Despre Sfințenie (VII)

Ziarul de Mureș a lansat o punte de legãturã între credincioșii din țarã și monahii românii de la Muntele Athos. Paginile ziarului gãzduiesc, sãptãmânal, materiale realizate de pãrintele Alexandru, monah la chilia “Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, aflatã în zona Colciu. Pãrintele aduce vocea Sfântului Munte mai aproape de sufletele credincioșilor, care, la rândul lor, pot sprijini, dupã puteri, viața celor care se roagã pentru noi la Athos. În a unsprezecea sa “epistolã”, pãrintele Alexandru ne reamintește, prin intermediul unuia din cele mai uimitoare evenimente din istoria umãnitãții, cã refuzul omului de a rãspunde chemãrii divine are drept consecințã sinuciderea ontologicã, înrobirea fațã de puterile întunericului.

Biblia, Cartea Cãrților, își proclamã suve ran unicitatea și întâietatea ca Biblioteca ce cuprinde cuvintele rostite de Însuși Dumnezeu, adesate omenirii, prin oamenii aleși de El. Primul dintre aceștia a fost Moise, cãruia i s-a adresat: “Sfinți veți fi voi, fiindcã sfânt sunt Eu, Domnul, Dumnezeul vostru. Pãziți rânduielile Mele și pliniți-le: Eu sunt Domnul, Cel ce vã sfințește!” (Levitic 20, 7-8).

Încã din antichitatea egipteanã Dumnezeul lui Israel purta grija poporului, cu toate pãcatele și cãderile lui, corectate mereu spre îndreptare și sfințire. Sutele de ani ale sclaviei evreilor sub Faraonii egipteni s-au sfârșit când Domnul a hotãrât și l-a ales pe Moise sã conducã poporul spre Å¢ara Fãgãduinței. Împrejurãrile Exodului, descrise în cartea a doua a Pentateuhului, Leviticul, reliefeazã prezența Creatorului nevãzut în mijlocul poporului Sãu, strãmutat de pe un continent pe altul, în drumul cãtre țara promisã.

Amprenta divinitãții

Moise era singurul cãruia îi erau comunicate îndrumãrile pentru traversarea spațiului geografic, dar și spiritual, al lungului drum extins pe durata a patruzeci de ani pentru ca noile generații, nãscute în afara robiei egiptene, sã fie capabile a primi bogãția învãțãturilor sinaite; Moise dialoga cu Dumnezeu, de la care primea poruncile descrise detaliat și pãstrate în Ieșire, Levitic, Numerii și Deuteronom. El nu îl putea vedea pe Cel coborât din înalturi pentru a-l cãlãuzi, iar atunci când a îndrãznit sã Îi cearã sã Îl vadã, i s-a replicat cã nu este om care sã-L vadã și sã rãmânã viu.

Însã bunãvoința divinã a prevalat, și lui Moise i s-a îngãduit sã vadã doar spatele Domnului în trecerea Sa prin locul de la poalele muntelui Sinai, unde acum se aflã Mãnãstirea Sfânta Ecaterina, în curtea cãreia încã poate fi admirat trimilenarul Rug Aprins de Lumina dumnezeiascã zãritã de prooroc. Arbustul, plin de vigoare, cu mici frunze de un verde intens, crește în curtea mãnãstirii, iar o parte a rãdãcinii se pãstreazã vizibilã sub podeaua unui mic paraclis din stânga altarului Bisericii, unde nu sunt admiși decât bãrbații, fãrã încãlțãri, ca și Moise cândva, în acel loc sfânt.

Sinaiul, veriga spiritualã dintre Tablele Legii, scrise de degetul divin pentru împlinirea Legii Noi, a Iubirii, aduse de Fiul, pãstreazã tainic, pânã la sfârșitul veacurilor, contactul dintre ceruri și pãmânt, dintre timpul nostru efemer și veșnicia ce ne așteaptã. Acolo ne-a fost coborâtã Scara Raiului, cu cele treizeci de trepte, așezatã la rãdãcina Rugului Aprins, deslușite de Sfântul Ioan Scãrarul, egumenul Mãnãstirii Sfânta Ecaterina la începutul secolului al VII-lea, ca închipuire dogmaticã, devenitã apoi iconograficã a Scãrii lui Iacob.

Sinaiul românesc

Ecourile Sinaiului au fost auzite din vechime pe meleagurile carpatine, iar cãlãtorii români ce au ajuns sã se închine în Biserica Mãnãstirii, datatã încã din secolul al IV-lea, au avut grijã sã aducã acasã picurii din izvoarele sfințeniei revãrsate de Harul Duhului Sfânt, spre ajutor neamului românesc.

Mãnãstirea Sinaia de pe Valea Prahovei, întemeiatã de Spãtarul Mihai Cantacuzino la 1690, a fost închinatã Muntelui Sinai, de la care și-a luat și numele, transferat apoi asupra actualei localitãți Sinaia, ce se numea inițial Podul Neagului. Locul unde se ridicã o Bisericã, o Mãnãstire, un Paraclis sau o smeritã Troițã, devine un centru de iradiere a Duhului Sfânt, ce schimbã spațiul dintr-unul profan, secular, într-unul Sacru, Sfânt, spre care sunt chemați tainic oamenii din împrejurimi și din depãrtãri, așa cum s-au petrecut evenimentele și în vechime cu poporul lui Israel.

