Clubul singuraticilor, leacul singurătății

“Nu e bine ca omul să fie singur” spune o vorbă din bătrâni. Dar ce se întâmplă atunci când, printr-un joc al sorții, oamenii rămân fără partenerii lor de viață sau fără familiile pe care și le-au întemeiat? Mulți dintre cei rămași singuri nu își găsesc ușor alinarea. Depresia, alcoolul sau chiar sinuciderea par a fi ultimele soluții. La Târgu Mureș însă lucrurile stau altfel pentru că aici există un Club al Singuraticilor, primul din România, unde peste 70 de membri se întâlnesc săptămânal pentru a petrece împreună. Unii au găsit aici un partener de viață și au format cupluri statornice, dar cei mai mulți și-au făcut prieteni și au simțit din nou că viața merită trăită … până la capăt.

Să fii singur și să n-ai cu cine schimba o vorbă este mult prea apăsător și uneori, insuportabil. Tocmai de aceea, un psiholog din Târgu Mureș a născocit un leac pentru cei care suferă de singurătate. Cu 14 ani în urmă, Kopacz Imola a înființat un club pe care l-a numit “Clubul Singuraticilor”. Zeci de văduvi, divorțați sau burlaci din Târgu Mureș și-au găsit alinarea în sânul clubului, unde singura condiție pentru a te înscrie este să fii cu adevărat singur.

Psihologul Kopacz Imola, vraciul singurătății

După ce a înțeles că foarte multe boli, printre care și depresia, au drept cauză singurătatea, Kopacz Imola a găsit o soluție pentru toți cei care au nevoie de un umăr pe care să plângă. Așa s-a născut idea unui club al singuraticilor, în urmă cu aproape un deceniu și jumătate.

“Dacă ne-am aduna la un loc, poate că această boală-singurătatea, ar deveni curabilă” și-a zis Kopacz Imola când a pornit la drum.

Mai întâi a făcut rost de o sală, la Biserica Romano-Catolică din centru, unde a programat prima întâlnire cu singuraticii în februarie 1991. Au venit 90 de persoane și s-a format atunci o conducere ad-hoc. Din acel moment, clubul a început să funcționeze oficial. În scurt timp, singuraticii s-au mutat într-o sală a Bisericii Unitariene de pe strada Bolyai, iar în prezent se întâlnesc la Cantina TCM.

De 14 ani, cei peste 70 de membri activi ai clubului au rendez-vous în fiecare marți. La aproape toate întâlnirile vin membri noi astfel că singuraticii au ajuns astăzi la aproape 100.

“Când am înființat acest club, nici prin minte nu mi-a trecut să dureze chiar 14 ani. După un timp a apărut senzația de apartenență, sentimentul că avem nevoie unul de celălalt și cred că ăsta a fost motorul care ne-a ținut în viață atâta amar de vreme” a mărturisit Kopacz Imola, la aniversarea celor 14 ani de existență.

Clubul Singuraticilor este primul de acest gen înființat în România. Au mai apărut apoi și altele, dar majoritatea s-au destrămat ori s-au transformat în agenții matrimoniale.

Singurătatea nu are vârstă, nici profesie

“Să fii singur înseamnă tot ce e mai rău în viață” spun cei care au simțit gustul amar al singurătății.

La Clubul Singuraticilor poate veni oricine simte nevoia să-și aline sufletul. Întâlnirile de marți tămăduiesc rănile pe care le-au săpat în inima celui mai vârstnic membru cei 84 de ani de existență și redau încrederea tânărului de 28 de ani, care a pierdut orice speranță. Vârsta medie a singuraticilor este 60 de ani, iar aproape trei sferturi dintre membrii clubului sunt femei.

Cât despre profesie, singurătatea nu alege: profesori, medici, muncitori, lăcătuși, cofetari sau casnici, îi regăsești laolaltă dacă faci o vizită la Clubul Singuraticilor. Toți au în comun singurătatea, adică sunt necăsătoriți, văduvi sau divorțați.

Singuraticii așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească. Întrunirea de marți a devenit la fel de necesară precum slujba de duminică. Nimeni nu lipsește decât dacă, Doamne ferește, îl lovește vreo boală sau dă peste el vreun necaz. Pentru că mulți nu au cui să-și împărtășească bucuriile sau tristețile, în fiecare săptămână, singuraticii își descarcă sufletul în fața unui psiholog sau a unui preot. Iar de multe ori la întâlniri participă actori, poeți, scriitori, sculptori sau medici.

Ridurile și părul cărunt nu pot tăia pofta de viață

Singuraticii au declarat război monotoniei. Au uitat de riduri și par să ignore că au albit pe la tâmple. Sunt hotărâți să alunge plictiseala cu orice preț: bal mascat în februarie, petrecere fastuoasă de 8 Martie, concurs de gătit gulaș în iunie, piknic-uri la Platoul Cornești sau balul strugurilor în fiecare toamnă – sunt distracții care au devenit tradiție la Clubul Singuraticilor. Și pentru că au legături strânse cu organizații civice și cluburi ale pensionarilor din străinătate, singuraticii organizează și excursii peste hotare. Dar nu uită să viziteze bătrânii din azile, să ajute copiii handicapați și să se roage împreună la biserică.

