Uncategorized

Dadullah, șeicul terorii

Cei care au sperat că asasinarea lui Abu Mussab al-Zarqawi, liderul al-Qaeda din Irak, va pune capăt unei ere în care terorismul musulman a fost împins la paroxism, s-au înșelat amarnic. Noua stea a extremismului islamic este Mullah Dadullah Akhund, un luptător de gherilă taliban care a băgat groaza până și în subordonați din cauza ferocității sale.

Toată lumea își amintește cu oroare de conținutul casetelor video marca al-Zarkawi, în care liderul terorist de origine iordaniană era filmat tăind cu propria mână beregata ostaticilor capturați în Irak. Uciderea teroristului psihopat, în data de 7 iunie 2006, n-a însemnat însă și dispariția materialelor de propagandă islamistă “horror”. Amprenta inconfundabilă a casetelor lui Zarkawi se regăsește în ultimele înregistrări video făcute de talibanii din Afganistan. Pe una din aceste casete, filmată cu scopul recrutării de noi adepți, apare un comandant cu turban negru, scuipând foc pe țeava unei mitraliere de calibru greu. Este vorba de Mullah Dadullah, șeful talibanilor din sudul Afganistanului, prezentat câteva cadre mai încolo oferind binecuvântări unor tineri trimiși în misiuni sinucigașe în orașele afgane și în preajma bazelor militare străine. Totul culminează cu imaginea unui grup de militanți ocupați cu tăierea gâturilor a șase afgani acuzați de spionaj în favoarea americanilor. Capetele sunt înșfăcate și așezate în fața camerelor de luat vederi, deasupra trunchiurilor victimelor măcelărite. Mesajul casetei este lipsit de orice echivoc: Mullah Dadullah Akhund este hotărât să arate lumii că vrea să calce pe urmele hidoasei reputații a lui Zarkawi, ba chiar să o și depășească. De altfel, Dadullah a dobândit deja o aură mitică în rândul gherilei afgane. Rebeliunea armată inițiată în această primăvară de talibani, cea mai puternică și mai sângeroasă de la pierderea capitalei Kabul, în 2001, îl are ca vârf de lance pe Mullah Dadullah. Avalanșa de sinucideri cu bombe, incendieri de școli și ambuscade a dus până acum la moartea a aproximativ 1100 de afgani și a peste 50 de soldați ai coaliției. Mai mult, pentru prima dată în ultimii cinci ani, gherila talibană aflată sub comanda lui Dadullah a reușit să captureze oficii guvernamentale din sudul îndepărtat al țării și să controleze, alături de alți lideri mujahedini, o treime din teritoriul țării.

Portret de măcelar

Dornică să afle amănunte despre viața lui Dadullah, o echipă a revistei Newsweek s-a aventurat în districtul Barakzai din provincia Helmand, unde a reușit să stea de vorbă cu Mullah Ghul Agha, unul dintre adjuncții șeicului terorii. Reporterii au aflat de la Ghul Agha că reputația de cruzime a lui Dadullah este pe deplin întemeiată: “Dispoziția șefului este foarte schimbătoare. Tot timpul pendulează între voioșie și furie. Două ore poate să fie plin de bună dispoziție și dintr-o dată devine mohorât, întunecat, stare din care nu mai iese câteva ore. Nimeni nu îndrăznește să-l contrazică sau să se pună în calea lui. Ar ucide pe oricine ar refuza să i se supună ordinelor. În mod sigur nu aș vrea să mă confrunt cu Dadullah pe un câmp de bătălie.”

Potrivit lui Ghul Agha, Mullah Dadullah și-a construit reputația de cruzime pe câmpurile de luptă ale Afganistanului anilor ’90. Și-a pierdut un picior după ce a călcat pe o mină în 1995, cu un an înainte ca talibanii să preia controlul asupra capitalei Kabul. După ce a stat într-un spital din orașul pakistanez Karachi, s-a întors acasă cu un membru artifical, fără ca infirmitatea să-i atenueze duritatea. În scurt timp și-a croit drum spre vârful puterii, devenind unul din cei trei adjuncți ai ministrului taliban al apărării. Curând, numele său a ajuns sinonim cu atrocitățile, astfel că, pentru a înspăimânta forțele adverse, postul de radio taliban obișnuia să transmită că Dadullah este pe câmpul de bătălie, chiar și atunci când acesta se afla în altă parte. Specializarea lui Dadullah în misiuni brutale a dat “roade” dintre cele mai funeste în 1998, când șefii săi l-au trimis să pacifice minoritatea etnică Hazaras, un grup șiit din provincia Bamian. Tacticile lui Dadullah au fost atât de crude – a masacrat sute de civili Hazara – încât liderul taliban Mullah Mohammed Omar l-a eliberat din funcție. Un an mai târziu însă, când a fost nevoie acută de serviciile lui Dadullah, liderul taliban era din nou pe teatrul de luptă, în provincia nordică Kunduz, conducând o ofensivă majoră împotriva Alianței Nordului, grupare sprijinită de SUA. Și de această dată, Dadullah a masacrat sute de necombatanți tadjici și uzbeci.

Satrapul sudului

În timpul invaziei americane de la sfârșitul anului 2001, Dadullah și-a abandonat trupele, plătind 150 000 de dolari unui comandant al Alianței Nordului pentru a putea trece nevătămat în Afganistan, unde el și alți lideri talibani și-au reconstituit forțele. Până în anul 2003, când a fost numit de Mullah Omar în consiliul consultativ taliban, format din 10 membri, Dadullah efectuase deja numeroase raiduri de-a lungul frontierei cu Afganistanul, presărate cu decapitări și atacuri sinucigașe cu bombă. La începutul lui 2006, Dadullah s-a întors în sudul Afganistanului, cu intenția de a reimpune legea talibană.

Adepții săi au inițiat o abilă campanie de recrutare, bazată pe o combinație de intimidare și persuasiune. Localnicii spun că un număr crescând de luptători talibani cutreieră ținuturile rurale, intrând în sate în toiul nopții și amenințându-i pe oameni să nu coopereze cu americanii sau cu aliații lor, în caz contrar urmând să fie uciși. Pe de altă parte, cel puțin unul din argumentele folosite de talibani pentru recrutare – acela că străinii nu au făcut prea multe pentru săteni – își atinge ținta. În aceste condiții, nu este de mirare faptul că Dadullah a ajuns să dispună de 12000 de luptători, dintre care 200 de militanți pregătiți pentru misiuni sinucigașe. Comandanții americani contestă acestă cifre și sunt încrezători că prinderea lui Dadullah, care acționează în cea mai mare parte a timpului în provincia Helmand, este doar o problemă de timp. Deocamdată, liderul taliban nu a făcut nici o mișcare greșită. Dadullah nu petrece mai mult de o noapte într-un singur loc, iar cele două soții și cei trei copii ai săi au rămas în Pakistan, în orașul Quetta, zonă pro-talibană.

Și chiar dacă liderul talibanilor din sudul Afganistanului va sfârși prin a fi ucis, există toate șansele ca altcineva să preia stindardul său de luptă. Hidra cu o mie de capete a extremismului musulman poate oricând să furnizeze o clonă fidelă tiparului întruchipat de șeici ai terorii precum Abu-Musab al Zarkawi sau Mullah Dadullah Akhund.

Mullah Dadullah a intrat în atenția opiniei publice mondiale în februarie 2006, când

a oferit 100 de kilograme de aur persoanei care-l va ucide pe autorul celebrei caricaturi a profetului Mahomed

Ioan BUTIURCÄ‚

Show More

Related Articles

Back to top button
Close