“Agentura” mureseana

Targu-Mures, septembrie 1944…O atmosfera de confuzie

generala si in acelasi timp dezolanta incarcata de teama si incordare. Pe strazile orasului se perindau dezertori din diferite armate, detinuti evadati sau eliberati din puscarii, precum si putinii supravietuitori ai lagarelor de exterminare sau refugiati romani intorsi la vetrele lor. Chiar si 7 militari sovietici abandonati de trupele maghiare si germane in retragere se gaseau in Hotelul “Ardealul” din Targu Mures. In acest furnicar pestrit de oameni de diferite etnii, viata fiecaruia dintre cei ramasi atarna uneori de un simplu denunt sau de bunavointa unor “ilustri anonimi”.

Ajunsi peste noapte in pozitii cheie acesti anonimi pana mai ieri, erau cei care aveau drept de viata si de moarte. Ei erau ajutati si de “colaboratori” ai organelor de informatii sovietice care in unele ocazii nu se sfiau sa isi declare pe fata aceasta calitate. Din mandrie sau poate din prostie, cine poate sti? Uneori, intre sublim si ridicol nu este decat un singur pas. Aceasta atmosfera apasatoare era amplificata si de situatia in care se gasea Ardealul de Nord a carui retrocedare fireasca catre autoritatile romane ramanea o problema incerta. Administratia romana in Targu Mures si in imprejurimi nu putea fi reinstalata deoarece autoritatile militare sovietice nu agreau – la acel moment – aceasta idee. Relatiile interetnice in zona erau deosebit de sensibile si datorita faptului ca maghiarii se asteptau la unele represalii din partea romanilor. In aceasta conjunctura tensionata au inceput sa se manifeste legal primele celule comuniste autohtone, dar tot atunci au avut loc si primele “reglari de conturi” in stil bolsevic.

Principiul dominoului

Pentru apararea intereselor comunitatii maghiare si cu deplinul asentiment al autoritatilor militare sovietice, a fost creata la sfarsitul lunii octombrie 1944 Garda Populara Maghiara a carei existenta in timp s-a dovedit extrem de scurta, mai putin de un an, dar care se dorea a acoperi un vid de putere. Potrivit dispozitiunilor Comandamentului sovietic, Garda Populara Maghiara a fost desfiintata pe data de 31 iulie 1945, atributiile ei fiind preluate de organele de Politie si Siguranta reinstalate treptat, dar care peste mai putin de trei ani aveau si ele sa fie inlocuite de nou createle Militia Populara si Directia Generala a Securitatii. Departe de a fi un factor de stabilitate si de a asigura ordinea si siguranta cetatenilor mureseni, in cele mai multe situatii, gardistii populari s-au dovedit fie depasiti de multitudinea de probleme cu care se confruntau, fie incompetenti ca urmare a nivelului precar de pregatire generala si profesionala. Mihaly Anton, comandantul lor, cel care la un moment dat semna cu gradul de comisar sef, era de fapt croitor, iar nivelul de pregatire a aproape 80% dintre angajati – dintr-un total de 448 cati am identificat in “Tabelul nominal cu personalul Garzii Populare” – era cat se poate de scazut. Acest lucru este evident pentru cineva care studiaza documentele perioadei chiar si din modul de intocmire si pastrare a documentelor. Peste 95 % dintre ele erau redactate in limba maghiara si foarte putine in limba romana. Toate cu greseli. O insemnata parte din documentele elaborate de acest organ – cele mai multe scrise de mana si nu dactilografiate asa cum cereau uzantele – erau intocmite pe hartie ce aveau pe verso insemnele statului maghiar hortyst, ba chiar am identificat si documente avand pe verso antetul statului hitlerist.

Evreii reclama…

In dosarele ingalbenite de vreme, am putut remarca o serie de reclamatii la adresa unor presupuse abuzuri comise de gardistii populari, cele mai frecvente fiind perchezitiile imobiliare fara mandat, ridicarea unor obiecte fara a se intocmi procese-verbale, si chiar violuri. Relatiile de serviciu intre Garda Populara Maghiara si istantele judecatoresti locale erau cat se poate de tensionate. Acest lucru reiese in mod evident si din studiul unor acte de corespondenta. Spre exemplu, in adresa cu nr.22 din 21 iunie 1945, judecatorul sef Ioan Gaitan ii atragea atentia sefului garzii din Acatari: “Va restituim alaturat 4 denunturi cu nr…, pentru a fi redactate in limba romana, dupa care ni le veti trimite din nou…pe viitor, corespondenta ce o veti inainta acestei instante, o veti redacta in limba romana”. Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Mures, in adresa nr.395 din 28 iunie 1945 adresata Garzii Populare din Targu Mures se dovedea a fi si mai iritat “…in fine, va rugam, ca toate declaratiile sa fie traduse in limba romana care este limba oficiala a statului roman”. Dar in in documentele Garzii care se pastreaza la arhive, pot fi gasite si sesizari ale unor evrei care scapati din lagarele de exterminare naziste si reintorsi in Mures incearcau sa-si recupereze bunurile ajunse pe maini straine. Mare parte dintre acestia ii indicau chiar pe cei care le aveau in posesie. Spre exemplu, evreii Bukovski si Mayer, din Sangerul de Padure ii indicau gardistilor populari pe locuitorii Makai Agnes, Csiszer Gyorgy si Makai Iosif. Acestia au recunoscut, au inapoiat bunurile posesorilor de drept, dar impotriva lor gardistii nu au luat masura retinerii desi aveau acest drept.

…dar isi aroga

si calitati “oficiale”

O situatie mai aparte s-a inregistrat la Sovata, acuzatul fiind in acest caz preotul romano-catolic din localitate, Torok Mihai. Locuitorul evreu Schnitzer Artur, reintors din lagar, facea in iunie 1945 o reclamatie la adresa preotului aratand cu lux de amanunte faptul ca numitul preot, in septembrie 1940, l-ar fi obligat sa-si cedeze localul pravaliei sale cooperativei maghiare “Hangya”. In acelasi context Markus Bela, locuitor din Sovata, care tinea sa-si precizeze in declaratia sa calitatea de “membru al Partidului Comunist din Sovata”, il acuza pe preotul Torok ca in luna mai a anului 1944 s-ar fi adresat secuilor la Biserica cerandu-le “sa se opuna armatei rosii”. Cel care i-a dat lovitura de gratie preotului a fost probabil locuitorul Holcsapfel Iosif care arata faptul ca desi preotul Torok a fost arestat odata de gardistii polpulari si depus in arest la Targu Mures, a doua zi, gratie unor relatii cu comandantul garzii a fost eliberat si s-a reintors la Sovata. Probabil pentru a da o si mai mare greutate declaratiei sale, Holcsapfel si-a declinat calitatea de “membru in comitetul comunist din Sovata, cu delegatie speciala din partea Comandamentului sovietic si din partea GPU-ului, dar si faptul ca ar fi avut sarcina de a supraveghea toate “intamplarile din Sovata”. Ce sarcini ar fi putut sa-i dea GPU in Sovata, e greu de apreciat. Probabil ca patruns de importanta “misiunii” sale – reale sau inchipuite – Holsapfel nu mai era capabil sau poate ca nici nu dorea sa mai deosebeasca o datorie de onoare fata de un denunt ordinar.

Nicolae BALINT