Militarii Reghinului, profesioniștii armelor

Franz Csordacsics, Adolf Wagner și Hugo Kosch. Un maghiar și doi germani. Trei profesioniști ai armelor. Și toți trei din Reghin. Au urmat cariere militare aproape identice. Înainte de opțiunile lor personale s-au dovedit a fi în primul rând militari de carieră. Și-au onorat jurământul militar în armatele din care au făcut parte și s-au retras cu demnitate atunci când s-au văzut puși în situația să aleagă.

Sunt biografii aproape obișnuite, a căror traiectorie se aseamănă și în același timp se interferează de mai multe ori. Au urmata școala elementară în Reghin. Au urmat apoi în perioade – diferite, e drept – aceeași Școală militară austro-ungară de cadeți din Sibiu, și toți trei au luptat în aceeași armată pe frontul din Galiția. La sfârșitul Primului Război Mondial au fost integrați în Armata Regală română, și asta pentru că era nevoie de experiența și priceperea lor militară. Toți trei au ajuns la gradul de colonel…și toți trei au ajuns mai târziu să se stabilească în Germania, țară în care au și trecut la cele veșnice.

O cătană austriacă…

comandant al Școlii de

vânători a Armatei române

Născut în 1882 la Reghin, Franz Csordacsis a urmat Școala militară austro-ungară de cadeți din Sibiu în perioada 1897-1901, devenind locotenent în 1902, după ce parcursese și un stagiu de un an în calitate de adjunct cadet de ofițer. După 6 ani petrecuți la Albeștii Bistriței ca ofițer în cadrul Regimentului cezaro-crăiesc 101, în 1909 a fost mutat la Viena unde a și fost avansat căpitan (1914). A făcut tot frontul având șansa să nu fie rănit, deși a luptat în Galiția, apoi pe frontul italian, la Isonzzo și la Montenegro. Sfârșitul Primului Război Mondial pentru un ofițer dintr-o armată învinsă și dezintegrată, cum era și cazul său, nu a însemnat însă și sfârșitul carierei militare. După doi ani de “civilie forțată”, în 1920, fostul ofițer austro-ungar a fost rechemat…în cadrele active ale Armatei Regale române. Un an ca ofițer în cadrul regimentului nr. 26 dislocat pe Nistru și încă un an ca ofițer în garnizoana Craiova au reprezentat un stagiu suficient pentru a fi avansat maior și numit comandant al Școlii Speciale de Vânători (de Munte) de la Sfântu Gheorghe, la Centrul de formare al ofițerilor de infanterie. În mod surprinzător însă – nu se cunosc motivele – Csordacsis, avansat lt. col în 1928, a demisionat din armata română în noiembrie 1935. Pe data de 27 februarie 1939 a fost avansat colonel în rezervă, pentru ca la mai puțin de șapte luni să fie rechemat în cadrele active și să preia comanda regimentului nr. 14 dislocat în Moldova. Două luni mai târziu – la fel de surprinzător ca în 1935 – Csordacsis a fost dezarmat (!?), însă pe data de 15 iulie 1940 a fost mobilizat la Centrul de formare al ofițerilor de vânători de la Sfântu Gheorghe, același centru pe care-l comandase cu mai mulți ani în urmă. Demobilizat după arbitrajul de la Viena din august 1940, Csordacsis a rămas la Sfântu Gheorghe unde avea o casă, dar în septembrie 1944

s-a refugiat în vest cu armatele germane în retragere, sfârșind trist în 1978, într-un azil de bătrâni din Germania, la venerabila vârstă de 96 de ani.

Adolf Wagner, ofițer austro-ungar, ofițer român și… ofițer SS

Născut tot la Reghin, dar în 1886, Wagner a urmat aceeași școală militară din Sibiu între anii 1901-1905, fiind avansat locotenent în 1906 și repartizat ulterior ca ofițer în cadrul Regimentului 82 infanterie ungar din Bistrița. În 1913 a fost mutat la Viena lucrând timp de aproape doi ani în Statul Major al Amatei Austro-Ungare, la Direcția de construcții și fortificații. După un an petrecut pe frontul din Galiția, a căzut prizonier la ruși reîntorcându-se la Reghin în 1920. Abia refăcut după un dur prizonierat petrecut în Siberia, câteva luni mai târziu, Wagner a fost integrat în Armata Regală română și a fost încadrat ca ofițer (căpitan) la Regimentul 82 infanterie din Târgu-Mureș. Avansat maior la excepțional în 1921, Wagner s-a mutat din liniștitul oraș de pe Mureș în 1930, moment în care a fost avansat locotenent-colonel și numit comandant la Regimentul 40 de la Bazargic, din Dobrogea (zona Cadrilater, parte cedată bulgarilor în 1940). Întrucât avea vechimea completă ca militar a fost pensionat în august 1940, imediat după arbitrajul de la Viena. Doi ani mai târziu, tânărul pensionar a fost integrat în Statul Major al Diviziei SS Prinz Eugen. Remarcându-se în luptele de pe frontul iugoslav și în cele din Italia de Nord (iunie 1942-mai 1945), Wagner a fost avansat colonel și numit comandant al Diviziei 24 SS. A fost o comanda mai mult onorifică, peste niște trupe demoralizate și “încropite” din militari de la diverse alte unități desființate, mulți dintre ei fiind încă răniți ușor și doar parțial apți de luptă. La mai puțin de o lună de la preluarea comenzii unității a fost luat prizonier de către americani împreună cu întreaga sa unitate. După doi ani petrecuți prin patru lagăre americane, reghineanul Wagner a fost eli­berat și s-a stabilit la Munchen, oraș în care a și murit în 1962.

Hugo Kosch a cerut ca urna cu cenușă să-i fie adusă la Reghin

Aproape același traseu: născut la Reghin în 1877, Școala militară de cadeți de la Sibiu, frontul italian și apoi integrarea în Armata română. La 44 de ani, Kosch era deja colonel și comandant de regiment având posibilitatea să ajungă general la nici 50 de ani. Evi­dent că biografia lui Hugo Kosch, cel de-al treilea reghinean, nu are aproape nimic senzațional. Dacă impresionează ceva în mod deosebit este faptul că, înainte cu puțin timp de a muri (1967), Kosch – care era stabilit în Germania de aproape 40 de ani – a cerut ca urna sa cu cenușă să-i fie depusă în cavoul familiei din Reghin. Dacă încercăm să citim printre rânduri vom înțelege că biografia sa, probabil, ascunde și ceva dezamăgiri de ordin personal. După mai puțin de cinci ani petrecuți în armata română, la vârsta de doar 45 de ani, a cerut să fie pensionat la cerere, cu toate că ar mai fi putut servi cel puțin 10 ani în armată. De ce? E greu de spus. Kosch, la fel ca ceilalți doi nu a lăsat niciun fel de memorii. Doar însemnările la­pidare de pe fișele de personal ale armatelor în care au servit cu conștiinciozitate, reușesc să recompună, în linii mari, momente din existența unor militari de carieră. În mod cert că au fost adevărați profesioniști ai armelor.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com