Csárdás a la Strasbourg

Din 2007, dacă ne primește Europa la ea în casă, o să avem 35 de reprezentanți în parlamentul continental, iar românii vor constitui unul dintre cele mai importante grupuri naționale (în condițiile în care ungurii au, spre exemplu, 24 de parlamentari, iar Austria, doar 18). Cu toate acestea, să nu vă imaginați că votul lor se va baza pe vreun mandat de la București, pentru că, odată ajunși la Strasbourg, reprezentanții României se afiliază la diversele grupuri politice, urmând să voteze așa cum le-o cer șefii europeni pe linie politică. Și atunci, pentru ce atâta entuziasm? Cu ce vor putea ei ajuta țara și prin ce-și vor putea justifica și răsplăti înaltul onor cu care sunt învestiți de partidele pe care le vor reprezenta (în cazul în care nu vor fi desemnați direct, alegerile tot pe liste vor fi, așa că nu-și vor putea permite să fie ingrați față de cei care i-au pus în poziții eligibile)?

Un model de urmat sunt actualii euro-observatori din partea UDMR, care își fac deja simțită prezența în forul european, chiar dacă nu au nici măcar dreptul să ia cuvântul în plen, darămite drept de vot sau de a iniția proiecte legislative. Ei bine, cu toate astea, ungurii noștri au reușit să introducă pe ordinea de zi a ședinței de joia trecută a Parlamentului European – ședința în care a fost discutat Raportul Moscovici – un amendament referitor la proiectul de lege a statutului minorităților. Chiar dacă aderarea României nu este condiționată de adoptarea acestei legi, tema este una de pe agenda europeană, iar termenul “autoguvernare” a fost înlocuit, în raport, cu cel de “autonomie culturală”. Eficiență maximă și mai mult decât au reușit să obțină de la partenerii “fără cuvânt” din cadrul coaliției de guvernare, care sunt tot mai circumspecți în a le da ungurilor ceea ce le-au promis sub semnătură, adică autonomia culturală și structuri administrative paralele.

Ei bine, acest vals al udemeriștilor cu Europa vine să confirme spusele lui Marko Bela de acum o lună, când declara în fața aleșilor locali ai uniunii că partenerii de guvernare vor accepta cerințele maghiarilor, chiar dacă va trebui să fie trebuie constrânși să o facă… Uite și instrumentul de constrângere, criteriul politic numit Legea statutului minorităților, care fără UDMR nu se poate face, prin urmare se va face așa cum vrea UDMR.

|ntotdeauna am considerat că ungurii nu pot fi condamnați pentru că cer – în fond, e în natura omului să-și dorească mai mult decât are -, iar cei care marșează pe un discurs panicard-naționalist nu au ce căuta într-un peisaj politic decent. Pentru simplul motiv că părea absurd ca unei minorități de 6 la sută, fie ea și atât de persuasivă, să-i reușească impunerea regulilor în fața unei majorități covârșitoare. Cu toate astea, prin rezoluția de joi, UDMR și-a dat măsura capacității de a realiza orice dorește, iar România trebuie să admită că, la intrarea în Europa, va trebui să joace în ritm de csárdás.

Relu TATAR