Uncategorized

E viața o scenă?

Cred că oricare dintre noi am trăit, la un moment dat, experiența “madelaine-ei” lui Proust, chiar dacă procesul de reamintire n-a fost provocat neapărat de gustul unei prăjituri înmuiate în ceai. Deunăzi, stăteam de vorbă cu o prietenă, într-un restaurant din oraș. Nu mai povestisem cu ea de vreo săptămână așa că ideea de a lua masa împreună ne-a surâs amândurora. Clipele de tihnă ne-au fost, însă, numărate. Și de ce? Pentru că la un moment dat au intrat niște indivizi gălăgioși. Am ghicit de îndată de meserie aveau: erau actori. Iar prezența lor, de-a dreptul incomodă, mi-a readus în memorie un autor tare drag, care în subsidiarul unui celebru și fascinant roman schița o teorie a teatrului. Nu știu în ce măsură sunt părerile lui Camil Petrescu luate în seamă de către școlile de teatru românești. Eu, însă, cred că ele sunt extrem de actuale și pertinente. Și nu converg defel cu ceea ce se întâmplă astăzi, în multe cazuri. “În cronicile mele de teatru, de pildă, am cerut adesea, gândind că numai astfel se va regenera arta actoricească la noi, ca directorii de teatru să încerce să-și recruteze interpreții principali nu dintre ucenicii care au făcut conservatoarele, cât mai ales atrăgând în lumina rampei dintre personalitățile care și în alte regiuni și-au dovedit capacitatea de creație. Să aducă pe scenă complexe de experiență, din viața reală (…) Cum se gândește, cum se iubește, cum se suferă nu se poate învăța în orele de curs și nici atesta prin certificat de absolvire”. Cu alte cuvinte, nu toți cei care frecventează cursurile unei universități de artă dramatică sunt actori. Actorul trebuie să apară în toată spendoarea talentului său pe scenă, iar nu aiurea prin oraș. În lumina rampei trebuie el să-și dea măsura harului cu care a fost înzestrat. Am avut, din fericire, ocazia să văd, și nu numai pe scenă, și actori remarcabili. Se comportau cu modestia, cu simțul măsurii și al bunei cuviințe pe care ți le conferă conștiința propriei valori. În viața de zi cu zi nu exista în apucăturile lor nici urmă din exhibiția pe care o implică scena. Căci arta actoricească te consumă, în fiecare seară, cu fiecare spectacol și cu fiecare repetiție. De aceea, cred că locul spectacolului, al jocului este pe scenă, nu în afara ei. Teatrul gratuit, jucat în fața unui public care nu a plătit bilet la intrare, este – chiar dacă pare dur – nimic altceva decât suma frustrărilor și neîmplinirilor profesionale.

de Diana SÄ‚CÄ‚REA

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close