Vigilenta bate filmul. În piua
Cine zice ca noi suntem pasivi, indiferenti, „lasa-ma sa te las” ori lipsiti de oarece vibratie fata de fazele existentiale, mondiale si/sau interplanetare greseste de mama focului! Pentru ca noi, astia de la poale (bilaterale) de Carpati avem nu numai obiceiul de-a fi la curent cu fazele tari, ci, basca, avem si sânge degrab’ circulatoriu pentru a le sustine. Fie ca vorbim tâmpenii, fie ca glasuim pe lânga drum, fie ca habar n-avem cu ce se manânca, fie ca ideile noastre ultimative n-au de-a face cu prefectura. Prin „noastre” a se întelege, desigur, ale celor care au microfonu’ la nas si camera video la mustata (exclusiv reporterii, de data asta), astfel ca-i pacat de lume (soro, lume!) sa nu se exprime Des si clar. Si iar des.
Dupa cum se stie, lumea si-a facut un obicei cel putin bizar (dar, pe de alta parte, de înteles, fata de plictiseala si greutatea zilei de azi sau de repetabilitatea stirilor de mâine). Tot poporul îsi da doct cu parerea în cesiuni diametral opuse: cele de doi lei si cele vadit pretentioase. Ca-si da cu parerea, nu-i nici un bai. Ca doar îi dreptul si libertatea lui. Dar când parerile paralele cu realitatea sunt însotite de gesturi (tot paralele) si date, apoi, în eter, ca sa le soarba tot platitoru’ de canale prin cablu (sau antena), parca-ti pica greu la stomac (cel putin).
Saptamâna trecuta a facut deliciul puÂblicului o atitudine care ne-a aratat cum stim sa luam pozitie europeana contra Europei. Nu ca Europa le-ar avea pe toate „comme il faut”, dar una-i sa te opui la ce trebuie si alta-i sa te pui de-a curmezisul pur si simplu.
Premisa: un grup de cercetatori (în speta, fizicieni) cu înalt scaun la cap au anuntat ca dupa aproape un deceniu de descoperiri au ajuns la un nivel care, cu efort sustinut, multa inteligenta si inspiratie (as zice divina) le-ar îngadui sa descopere noi particule subatomice, sperând sa ajunga pâna la reconstituirea primei zvâcniri de materie pe Pamânt. (Ceea ce nu contrazise, nicidecum, ideea creatiei, ci vine sa o complineasca si sa încerce a o retrai pentru o clipa, cel putin la nivel de laborator, de data asta subteran.) Asa ca s-a construit un laborator sub forma de tunel cu dimensiuni impresioÂnante, pe sub Franta si Elvetia. Iar jurnalistii au fost invitati la prima din demonstratii. Era vorba (vulgar spus) despre agitarea si ciocnirea unor raze de protoni, în speranta obtinerii particulei de genul celei primordiale. Mai mult, experimentul (care, cum spuneam, nu-i de ieri, de alaltaieri, ci înglobeaza miliarde de neuroni pusi la treaba) are în vedere si gasirea unui punct comun al diferitelor teorii lansate si demonstrate în fizica.
Efectul: pe când cercetatorii dadeau cu fesurile de pamânt încercând sa arate importanta momentului (iar jurnalistilor straini se pare ca nu le-a fost greu sa priceapa), la noi s-a patruns adevaratul sens al cestiunii. Un grup de partid ne-a deschis brusc ochii trupului si ai mintii, militând, pentru început, în fata reprezentantei Comisiei Europene de pe la noi. Bineînteles cu contra. Dupa care si-a exprimat pozitia si la televizor, nedorind sa fim lasati în ceata deasa tocmai creata în jurul fenomenului. Românul receptiv, tocmai asta astepta. Sa vada de ce nu-i buna fizica-cuantica si experimentele ei. Ca, sigur, a pus problema asta în rând cu scumpirile la utilitati (pe care le vizionam în fiece sezon) si cu muraturile pentru iarna.
Explicatia: restrânsul, dar vigilentul grup de partid ne-a dat fiori. Pentru ca ne-a aratat de ce s-a apucat de manifestat prin fata Comisiei. Pai, fiindca vâjâiala asta de protoni si lovirea lor cap în cap prin tunelul ala ne baga pe toti în mormânt. Întrucât creeaza nici mai mult, nici mai putin decât gauri negre acolo, la fata locului, pe dedesubtul nostru (respectiv al lor). Si dupa cum se stie, aceste gauri sorb tot ce apuca, astfel ca toata Terra risca sa fie înghitita cu fulgi cu tot. La micul dejun. Degeaba au venit cercetatori de la Institutul de Fizica Atomica. Degeaba au explicat cu de-amanuntul ca în cazul de fata asa ceva nu-i posibil, caci contraÂzice rau de tot legile fizicii. Pentru ca, dupa cum stie tot omu’, gaurile negre au o energie de nebiruit si de-aia se apuca de halit tot din jur. Profesorul de la Institut a explicat ca experimentul cu pricina n-are cum sa nasca atâta energie încât sa scuipe gauri negre. Pentru ca, astfel cum ne-a spus, doi protoni care se ciocnesc au energie cât doi tântari sau, cu indulgenta, cât doua muste (la arat). Da’ ce, credeti ca protestatari nostri s-au lasat convinsi? Nici pomeneala. De parca profu’ ala vorbea despre întors chiftele (pe gratar), nu despre fizica.
Urmarea concreta: în pofida vigilentei de la gurile Dunarii, primul experiment (cu puÂblic) tot a avut loc si, în ciuda profetiilor de Mamahomida si Hadevaratavrajitoareespertiza, n-ar fost rost de gauri negre si nici macar albastre, iar noi tot aici suntem, neînghititi. Numarându-ne banii pentru lunile (cu frisoane) care vor veni.
Concluzie: Or fi fost vreo doi-trei locuitori ai continentului care-au ridicat voci suave despre cum ca de ce trebuie si pâna când ne trebuie fizica asta de tunel (cu cheltuielile pe care le presupune). Dar asa de consecventi, asa de batosi, de grupati, de piuitori si de paraleli cu cestiunea ca ai nostri, n-am vazut. Brava si bafta! Ca daca gaurile lor negre n-a fost, alegerile noastre e! Cine are noroc, are…
Andreea CIUCA
