Victimele Procuraturii Militare Mureș

Foști funcționari ai regimului antonescian, foști magistrați, foști preoți greco-catolici, români refugiați din Basarabia, chiar și militari din nou creata armată

populară, au reprezentat “obiectul muncii”, atât pentru organele de Securitate și Miliție din Târgu Mureș, cât și pentru cele ale Procuraturii Militare. Chiar dacă

majoritatea învinuirilor erau imaginare, organele trebuiau să-și justifice funcția pentru care fuseseră create. Acuzația cea mai la îndemână și mai des instrumentată: uneltire contra ordinei sociale și spionaj.

Chiar dacă anii la care ne referim, ’58-’59, sunt anii în care trupele sovietice de ocupație au fost retrase din România, consilierii sovietici prezenți în toate instituțiile din România după 6 martie 1945 – anul începutului comunizării țării – au mai rămas un timp la “post”. Cei mai mulți dintre ei, ofițeri acoperiți ai NKVD-ului și mai rar ai GRU, au fost asimilați în noile structuri, și-au românizat numele și s-au căsătorit cu românce. Această “schimbare la față” pentru cei care au ales să rămână în România, a fost probabil dictată de la Moscova și chiar dacă admitem că în unele cazuri a fost o alegere personală din partea lor, foștii consilieri sovietici, deveniți acum cetățeni români, nu au întrerupt legăturile cu NKVD-ul sau GRU. Ei au devenit fie “cureaua de transmisie” a politicii Moscovei față de statul satelit, România, fie rezidenți pentru rețele de spionaj create de sovietici în țara noastră.

Mâna lungă a NKVD-ului

Fugind de comunism, mulți români din Basarabia, au ales să se stabilească în România, răspândindu-se în toată țara, gândindu-se probabil că, în perspectivă, este mai bine să li se “piardă urma”. Au făcut acest lucru fie în 1940, imediat după cedarea Basarabiei către URSS. în urma celor două note ultimative din iunie ’40, fie după prăbușirea frontului, pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați, în august 1944. La aproape 20 de ani de la această “alegere” a lor, determinată în mod obiectiv de niște realități tragice, românii basarabeni nu au scăpat vigilenței organelor de represiune sovietice, fiindu-le dat să trăiască alte noi drame. Aceste organe fie că, în cele mai multe cazuri, au cerut extrădarea lor în vederea condamnării sub acuzația de trădare de patrie, fie – în mai puține cazuri – au cerut condamnarea acestora de către România sub diverse motive, în acest scop furnizând statului român diverse informații, care să stea la baza instrumentării dosarelor de cercetare penală.

La sfârșitul deceniului al șaselea, Miliția, Securitatea și Procuratura Militară din Târgu Mureș, lucrau “din greu” la instrumentarea unor asemenea cazuri. Unul dintre ele îl reprezintă cel al lui Vasile Osipciuc, născut la 5 noiembrie 1902, în comuna Lențești, lângă Cernăuți (URSS). În 1958, acesta locuia la Târgu Mureș, pe strada Gheorghe Doja, nr.136. În Ordonanța de punere sub învinuire a acestuia, lt.maj. Kiss Ludovic, anchetator penal din cadrul UM 0421 Târgu Mureș, menționa: “…în iulie 1941, fiind numit primar în comuna Lențești (URSS) de către autoritățile antonesciene, a creat un grup format din elemente ostile regimului comunist și cu care a desfășurat o activitate teroristă împotriva activiștilor sovietici, sub conducerea învinuitului. Acest grup a întreprins programe împotriva activiștilor sovietici, devastând locuințele acestora după care au trecut la arestarea și maltratarea lor”. Cea mai gravă acuzație, care avea să atârne greu la dosar – furnizată în mod cert de partea sovietică – era menționată în finalul Ordonanței: “Pe fostul deputat în sovietul comunal Lenciuc Ioan, scria lt.maj. de securitate Kiss, după multe maltratări, membrii grupului l-au omorât pe motivul că acesta a fost comunist și vicepreședinte al sovietului local…” După cum se poate observa, “mâna lungă” a NKVD-ului l-a ajuns pe Osipciuc până și în acest modest oraș de provincie.

