Patrimoniul naţional din Mureş lăsat în paragină

Icoanele, cărţile rare sau foarte vechi, manuscrisele, diferitele obiecte de cult, operele de artă se constituie într-o sumă de valori, de bunuri, reunite în patrimoniul naţional. Şi care, după prederile legilor în vigoare, trebuie protejate. Termenul acesta cuprinde o plajă largă de activităţi, cum ar fi evidenţa acestor bunuri, asigurarea unei expertize temeinice, cercetarea, depozitarea, conservarea, restaurarea şi nu în ultimul rând, punerea acestora în valoare, precum şi transmiterea lor către generaţiile ce vor urma. La capitolul patrimoniu naţional, judeţul Mureş stă foarte bine, adică este unul dintre cele mai bogate din ţară.

Aceasta şi dacă ar fi să judecăm doar după numărul mare de icoane vechi, de o mare frumuseţe şi valoare atât artistică, cât şi istorică. Bisericile vechi, din lemn, icoanele pe care acestea le găzduiesc de sute de ani se constituie în mărturii culturale ale epocii în care au fost create şi tocmai de aceea ar trebui să se bucure de o atenţie deosebită din partea specialiştilor. Care au într-adevăr teren propice pe linia cercetării, a studiului acestor obiecte de patrimoniu.

Multe din obiectele de patrimoniu de pe teritoriul judeţului Mureş datează din secolele XVI-XVII. Iar anul 1539 este unul important pentru că reprezintă momentul în care au pătruns în această zonă cele mai vechi icoane, una înfăţişând-o pe Maica Domnului Hodighitria, cealaltă pe Sfântul Nicolae, ambele de provenienţă moldovenească, aduse “pre umărul lui Pan Luca…” Acestea apar pe valea Mureşului aşadar la doar 30 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, şi sunt, evident, mărturii ale legăturilor ce existau între regiunile româneşti. O altă zonă de interes o reprezintă icoanele pictate la 1690 de Grigore at Colomeea, care prin structura compoziţională, prin linie şi cromatică arată o provenienţă rusească sau moldovenească. Tot în stilul picturii moldoveneşti se înscriu şi cele trei icoane “zugrăvite” de Vasilaşcu Zugravu, feciorul lui Chiriac Stegar din Focşani, aflate într-o biserică din zona Gurghiului. În apropiere de Sighişoara şi în regiunea Luduşului se află lucrări realizate de Ioan Zugravu, printre care se remarcă o copie după icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea Nicula. 1745 este anul naşterii unor alte icoane valoroase “semnate” Andrei at Şumfalu, prezente în biserici şi colecţii din zona Tânăveniului şi a Topliţei. Iacov şi Gheorghe din Răşinari, fiii lui Popa Radu, trimişi la Bucureşti să se facă popi, învaţă acolo şi meseria de zugrav, o serie de lucrări de patrimoniu din judeţ fiind creaţiile lor. La 1753 logofătul Matei Voileanu Arsu’ pictează câteva icoane care s-au pierdut din păcate, alături de o serie de manuscrise rare, în focul care i-a cuprins casa, foc pus de catolici. Icoane semnate Toader şi Iacov “ca şi zugravi” se găsesc în zona Câmpiei Transilvaniei. Sfârşitul de secol XVIII se remarcă din punctul de vedere al picturii bisericeşti prin numele lui Toader Popovici şi al urmaşului său, Popa Gheorghe. Popa Sandu din Iernuţeni, pictori ţărani, artişti populari ne-au lăsat la rândul lor lucrări valoroase care astăzi compun patrimoniul naţional Mureş, şi care sunt reprezentative pentru ceea ce înseamnă Şcoala de la Feisa. Popa Nicolae, Porfirie Şarlea, Ban Vasile, reprezentanţi ai grupului de la Băişoara, Aron Pop, Toader Pop şi Pavel Dumbrăveanu, Toader şi Lica sunt iarăşi nume care au lăsat în urma lor o operă ce se constituie în prezent într-un fragment de patrimoniu. Cei aproape 27 de autori, localnici sau călători, au dat la iveală de-a lungul anilor bunuri de patrimoniu care astăzi nu este tratat cu seriozitatea cu care ar trebui, cu pasiunea şi aplecarea pe care ar implica-o o operă de o asemenea valoare, neavând pregătire în domeniu. Iar singura persoană în grija căreia se află patrimoniul cultural mobil din judeţ, adică tot ceea ce înseamnă icoane, sculpturi, vase din lut, monede sau incunabule, nu are cum să cerceteze, să evalueze, să clasifice, să restaureze aceste obiecte de valoare. Nu are în primul rând timp fizic să meargă pe teren, să vadă în ce stadiu se află bunurile respective, să monitorizeze tot ceea ce constituie patrimoniul cultural mobil al judeţului. Şi nici să-l pună în valoare. Astfel că de cel puţin un an de zile nu s-a mai organizat nici o expoziţe de patrimoniu. Iar pe lângă punerea sub pază, conservarea şi restaurarea obiectelor de patrimoniu, punerea lor în valoare – prin cercetare şi publicare – este stipulată de lege. De ceva vreme încoace nu s-a mai făcut nimic, nemaiştiindu-se acum care este starea reală a acestuia. Ne întrebăm aşadar ce s-a făcut anul trecut în privinţa patrimoniului. Cât timp va mai dura activitatea de clasare a obiectelor ce-l compun? Pe când o expoziţie cu valori de patrimoniu? Iar pericolul mare care paşte un patrimoniu lăsat în voia soartei, dacă nu chiar de izbelişte, este dispariţia, distrugerea. Nu ne putem însă permite a fi inferenţi cu valorile noastre, care până la urmă sunt cele care ne salvează de la uitare şi sunt cele care ne reprezintă ca spirit.