Sindromul «Scufița roșie»
În ultima jumătate a secolului trecut, tot românul era încurajat să creadă că poate fi alfa și omega. Oameni de partid și de stat hrăneau iluzii bolnăvicioase, în fraze meșteșugite la coada calului. Ni se spunea sus, repetat și tare (de către personaje alfabetizate la vârsta meno/andropauzei), că oricine poate să facă totul. Indiferent de pregătire. De aici obsesia multor compatrioți de a-și petrece palmele pe pântece și a crede că le știu pe toate. Și de a le comenta de la înălțime de tribună. Nimic rău în a-ți spune opinia. Doar libertatea de exprimare ar trebui (să fi fost) respectată. Totuși, îți era greu să asculți cum un fost tălpuitor îți dădea lecții despre dibăcia metodei revoluționare a îndepărtării amigdalelor bolnave prin anus (fără lubrifianți).
Vremurile s-au schimbat. Puțin. Și, odată cu ele, subiectele de bon-ton. Azi e de neconceput să nu presari într-o conversație de salon (de coafură) ceva din sacoșa de psihanaliză. Faci buzele pungă, bați spasmodic din gene și spui ce-ți iese. Nici o grijă, vei găsi indivizi interesați să interactiveze.
În aria tentelor la modă se situează și proaspăt conturatul sindrom al Scufiței roșii. Răspândit pe unde audio-vizuale. Desigur, în absența lupului. Pentru a-l surclasa măcar în ceasul (rău) din urmă. Cu siguranță vă aduceți aminte de istoria fetiței suave, ce nu ieșea (Doamne apără!) din vorba Bunicuței. Până într-o zi, când, punându-și scufia pe o ureche și plescăind satisfăcută din buze, s-a gândit că poate să-și permită o autonomie de deplasare. Desigur, fără a se abate (Doamne ferește!) de la scopul clar definit de Buni. Cu toate acestea, una peste alta, se bagă cu bună-știință în gura lupului (vezi episodul în care, pe poteca îngustă, Scufița se apropie fremătând de el și-i deconspiră tot traseul, crezând că dosarul cu lupu’ e beton, precum și cel în care îi vede ochii bulbucați și insistă, colții răzvrătiți și insistă, labele fără de manichiură și tot insistă). După care se dă de ceasul morții că animalul de lup i-a făcut felul. Și se plânge pe la toți. de-i tresaltă sacoul (preasortat cu scufia). Roșu aprins, ca-n vremurile de utilizare concomitentă a secerei peste ciocan.
Actualizând povestea, trebuie să punctăm momentul apariției pe Internet (la mijlocul săptămânii trecute) a raportului “Armaghedonul PNA” (preluat de cotidiene naționale), semnat de ofițeri din cadrul Direcției Generale de Protecție și Anticorupție. Deci, nu numai semnale, ci de-a dreptul chestiuni punctuale. Despre dosarele mătrășite de organu’ (de la concepție și până în zilele noastre), precum și despre dosarele cusute cu sfoară roșie (din scufiță), adică fabricate la cererea clientului, (mai ales) de către șefii organului. Sunt pomeniți cu consecvență corifeii: procurorul general și procurorul general adjunct (acela care a fost avansat, potrivit presei, mai cu seamă datorită tupeului de a târâ în închisoare pe baza unui mandat ilegal), dar și procurori-șefi de prin teritoriu, fiecare cu isprăvile lor de sfârșit de lume. Informațiile privind “fripta” cu viețile noastre sunt cu atât mai prețioase cu cât provin chiar dinăuntrul organului.
Cum era de așteptat, după ce s-a autointrodus în cavitatea bucală a lupului, prin faptele sale, Scufița s-a apucat de strigat cum că-i fată nevinovată și mare. Cum că activitatea ei are un singur țel: înfundarea marilor corupți. Numai că încă, după cum se vede, nu vrea nicicum să ni-i arate. Sau a început timid. Marii corupți au răsărit public tocmai (imediat) după alegeri? Chiar dacă actele lor erau ridicate de luni de zile? Stranie coincidență. Așadar, Scufița purtătoare de cuvânt roșu al organului s-a agitat de mama lupului, pe toate canalele. Este o cunoscută purtătoare de scufie, de pe vremea fostei ministre de justiție. Transferată de curând (oare pentru ce merite?) tocmai de la Minister la PNA, după ce Ministerul n-a mai vrut-o. (Îmi aduc aminte aproape cu melancolie cum făcea riduri pe la TV susținând că președinta Tribunalului Mureș a fost schimbată în iunie 2003 pentru incompetență. Desigur, de Scufă ce era, purtătoarea de bârfe ministeriale s-a gândit să omită faptul că mandatul președintei ajunsese la termen, deci nu era vorba de “schimbare” și că, în plus, cele două rapoarte ale experților europeni, oricum ar fi fost traduse, conțineau contrariul net al cuvântul incompetență. Limbile, ce să le faci!).
Cum spuneam, degrabă rostitele declarații audio-video s-au referit la suspinele subiecților de luptă anticorupție determinate de faptul că imediat ce vor să facă ceva, ceva mare, opinii armaghedonice le stau în cale. Precum lupul, Scufiței. Și, deși aia mică îl vede, îl simte, îl pipăie, tot îi cade în plasă. Pentru că așa știe să se poarte. După care se apucă de bocit. Domnilor psihanaliști, la treabă!
de Andreea CIUCÄ‚