Legături cu Gestapo-ul ?

Cetățeanul Gheorghe Lassel, născut la 26 iunie 1915, în localitatea Logic, raionul Reghin, de profesie fotograf, domiciliat în București, str. I.L.Caragiale, nr.1, a fost reținut de organele de Securitate la data de 28 august 1958. Acesta a fost adus pentru anchetă la arestul Securității din Târgu Mureș. Acuzația formulată împotriva lui Lassel a fost cea de spionaj în favoarea Germaniei naziste, întrucât ar fi avut legături cu Gestapo-ul, temuta poliție secretă germană. În nota-raport întocmită de lt.maj. Emil Pârlea, anchetator penal de securitate, se menționa: “…a fost suspect de spionaj fiind în slujba Gestapoului până în 1944, după care a avut diferite legături cu persoane străine, suspecte de spionaj…După 1944, Lassel Gheorghe a avut relații strânse cu ziaristul american Andreica Teodor, care i-a trimis un certificat de naștere din SUA”. Interesant este faptul că anchetatorul Pârlea, în finalul notei sale, preciza:

“S-a stabilit însă că în perioada 1940-1944, fiind șef de recepție la Athenee Palace din București, unde au fost cazați diferiți ofițeri din Misiunea Militară Germană, a avut relații de serviciu cu un ofițer de la care încasa sumele de bani pentru cazările ofițerilor, ceea ce nu constituie infracțiune…”. După mai multe luni de anchetă, în finalul notei, lt.maj. Pârlea dispunea eliberarea lui Lassel. Este un lucru curios de vreme ce, numai pentru faptul că Lassel era în legătură cu un ziarist american și deținea și un certificat de naștere trimis din SUA, ar fi fost motive suficiente ca autoritățile comuniste să-l închidă pentru ani buni. A intervenit cumva vreo “înțelegere de colaborare” între cele două părți?

Atitudine dușmănoasă față de regim

“A făcut propagandă dușmănoasă față de regim”, scria în 1959 maiorul de securitate Bihari Emeric, de la UM 0421 din Târgu Mureș, despre Emil Târnovean, domiciliat în Ibănești, fost magistrat militar regal la Galați, scos din magistratură de autoritățile comuniste imediat după 1945. “S-a dedat la calomnii împotriva regimului democrat popular, împotriva organelor de partid și de stat…”, mai scria Bihari în raportul său. Suficient ca în același an, Târnovean să fie arestat, iar Procuratura Militară din Târgu Mureș să-i înainteze dosarul Tribunalului Militar al Regiunii a 3-a Militare Cluj, cu propunerea de a fi judecat pentru “uneltire contra ordinei sociale”. Pentru același cap de acuzare a fost arestat și anchetat, iar ulterior condamnat, fostul preot greco-catolic Augustin Belea, care în 1959 domicilia în Gurghiu. Belea, fost membru marcant al P.N.Å¢. Mureș și un gazetar de mare talent în perioada interbelică, refuzase să treacă la ortodoxie în 1948, iar la momentul când a fost arestat, tată a 7 copii, își întreținea numeroasa familie din munca celor 3 ha de pământ pe care le avea. Belea a luat și el drumul Tribunalului Militar de la Cluj.

