A fost de ajuns o clipă ca totul să se dărâme
Vineri dimineața. Emisiunile televizate încearcă să ne binedispună, dar știrile nu sunt îmbucurătoare. Într-o familie mureșeană această dimineață obișnuită se va transforma brusc, într-un coșmar. Un ofițer de la Ministerul Apărării Naționale are misiunea deloc ușoară de a anunța o tânără femeie, soția căpitanului Petre Tiberius, că a devenit văduva unui erou, căzut la datorie, departe de țară, în Afganistan.
Imaginați-vă durerea ce o paralizează parcă, aruncând-o într-o stare de șoc. Omul ei, tânăr, sănătos, plin de forță, priceput în ale artei războiului a plecat la Doamne, Doamne! Copilașul lor e prea mic încă să pricepă că tati nu va mai veni acasă, nici mâine, nici peste câteva săptămâni, niciodată! Deși nu toți suntem capabili de empatie, nu e greu de imaginat prin ce trece familia militarului. Cârcotașii vor spune că nu l-a obligat nimeni să meargă, că el și-a ales cariera militară…Totuși, nu mă pot abține de a spune iar și iar, că ceva nu e bine! Să mă revolt până mai exist?
Să luăm la rând. Ne tragem de la Râm, din doi bărbați cu brațe tari. (Poate că ar fi fost mai nimerit să fie și o femeie?) Și unu-i Decebal cel harnic, iar celălalt, Traian cel drept, și iar ar fi fost nevoie mai bine de unul deștept? Parcă ne urmărește sindromul ciobănașului mioritic. O împăcare prea ușoară cu soarta! Acel “dacă trebe, trebe” al ardeleanului e specific întregii țări! Parcă nu am fi destul de siguri pe noi, îndeajuns de stăpâni pe soarta noastră! Dacă sărim peste epoca belică, și ajungem în zilele noastre, ne putem întreba, oare e destulă scuza că suntem un popor mic, să stăm în banca noastră, amintindu-ne de dictonul potrivit căruia “capul plecat sabia nu taie”? Un popor născut, format în Europa și stăm la rând ca să fim acceptați în familia mai marilor europeni, ca să “intrăm” în Europa?! Ne vindem pielea americanilor, ca să fim prieteni și cu Estul și cu Vestul! Ne scăldăm în două căldare și tot nu ne spălăm de păcate! Europa ne omoară “softely” cu tot felul de impuneri și recomandări. Să renunțăm la mâncărurile noastre tradiționale, să tăiem viile, să adormim animalele din ogradă cu povești din pădurea vieneză, și să strângem cureaua dacă vrem să gustăm la toamnă din bunătățurile cu E-uri de la europene! Iar America…și cu afirmația asta iar îmi voi supăra prietenii de dincolo de ocean, americanii (desigur e o metaforă) ne omoară selectiv, alegându-i pe cei mai buni dintre fiii patriei!
Femeie și pacifistă, nu voi putea pricepe niciodată de ce trebuie să moară soldații în timp de pace?? Nu veți reuși să mă convingeți că luptând alături de aliații noștri vom scăpa lumea de teroriști, că vom democratiza niște oameni obișnuiți cu stilul lor de viață medievală, bună sau rea, dar de care nu vor să se despartă! Ai noștri ostasi în schimb își varsă sângele prin Kandahar, Kabul, sau Al Hillah! Înțeleg că nu i-a obligat nimeni! Dar nu mi se pare corect! Sunt sute de soldați români care își riscă viața zilnic pe pământ străin. Cobai pentru armele biologice, ținte pentru noile arme letale! Știu, știu ce veți spune! Ai intrat în horă, trebuie să joci. Å¢i-ai asumat riscul în clipa în care ai intrat în armată, ți-ai vândut sufletul lui Marte! Că armata nu e școală de dans pentru fete! Știu! Cu o moarte cu toții suntem datori. Știu. Că nu-i totuna leu să mori sau câine înlănțuit-vorba poetului. Dar războiul de independență s-a încheiat de mult! Îmi sună în urechi știrea: Căpitanul Petre Tiberius din Batalionul 1 Forțe pentru Operații Speciale “Vulturii” vineri dimineață a fost ucis într-o misiune de intervenție rapidă în sprijinul unei subunități aliate atacate de insurgenți. Ofițerul avea 33 de ani, era căsătorit și avea un copil. Cum va explica tânăra văduvă, când copilul o va întreba: când vine tati, mamă?
Erika MÄ‚RGINEAN
erika@ziaruldemures.ro
