului, după schimbările succesive de guverne, în administrarea CS ”Mureșul”. Fiind o construcție ridicată pe un teren care nu îi aparține, ministerul a blocat investiția până la lămurirea situației juridice a terenurilor. Ceea ce, de asemenea, nu s-a întâmplat până în ziua de azi, deși un prim pas a fost făcut în luna iulie a anului trecut. Astfel, prin Hotărârea nr. 244 din 25 iulie 2013 privind transmiterea din domeniul public al municipiului Tîrgu Mureş în administrarea Clubului Sportiv „Mureşul” Tîrgu Mureş a unui teren aferent patinoarului artificial, Consiliul Local Tîrgu-Mureș a aprobat „transmiterea din proprietatea publică a Municipiului Tîrgu Mureş şi administrarea Consiliului local municipal Tîrgu Mureş, în administrarea Clubului Sportiv „Mureşul” Tîrgu Mureş a unui teren aferent patinoarului artificial, teren situat în Tîrgu Mureş, Parcul Sportiv Municipal nr. 4, înscris în CF 129302 Tîrgu Mureş, nr. cad. 129302 (…)”. Hotărârea mai prevedea la art. 2 următoarele: „Se împuterniceşte Administraţia Domeniului Public să comande lucrările topografice necesare identificării exacte a cuantumului terenului aferent patinoarului artificial, precum şi a altor imobile proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea Clubului Sportiv „Mureşul” Tîrgu Mureş”, iar la art. 3 și 4: „Suprafaţa de teren rezultată din documentele topografice va fi adusă la cunoştinţa Clubului Sportiv „Mureşul” prin grija autorităţii publice executive”, respectiv „După efectuarea lucrărilor topografice corespunzătoare, se va promova un proiect de hotărâre privind cererea de transmitere a terenului aferent terenului artificial de handbal, în condiţiile legii”. Altfel spus a trecut un an, dar documentația nu a fost încă întocmită, motivele fiind irelevante. Cert este faptul că suntem la sfârșitul lunii iunie, că patinoarul este în continuare în conservare și că la ritmul cum se mișcă lucrurile, nici în iarna lui 2014-2015 nu vom patina în patinoarul acoperit.
Lavinia MUREȘAN
Ionuț OPREA



