Creatorul supraomului

Friedrich Wilhelm Nietzsche a fost unul dintre cei mai importanti filozofi germani din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, exercitând o influenta considerabila, adesea controversata, asupra gândirii filozofice a secolului XX (Thomas Mann, Hermann Hesse, Sigmund Freud, Martin Heidegger, Emil Cioran). La jumatatea secolului trecut, opera lui Nietzsche a fost revendicata de nazismul german si de fascismul italian, interpretându-se în mod barbar ideea de “vointa de putere” în sprijinul doctrinelor totalitare.

Friedrich Wilhelm Nietzsche s-a nascut la 15 octombrie 1844, în oraselul Roecken din Germania, unde tatal sau era pastor protestant. Numele de Friedrich Wilhelm i-a fost dat dupa împaratul Friedrich Wilhelm al IV-lea, pentru care tatal sau avea o mare recunostinta. La vârsta de cinci ani si-a pierdut tatal, în urma unei boli cerebrale, varianta acreditata de familie fiind aceea ca boala a aparut în urma unei cazaturi pe scari. Prin aceasta, s-a încercat înlaturarea parerii unor biografi, care au considerat boala cerebrala a tatalui drept o boala ereditara.

Student si profesor

În primavara anului 1950, vaduva preotului Nietzsche s-a stabilit la Naumburg. Acolo si-a început micul Nietzsche învatatura. Înzestrat cu o inteligenta exceptionala, acesta nu a întârziat sa se distinga în ochii profesorilor. Acestia l-au recomandat rectoratului celebrei scoli de atunci de la Pforta, unde Nietzsche a fost primit la vârsta de 14 ani. Scoala respectiva avea reputatia ca asigura o foarte solida instructie si o buna educatie morala. Ca urmare, toata activitatea scolii era desfasurata dupa un program sever, în scopul de a forma oameni de caracter. Nietzsche a datorat foarte multe acestei scoli si toata viata nu a avut pentru ea decât cuvinte de lauda. A urmat apoi studiile universitare de la Bonn si Leipzig. La Bonn a încercat sa intre în cercurile studentesti, dar petrecerile nocturne de prin berarii si duelurile obisnuite si chiar cautate de majoritatea studentilor germani au fost pentru el doar motive de dezamagire. A rupt legaturile cu colegii sai si a început sa duca o viata cu desavârsire singuratica.

În Leipzig s-a înscris la cursurile de filologie ale profesorului Ritschl, pe care-l cunoscuse la Bonn. În Leipzig a facut cunostinta cu filozofia lui Schopenhauer, devenind un adept pasionat al ei. Tot acolo l-a cunoscut pe Richard Wagner; la fel ca în cazul lui Schopenhauer, a fost la început un mare admirator al compozitorului, pentru a trece mai apoi în rândurile celor care l-au acuzat ca a corupt simtul muzical al contemporanilor.

În ianuarie 1869, cu toate ca nu-si terminase înca studiile universitare, rectorul Universitatii de la Bâle, din Elvetia, i-a propus o catedra de profesor la aceasta universitate. Pâna la vremea respectiva, Nietzsche publicase doar câteva articole cu un continut mai mult filologic. La Universitatea din Bâle l-a avut coleg pe Iacob Burckhardt, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Renasterii italiene si unul dintre cei care i-a influentat simtitor conceptiile filozofice. Ca profesor la universitate, activitatea lui Nietzsche s-a îndreptat mai ales asupra studiului filologiei. Lectiile sale au constat în interpretarea lui Eschil, Sofocle, Platon, Quintilian, Hesiod si Cicero, în introducerea la studiul filologiei, gramaticii latine si retoricii.

Între celebritate

si nebunie

Cu începere din 1876, starea sanatatii lui Nietzsche a devenit îngrijoratoare. Prea desele dureri de cap i-au facut din ce în ce mai grea cariera de profesor si, în cele din urma, l-au facut sa o paraseasca cu desavârsire, în 1878. Din acel an, Nietzsche a fost considerat ca fiind profesor în concediu al universitatii, primind pentru serviciile aduse institutiei o pensie anuala de 3000 de franci.

Cauzele bolii ar fi, dupa cum afirma sora sa, Elisabeth Förster Nietzsche, cu totul straine vreunei ereditati. Nietzsche suferea de o boala a ochilor înca din copilarie si aceasta infirmitate a devenit mai târziu din ce în ce mai grava. S-a adaugat si o rana primita în timpul razboiului franco-prusac din 1871, la care Nietzsche a participat ca ofiter, rana care i-a slabit mult organismul. Din aceste cauze si din influenta nefasta a climei orasului Bâle îsi explica sora marelui filozof zdruncinarea sanatatii fratelui ei. Multi biografi considera însa boala lui Nietzsche ca fiind o boala nervoasa ereditara.

Dupa anul 1878 s-a petrecut si dezlipirea lui Nietzsche de cercul admiratorilor lui Wagner si Schopenhauer. Tot dupa acest an, au vazut lumina tiparului scrierile care l-au facut celebru pe Nietzsche: “Omenesc – prea omenesc”, “Zorile”, “stiinta vesela”, “Asa grait-a Zarathustra”, “Dincolo de bine si de rau” si “Genealogia moralei”. Ramas, prin directia scrierilor sale, din ce în ce mai izolat, Nietzsche a trecut câtava vreme drept un scriitor original, dar fara a destepta o atentie deosebita din partea publicului. Cu cât se înmulteau scrierile sale, cu atât atentia publicului a început sa se îndrepte asupra lui, astfel încât a devenit autorul cel mai discutat, daca nu cel mai citit, din Germania.

