Timur cel Șchiop, blestemul stepelor

8 aprilie 1336 – nașterea Omului de fier al Asiei

Născut la 8 aprilie 1336, la Sahrișebz (Orașul verde), situat la sud de Samarkand, Timur a fost fiul lui Taragai, șeful tribului Barlas. Un călător european afirma că Taragai era un senior mărunt, care nu putea să mențină pe lângă el mai mult de trei, patru călăreți bine înarmați. Istoricii timutizi au căutat să demonstreze legătura de sânge dintre Timur și Ginghiz-han, dar oricât de savant ar fi construită genealogia ginghizhanidă a lui Timur, acesta a fost turc și nu mongol, cum îi plăcea lui însuși să se considere.

La șapte ani, Timur a fost dus la școală, unde a învățat scrierea arabă. De la nouă ani, viitorul cuceritor a început să organizeze „războaie” între camarazii de joacă. La 16 ani, Taragai l-a dus în moscheea familiei și, în fața lui Allah, i-a adus aminte de obârșia lui ilustră, de faptul că ai lui au fost comandanți militari și că lumea este „un vas de aur umplut de șerpi și scorpioni”, o observație pe care Timur n-a uitat-o niciodată.

Ascensiunea lui Timur

Se pare că Timur și-a început cariera politică și militară în 1356, intrând în serviciul emirului Kazgan, cu a cărui nepoată s-a căsătorit. Pe lângă darurile de nuntă, a fost numit și comandant peste o mie de oameni. În 1357, Kazgan a fost asasinat și pentru scurtă vreme puterea în Transoxiana i-a aparținut fiului acestuia, Mirza Abdallah. Pentru a-și realiza visul de a deveni stăpân al Transoxianei, Timur nu a ezitat să-și trădeze familia. Orice mijloc care-l apropia de scopul propus era bun. Timur, un șahist excepțional, trăia într-o lume solid ierarhizată, a folosit toate combinațiile posibile pentru ca oamenii și împrejurările să-l împingă spre putere.

Timur a încropit un corp de o mie de călăreți, aventurieri din Transoxiana, Afganistan și Persia, cu care s-a pus în slujba emirului din Seidan. Pentru acesta a cucerit mai multe cetăți. În timpul unei lupte, a căpătat o rană la picior, rană care-l va face să șchiopăteze toată viața. Timur devenise Timur-lenk, Timur cel Șchiop. Vindecat, s-a instalat într-una din văile munților din nordul Afganistanului. Timur a reușit să cucerească o fortăreață și a început să trăiască din jefuirea domeniilor vecinilor săi, ca un adevărat cavaler occidental.

Numărul partizanilor săi a crescut și, cu sprijinul cumnatului său, Hussein, a supus Transoxiana. Timur își dorea însă puterea doar pentru el. I se părea că textele sacre îi vin în sprijin: așa cum nu este decât un singur Dumnezeu în cer, tot așa și pe pământ nu poate fi decât un singur șef. După moartea soției lui Timur, Aldjai, au dispărut legăturile de rudenie cu Hussein. Între cei doi a izbucnit lupta pentru putere. Superioritatea numerică a fost de partea lui Hussein, dar inventivitatea, bravura, norocul și geniul militar al lui Timur l-au ajutat să iasă învingător din această confruntare. Hussein a fost învins, iar oamenii lui Timur l-au urmărit până în orașul Balkh, unde l-au ucis într-o moschee. În 1370 Timur a rămas singurul stăpânitor al Transoxianei.

Urmașul hanilor mongoli

Timp de trei ani, Timur dăduse dovadă de abilitate și vitejie, chiar dacă obținuse victorii doar în lupte mărunte. Bravura lui a început să capete deja caracterul de legendă a constituit o atracție pentru oamenii stepelor sau ai pustiurilor, pentru dezmoșteniții care veneau din cele patru colțuri ale Asiei Centrale și apusene ca să-și găsească un rost sub stindardul lui Timur. Lui Timur îi lipseau încă mijloacele necesare pentru a deveni un mare stăpânitor. Fărâmițarea politică a Asiei de la vest de Sâr Daria și existența marilor seniori feudali care visau să ajungă fiecare în parte un mare conducător au influențat acțiunile lui Timur, obligându-l să-și frâneze ambițiile.

Timur și-a dat seama că nu poate conduce decât în umbra unui mic han de stirpă ginghizhanidă. La un secol și jumătate de la moartea marelui han, în mintea oamenilor era atât de înrădăcinată ideea că numai un urmaș al hanilor mongoli avea dreptul să domnească, încât Timur-lenk a trebuit să țină cont de acest factor de ordin subiectiv care reprezenta încă o forță pe plan politic. Ca urmare, Timur l-a sprijinit o vreme pe un descendent din casa lui Ogodai, fiul cel mare al lui Ginghiz. După o vreme, Timur și-a făurit o genealogie mongolă, susținând că este și el înrudit cu marele Ginghiz-han, l-a înlăturat pe hanul fantomă și și-a impus dominația asupra tuturor nobililor, reprimând cu duritate orice veleități de independență.

Începea o nouă eră a dominației mongole asupra Asiei. Armata lui Timur a dus nenumărate războaie în numele Profetului, chiar dacă cele mai multe campanii au fost îndreptate împotriva unor adversari care erau tot musulmani. Câteva milioane de morți au marcat drumurile armatei timuride. Salvarea Asiei avea să vină în 18 februarie 1405, atunci când, pe o vreme cumplită de iarnă, aflat la începutul unei campanii împotriva Chinei, Timur-lenk a murit. Imperiul său a dispărut la scurtă vreme în urma luptelor interne pentru preluarea puterii.