Dumnezeiescul Moise

În Sinai a avut loc unul dintre acele uimitoare evenimente din istoria divinã a omenirii, când Ziditorul l-a chemat pe Moise pe piscul muntelui, pentru patruzeci de zile, vreme în care l-a instruit și i-a dat toatã învãțãtura trebuincioasã pentru vindecarea spiritualã a poporului cãzut în idolatria zeitãților egiptene.

“Și de’ndatã ce a contenit sã-i grãiascã lui Moise’n muntele Sinai, i-a dat cele douã table ale Legii, Table de Piatrã, scrise cu degetul lui Dumnezeu” ( Ieșire 31, 18)

Moise, sfințit și luminat de Harul dumnezeiesc, s-a coborât în tabãrã strãlucind mai aprins decât soarele, încât poporul nu-l putea privi. Purta în mâini scrisoarea dumnezeiascã, iar în suflet, revãrsatã pe chipul înflãcãrat, fericirea iubirii iradiate din veșnicia spre care Creatorul își chema poporul, cu litera poruncilor și cu Lumina necreatã, izvorâtã din nemãrginita Lui Iubire.

Dumnezeu, în marea, negrãita Sa înțelepciune, a lucrat întotdeauna mântuirea oamenilor pe multiple planuri, adresându-se fiecãruia dupã înãlțimea stãrii sale duhovnicești: celor mulți a dat litera legii, iar altora înțelegerea tainicã a energiilor Sale necreate, energii a cãror manifestare în planul material aveau o intensitate covârșitoare, insuportabilã pentru cei mulți, orbiți de intensitatea strãlucirii, încât Moise a trebuit sã-și acopere fața cu-n vãl pentru ca oamenii sã-l poatã privi.

Ispita idolatrã

Dar, vai lor sãrmanilor, în absența proorocului, au dat ascultare șoaptelor viclene ale duhurilor ce pãrãsiserã piramidele de la Ghizeh, pentru a-i urma și a le pãstra sufletele sub puterea lor întunecatã. Oastea lui Faraon fusese înecatã în apele Mãrii Roșii, dar îngerii cãzuți i-au urmãrit pe cei robiți sufletește, de care nu se puteau apropia din pricina norului ce-i cãlãuzea, în care sãlãșluia protector, Dumnezeu. De îndatã ce ocrotirea dumnezeiascã s-a depãrtat, norodul a și revenit la vechile ispite idolatre și i-a cerut lui Aaron, fratele lui Moise, sã le facã un vițel de aur, cãruia sã-i jertfeascã și sã i se închine idolatru. Aaron, cuprins de starea ispititoare a “inconștienței colective”, le-a cerut sã aducã aurul ce-l aveau, l-a topit și a dat chip vițelului Apis, idolizat ca o încarnare a zeului infernului, Osiris, numele egiptean al satanei.

Omniscientul Dumnezeu, de îndatã ce a aflat pãcatele ce se petreceau jos, la poalele Sinaiului, i-a spus lui Moise:” Grãbește-te de te pogoarã de aici, cãci poporul tãu, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a ticãloșit. Curând s-au abãtut de la calea pe care le-ai poruncit-o, și-au fãcut un vițel turnat și i

s-au închinat și i-au adus jertfe, zicând: – Iatã-l pe dumnezeul tãu, Israele, care te-a scos din țara Egiptului”. (Ieșire, 31, 7-8).

Ingratitudinea poporului israelit, cãzutã pânã la batjocorirea Creatorului, a atins limita îndelung rãbdãtoare a bunãtãții dumnezeiești, încât Domnul îi spune lui Moise:”Și acum lasã-Mã!: aprindã-se mânia Mea asuprã-le, și-I voi da pierzãrii, iar din tine voi face un mare popor!” ( Ieșire 31,10).

Ca și în vremea lui Noe, toleranța divinã, depãșitã, nu atât de gravitatea insultei batjocoritoare a israeliților la adresa Creatorului, ci de împietrirea lor în pãcat, dublatã de neputința vreunei îndreptãri, a declanșat hotãrârea Domnului de a-i stârpi, asemenea celor spãlați de apele Potopului, când doar Noe a fost salvat.

Torentele ce s-au abãtut recent peste România nu sunt capricii ale naturii, cum declarã unii neștiutori, ci semne evidente, chemãri spre îndreptarea pãcatelor în care a cãzut națiunea noastrã. Nu iremediabil. Acesta va fi subiectul articolului viitor.

de Alexandru Mihãileni

Chilia unde viețuiește pãrintele Alexandru are o vechime de peste 100 de ani. Aici este nevoie de ample lucrãri de reparații, iar acestea pot fi realizate doar prin bunãvoința credincioșilor care trimit pomelnice la chilie, însoțite, la libera alegere, de anumite sume de bani. Ziarul de Mureș vine în întâmpinarea celor care vor sã susținã lucrãrile de reconstrucție de la chilia Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul și a deschis mai multe conturi în care credincioșii cu dare de mânã pot depune sume de bani. Pomelnicele vor fi preluate de redactorii ZIARULUI și vor fi trimise, împreunã cu banii, la Sfântul Munte, unde este mare nevoie de ei. Dumnezeu sã vã binecuvânteze! Donațiile pot fi fãcute în conturile deschise la BRD, sucursala Târgu-Mureș.

Cont Lei:

RO70BRDE270SV14428712700

CONT USD:

RO08BRDE270SV14428982700

Cont EURO:

RO07BRDE270SV14429002700