Istorii la botul calului

Dintre toate poveștile de adormit țâncii apatici (ori maturii cu înalt coeficient de naivitate), cele mai eficiente par a fi alea depănate la gura focului seara, pe canale naționale sau nenaționale, la ore la maximă audiență. Protagoniștii respectivelor istorii cu iz de snoavă au darul de a accentua, cu sau fără voie, în direct, cu lucrul și cu cuvântul, hazul (de necaz) al întâmplării. Și a de transforma probleme fierbinți ale țării în chestii de doi lei. Înspre beneficiul lor.

Săptămâna trecută am asistat la un scenariu (reușit) demn de ancheta “furtul deceniului de la noi” sau de panoul “nu faceți ca ei” ori de lozinca “cinste lor, cinste lor, cinste lor – votaților”. Se făcea că tot osul de funcționar public ministerial într-ale educației vibra de importanța și de greutatea organizării testelor naționale la materia “istorie”. Și de responsabilitatea subiectelor sigilate în plicuri, strict grupate pe județe. în clădirea instituției guvernamentale toate pozițiile de luptă erau ocupate. La marea precizie. Portarul era la poartă, femeile de serviciu la serviciu, consilierii în sala de consiliu, funcționarii cu plicurile (cu subiecte) pe județe în birourile de plicuri cu subiecte pe județe, funcționarii cu plicuri cu răspunsuri corecte (pe județe) în birourile de plicuri cu răspunsuri, secretarul de stat la secretariat și, poate, ministrul în fotoliul de ministru. Toți își ștergeau frunțile asudate de povara datoriei, căci realizau răscrucea din viața tinerilor nației… Că doar testele astea naționale nu-s integrame (categoriile începători ori avansați), ci fac, de-a dreptul, trierea între Papiu și Agricol, ca să folosim o imagine locală. Oricum, și portar, și femei de serviciu, și consilieri, și funcționari și secretari de stat și ministru erau în grafic. Exponențial. Mulțumiți de cum au făcut și au dres pentru succesul obiectivului propus.

Însă, în chiar aceeași zi, o mână criminală acoperită sub numele de cod “Dâmbovița” (județul și nu apa) avea să le tulbure bruma de liniște.

Un cetățean jurnalist și-a luat ușurel mama de mână și s-a înfățișat la poarta portarului de la minister. Adicătelea, precum lupul în piele de oaie, deci neavând în gușă ce pretindea că are și-n căpușă. Acuma, socotiți și dvs.! Bietul portar, ce să facă? Față în față cu așa o probă de virtuozitate. Părea el, venitul, un dascăl tinerel și cuminte, gata de cărat zecile de plicuri cu subiecte (și cele câteva cu răspunsuri corecte) în rucsac, cu maxi-taxiul, până în jud. Dâmbovița? Părea! Părea doamna care-l însoțea o profesoară de rădăcină, ce nu admitea nici o deviere de la programa școlară (sau, pardon, că mai nou îi zice curriculum, întrucât suntem pe pragul Europei)? Părea! Așa că, portarul le-a dat drumul pe ochi frumoși sau dulci, nu se știe cu exactitate. După care, preluarea celor 32 de plicuri cu subiecte și a celorlalte câteva cu răspunsuri fericit alese a fost floare la ureche.

Va să zică, nodul gordian al hățișului organizațional de la Ministerul Educației era însuși portarul. Că dacă treceai de el, ajungeai taman în mijlocul instituției, precum în sânul lui Avraam. Așa că nu degeaba toți oamenii ministerului l-au arătat cu degetul (arătător sau mijlociu) și l-au înfierat pe toate canalele, în semn de nedisimulată revoltă. Iar el, bietul, a fost singurul care și-a făcut spășit mea culpa, recunoscând că nu a legitimat cuplul deghizat în profesori de Dâmbovița. Altminteri foarte serioși.

Nici pleiada de funcționari ministeriali și nici d-na secretar de stat, responsabili de buna organizare a acestui examen național, n-au dezvoltat remușcări. Sau, poate, s-au măcinat pe dinlăuntru. Ba mai mult, potrivit conducătorului instituției educației naționale, se pare că suspecta neglijență a portarului cu pricina era menită a lovi chiar în piciorul ergonomic al scaunul ministrului. Căci, hotărât lucru, potrivit opiniei acestuia, toată tevatura cu subiectele plecate spre Dâmbovița, via poliția, viza capul lui, precum capul lui Moțoc. Dar, n-a fost să fie…

Până una-alta, examenul a mii de copii pare un joc de-a “alba-neagra” datorită unei inadmisibile neglijențe, în lanț, care a făcut posibilă subtilizarea subiectelor și a răspunsurilor, fără efort. Nu-i firesc, atunci, să ne ducă gândul (elevi și părinți) la alte alea, și mai grave, privind derularea examenelor??

Dar, mulțumimu-ți, Doamne, că am găsit neglijentul, indiferentul, je m’en fichistul, abuzivul. și ne-am calmat. Schimbați, dom’le, portarul ăla o dată, ca să putem raporta terminarea reformei învățământului în România!

Andreea CIUCÄ‚