Masacrul din Bhatnir

În 1398, Timur a condus o campanie împotriva Indiei. Armata timuridă a trecut Munții Hinducuș. La Bhatnir, unde a fost rănit, Timur a ordonat ca toți cei 100.000 de locuitori ai orașului să fie strangulați. Ordinul a fost dus la îndeplinire în numai trei ore. A urmat victoria decisivă asupra hindușilor, obținută cu mari pierderi. Delhi a fost distrus, cu toate că n-a opus rezistență. Au urmat trei zile de masacru. Prada obținută a fost uriașă: pietre prețioase, bijuterii de toate felurile, țesături, vase și cupe de aur și argint și sume de bani imposibil de evaluat. Fiecare soldat a primit 20 de sclavi. Zeci de mii de indieni au fost decapitați. A trebuit să treacă 150 de ani până ca Delhi să se refacă și să poată juca din nou rolul unei capitate. În urma lui Timur, foamea și molimele au venit să împlinească opera de distrugere gratuită. Timur n-a încercat să organizeze India ca provincie. Singurul scop al campaniei a fost distrugerea.

Bătălia titanilor

După campania împotriva Indiei, întors la Samarkand, Timur a început organizarea campaniei împotriva Imperiului Otoman condus de sultanul Baiazid. O imensă armată a cucerit orașele Șivas, Alep și Baalbek. Sute de mii de oameni au fost duși în captivitate, alte zeci de mii au fost decapitați sau îngropați de vii. Damascul s-a predat în speranța că Timur va cruța populația orașului. Cu toate că în aparență Timur ar fi dorit să salveze orașul, unul dintre cele mai bogate orașe ale lumii, soldații lui au masacrat populația. Opt sute de cămile încăracate cu aur și argint au plecat din capitala Siriei spre Samarkand. Bagdadul a avut aceeași soartă, 90.000 de capete fiind așezate în piramide. La 28 iulie 1402, la Ankara s-a dat bătălia care pentru Europa a însemnat îndepărtarea pentru o vreme a pericolului otoman. Timur a atacat Imperiul Otoman condus la acea vreme de Baiazid. La Ankara s-au înfruntat doi generali de geniu, amândoi aparținând aceleiași rase, amândoi inspirându-se din același fond comun de tradiții milenare. Fiecare era conștient de valoarea celuilalt, în ciuda insultelor pe care și le-au adresat reciproc. Cronicile spun că în bătălia de la Ankara s-au confruntat un milion de oameni. 20 de sultani din Asia Centrală, Persia, Afganistan și Kurdistan au fost prezenți în oastea lui Timur. După 10 ore de la începutul bătăliei, tătarii din tabăra lui Baiazid au trădat și au trecut de partea lui Tamerlan, împreună cu alte contingente din Asia Mică. Garda ienicerilor au rezistat eroic asaltului final declanșat de ordia lui Timur, iar sârbii cneazului Ștefan Lazarevici, vasalii lui Baiazid, au fost cei care au dus lupta până la sfârșit. Baiazid a fost luat prizonier și unele surse susțin că Timur l-a purtat într-o cușcă prin toată Asia. În martie 1403, Baiazid a murit în urma unui atac de apoplexie, semn că Fulgerul n-a putut suporta umilința înfrângerii. Imperiul Otoman a avut nevoie de mai mulți ani pentru a se reface după această înfrângere, iar Tamerlan a devenit temut în Europa și Egipt.

Legenda nașterii

Nașterea unei personalități atât de puternice nu putea să nu fie însoțită de semne care prevesteau viitorul strălucit al acesteia, chiar dacă ele sunt rodul imaginației și se nasc după ce eroul dă dovada măsurii valorii sale. Se spune că Taragai a visat un tânăr de o rară frumusețe, care i-a întins o sabie. Ridicând-o și îndreptând-o spre cele patru puncte cardinale, sclipirile lamei au luminat lumea. Povestind visul șeicului Zaid ed-Din, acesta i-a prezis că va avea un fiu care va cuceri lumea cu ascuțișul sabiei sale, va converti toți oamenii la islam și va curăți lumea de întunericul pe care i le aduc schimbările și rătăcirile de la dreapta credință. Când s-a născut fiul lui Taragai, acesta l-a prezentat șeicului, care s-a oprit din lectura Coranului la cuvântul „tamuru”, din care pricină i s-a dat copilului numele de Timur, adică „omul de fier”. Mai târziu, fiind rănit la un picior, i s-a spus Timur-lenk, care se traduce prin Timur cel Șchiop, iar numele și porecla au dat în limbile europene Tamerlan.

Piramide din capetele celor uciși

În primii zece ani de domnie, Timur-lenk a dus patru campanii împotriva Horezmului și cinci campanii împotriva Turkestanului. Urgangi, capitala Horezmului, a fost cucerită în 1379. Savanții și meseriașii au fost trimiși la Samarkand, populația masacrată sau alungată, iar orașul a fost șters de pe fața pământului. În locul în care se ridicase unul dintre cele mai mari și bogate orașe ale Asiei, Tamerlan a semănat orz. Au urmat campanii grele împotriva Mogulistanului, Iranului răsăritean și Khorassanului. După cucerirea orașului Herat, fiecare soldat a primit ordinul de a-i aduce lui Timur capul unui dușman. Din capetele celor uciși oamenii lui Timur au ridicat primele piramide de capete. La Sebzevar, 2.000 de prizonieri au fost folosiți de vii drept cărămizi cu care au fost construite turnuri de asalt. În Zarendj, au fost uciși toți locuitorii orașului, de la copiii în fașă până la bătrâni. Masacrele comise de mongolii lui Ginghiz-han au început să pălească în fața asasinatelor în masă, săvârșite cu o cruzime de neînchipuit de către Timur.

Ioan BOTIȘ