Turnat la contrainformații

Pentru câteva cuvinte spuse pe data de 30 august 1958, într-un moment de euforie bahică, Lucian Ciobanu a fost arestat pe data de 8 decembrie 1958. Capul de acuzare formulat de Procuratura Militară: Ciobanu, aflat în Curtea Cercului Militar din Târgu Mureș, ar fi pronunțat o înjurătură la adresa lui Stalin și a membrilor de partid (“Dumnezeii mamei voastre de comuniști cu Stalin al vostru cu tot”). Trebuie spus faptul că Lucian Ciobanu, născut la data de 17 octombrie 1934 în Basarabia, era în acel moment ofițer activ (locotenent veterinar) la UM 03902 Târgu Mureș. Gheorghe Someșan, Ioan Nicoară, plt. Paraschiv Dima și lt. Cadar Zoltan erau cei care asistaseră la “explozia” nervoasă a lui Ciobanu. Unul dintre ei, dar cel mai probabil dintre ultimii doi, îl denunțase la contrainformațiile militare care, prin mijloace specifice, au extins cercetarea cazului, iar apoi l-au înaintat Procuraturii Militare din Târgu Mureș cu propunerea de arestare. Definitivarea cercetării a fost făcută de procurorii militari (cpt. de justiție Batorfi Ladislau), care cu aprobarea comandantului unității unde era încadrat Ciobanu, l-au arestat pe acesta pe data de 8 decembrie 1958. În aceeași zi, Ciobanu a fost depus în Penitenciarul din Târgu Mureș, acesta devenind doar un simplu număr, numărul 162. În procesul-verbal de luare în primire a deținutului Lucian Ciobanu, lt.(rz), se consemna lapidar: “S-a primit de la Ciobanu Lucian un ceas de mână “Pobeda”, un stilou și o bicicletă. Se vor preda soției Ciobanu Maria”. Autoritățile respectau cu strictețe regulile birocratice.

Cum s-a răspândit marxismul?

Răsfoind dosarele cazurilor instrumentate de Procuratura Militară din Târgu Mureș în intervalul de timp 1950-1965, m-a încercat o senzație amară. De cele mai multe ori, datorită unor delațiuni ordinare, scrise chinuit de niște bieți agramați cu suflete meschine, sute, poate chiar mii de destine au fost distruse, deturnate de la cursul lor firesc.

Un astfel de caz este și cel al cpt. Silvestru Ghidoveț care, în 1959, fiind la un curs de comandanți de companie la Sfântu Gheorghe, a avut câteva opinii mai aparte, considerate periculoase pentru regim. A fost și el turnat la contrainformațiile militare. A avut însă șansa – dar după o anchetă destul de lungă și tracasantă – să scape doar cu trecerea în rezervă, fără a fi însă arestat și condamnat. Procuratura Militară din Târgu Mureș, cea care a instrumentat cazul său, a considerat că acuzațiile care i s-au adus nu sunt decât în parte fondate. Căpitanul Gheorghe Brănescu, unul dintre colegii de curs a lui Ghidoveț, declara în fața organelor de anchetă: “Tovarășul Ghidoveț a avut manifestări dușmănoase față de regimul popular…a spus că locțiitorii politici din Forțele Armate sunt niște mincinoși și în fața soldaților, spun numai minciuni…”. Un alt căpitan, Gheorghe Niță, punea și el “paie pe foc”, declarând: “Ghidoveț a spus că nu are încredere în presa noastră de partid și militară…el a mai spus că toți membrii de partid vorbesc mult și plictisesc omul…”. Sincer în naivitatea (sau prostia) lui, căpitanul Victor Colcer declara în fața anchetatorului cpt. Teodor Buzan, de la Procuratura Militară Mureș, referitor la modul cum se răspândise marxismul: “Tovarășul cpt. Ghidoveț ne-a povestit la mai mulți că Engels, după ce a murit, a fost ars în crematoriu, iar cenușa lui a fost răspândită din avion deasupra URSS. Așa spunea el (Ghidoveț, n.n.) că s-a răspândit marxismul…”. Gluma lui Ghidoveț era cât pe aici să-l coste libertatea. În mod cert, autoritățile comuniste nu aveau simțul umorului și nu gustau glumele. Mai ales pe cele de o anumită factură.

Nicolae BALINT

nbalint@zi-de-zi.ro