Marea lor slăbiciune rămân însă balurile, mai ales cele mascate. Din 1991 încoace, o dată pe an, singuraticii se costumează în fel și chip, după cât îi ține punga sau fantezia. Fiecare singuratic care se respectă scotocește prin dulapuri și nu se lasă până când nu-și confecționează o mască cu care să-și impresioneze colegii: Zorro, Scufița Roșie, drăcușori, țigani, florărese, bucătari, doctori, mineri sau doamne din înalta societate. Singuraticii demonstrează de fiecare dată că imaginația lor nu are margini. Și dovedesc că oricât de dure au fost încercările prin care au trecut, nu le-a pierit pofta de viață.

“Ador acest club. Vin aici pentru că e un medicament excelent pentru mine. Cel mai mult îmi place că se râde mult”; “Înseamnă enorm pentru noi. Ca pensionar, n-ai unde ieși din casă, dar așa ai un motiv să te pui la punct, să te îmbraci frumos, e o satisfacție pentru noi,“ au povestit membrii clubului, care au compus și un Imn al Singuraticilor.

Liliana și Karoly au răpus singurătatea împreună

În cei 14 ani de când funcționează, Clubul Singuraticilor a avut mulți vizitatori. Unii au venit din curiozitate, după ce au auzit de club de la vecini sau prieteni. Nu puțini au fost cei dezamăgiți că nu și-au găsit aici un bărbat sau o nevastă.

Astăzi, nimeni nu mai caută aici un soț sau o soție, ci vin să se distreze și să aibă cu cine schimba o vorbă: “Nu căutăm neveste, bărbați, doar ne distrăm aici, suntem o mare familie!”

De-a lungul anilor, singuraticii au fost la 28 de înmormântări, dar nu au luat parte la nici o căsătorie. Cu toate acestea, s-au format câteva cupluri în cadrul clubului, unele statornice, altele mai trecătoare.

Printre cei care și-au găsit aici un partener de viață se numără și Mathe Karoly. La cei 74 de ani bătuți pe muchie, Karoly își amintește și astăzi cum a ajuns în club în 1999, la doi ani după ce soția lui a murit, răpusă de cancer. Rămas văduv, Karoly s-a prezentat la club fără să știe despre ce e vorba, la invitația unui amic: “M-am întâlnit cu un coleg care mi-a spus: hai încoace, la clubul ăsta, să fii mai voios un pic, să nu treacă zilele așa de trist. Am venit … și m-am legat de club, pot să spun că mi-a schimbat viața” și-a amintit Karoly.

La balul organizat anul trecut i-a picat cu tronc Liliana Herman. O mai văzuse până atunci, dar niciodată nu o privise cu aceiași ochi. Karoly crede că destinul i-a așezat atunci la masă, unul lângă celălalt: “Ne-am așezat unul lângă altul și la această întâlnire s-a legat o prietenie durabilă. La “dansul vârstnicilor” noi am câștigat premiul I la secțiunea -dansatorii cu părul alb – Pe urmă prietenia s-a adâncit și am realizat un cuplu care cred că va fi durabil.”

Liliana cunoscuse și ea durerea pierderii soțului, care a pierit în urmă cu 23 de ani, după un infarct. Rămasă văduvă, femeia de 69 de ani s-a gîndit să-și petreacă bătrânețea lângă cei 2 copii si 4 nepoți. Așa că după 30 de ani în care a fost educatoare în Câmpia Turzii, a venit la Tâgu Mureș, să caute un sprijin și o motivație pentru a trăi. Soarta a vrut să întâlnească aici un tâmplar care avea să-i împlinească visul bătrâneții.

Chiar dacă nu se gândesc deocamdată la căsătorie, Liliana și Karoly împart binele și răul așa cum numai un soț și o soție pot să o facă. Tocmai de aceea, relația lor are un farmec aparte, îi transpune parcă într-o altă lume, când nu purtau povara batrâneții.

Pentru Karoly, relația cu Liliana înseamnă “o liniște pentru sufletul nostru și siguranța că există cineva care te îngrijește, se gândește la tine, te cheamă la telefon să vadă dacă ești sănătos sau dacă ai probleme, într-un cuvânt ai pe cine să te bazezi. Căutăm să ne facem bucurii unul altuia. Asta contează cel mai mult. De când ne-am cunoscut suntem mai voioși, nu-l lasăm pe celălalt să se supere, contează foarte mult moralul. Sper să continuăm, să ne ajutăm unul pe altul cât ne stă în putință. Încredere și respect, de asta avem nevoie”.

Liliana a avut și ea ceva de spus despre relația cu Karoly: “Fiecare stă la casa lui, avem copii și eu și dânsul (oare câte dintre noi am vorbit despre bărbații noștri cu atăta respect?!) ne întâlnim din când în când și după cum se vede, ne îngrijim unul pe altul. Știm că ne avem unul pe celălalt, asta este cel mai important. Iar faptul că suntem împreună ne dă parcă un impuls pentru viață, viața scurtă care ne-a mai rămas.”