Începând din 1879, Nietzsche a calatorit mult, între Venetia, Torino si Nisa, în cautarea unei clime care sa-i amelioreze starea de sanatate.

Nietzsche nu s-a bucurat însa de aceasta popularitate. Efortul depus pentru definitivarea ultimelor sale scrieri l-a sleit de energie si filozoful si-a petrecut cele din urma zile ale vietii lui într-o desavârsita inconstienta. La 3 ianuarie 1889, în piata Carlo Alberto din Torino, Nietzsche a avut prima criza de nebunie, în cursul careia a avut manifestari delirante, considerându-se Dionysos sau Isus. A murit la 25 august 1900, la Weimar.

Interes pentru metoda

“N-am posedat niciodata un caiet de note complet, ci totdeauna numai câteva însemnari, fara nici o legatura. La început, aceasta neregularitate m-a îngrijorat mult, dar în sfârsit am gasit explicarea. În fond, eu nu eram atras de suma cunostintelor pe care profesorul le împartasea la cursul sau, ci numai de metoda cu care el le explica. Numai metoda ma interesa; caci despre materialul cunostintelor, cel care se preda prin Universitati, eram convins de mult ca n-are valoare… Astfel, la explicarea filologica a unui text, vedeam ca tot succesul vine numai din metoda, din forma expunerii, iar nu din continutul adnotatiilor… De aceea, la ascultarea unui curs, eu ma imaginam totdeauna în locul profesorului si judecam apoi daca cursul e bun sau rau…” – Friedrich Nietzsche

Filozofia lui Nietzsche

Filozofia lui Nietzsche porneste de la reevaluarea filozofiei Greciei antice, în defavoarea clasicismului, vazut ca afirmare a viziunii rationale si, în consecinta, decadent. Nietzsche a criticat valorile fundamentale ale societatii vremii în care a trait. Conceptul “vointa de putere” a jucat un rol central în gândirea marelui filozof, în masura în care a fost pentru el – în sens metafizic – un instrument pentru întelegerea lumii: “esenta cea mai intima a existentei este vointa de putere.”

Aceasta conceptie permite desavârsirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea vechilor idoli si a sperantei într-o lume de dincolo, acceptarea vietii în ceea ce comporta ea ca aspiratie spre putere. Astfel, “supraomul” lui Nietzsche nu este un om atotputernic fizic si intelectual, ci reprezinta o tendinta în evolutie, asteptata si dorita de om. Omul reprezinta, ca urmare, un lucru ce trebuie depasit, este o punte si un scop.

Nietzsche face distinctie între morala sclavilor si cea a celor puternici. Astfel, în conceptia lui, mila, altruismul, toate valorile umanitare, sunt de fapt valori prin care omul se neaga pe el însusi pentru a-si da aparenta unei frumuseti morale si a ne convinge de propria sa superioritate. Nietzsche a dorit sa restructureze societatea criticând aspectele culturii moderne, ale filozofiei oficiale universitare, negând ideile de civilizatie si cele specifice democratiei. Pentru el, doar arta era singurul factor care putea justifica viata.

Un nebun de geniu

“Iata un cugetator contemporan, asupra caruia masura obisnuita de oameni în aprecierea cuiva, nu pare a fi aplicabila. Ce nu s-a zis asupra lui Nietzsche? Aiba cineva numai timpul sa citeasca câteva sute de articole si brosuri (…) si-i va fi destul. Când e vorba despre Nietzsche, nu ajung epitetele. Dupa unii, e nebun; dupa altii, geniu; admiratorii îl numesc profetul secolului nostru; diletantii îl revendica pentru ei; germanii, fiindu-le compatriot, îl privesc cum se priveste orice profet în tara sa: mai cu ironie, mai cu nepasare; francezii, ca totdeauna ametiti la primul moment, îsi pierd cumpatul când aud de numele lui (…)

În mijlocul acestei diversitati de pareri un fapt sta totusi necontestat de nimeni: scrierile lui Nietzsche se citesc din ce în ce mai mult si, ceea ce e semnificativ, lectura acestor scrieri nu se pierde asa de usor din memoria publicului (…) Daca nu e un geniu si e un simplu nebun, trebuie sa convenim totusi ca, asa cum se prezinta, Nietzsche pare a fi un nebun de geniu.” – C. Radulescu Motru

Vestitor al unui nou zeu

“De pe frontispiciul mult laudatului si mult hulitului sau nume, Nietzsche însusi pare sa traga în jos, ca un magnet, destinele si amintirea multor precursori. El se înfatiseaza astazi ca ultimul si cel mai mare mostenitor al tuturor acelora care se trag din semintia sfidarii luciferice – dar dintr-o sfidare care se amesteca enigmatic cu o nostalgie cereasca si cu care este aproape un a si aceeasi; mostenitorul tuturor orgoliilor prometeice, al tuturor nazuintelor prometeice spre noul om deopotriva divin si ateu si spre prometeic mândra resemnare. El este mostenitorul si tovarasul de destin al tuturor acelora a caror generatie nu numai ca tinde goetheean sa razbata de la întuneric la lumina, ci, împinsa de o nevoie profunda, tinde din nou ca de la lumina, de la excesul de lumina, sa coboare iar în întuneric si în incertitudine (…) si daca Nietzsche, ucigasul lui Dumnezeu, este în felul lui vestitor al unui zeu, atunci exista cu siguranta un zeu care, pe lânga numele luminos de divinitate, poarta si un nume foarte întunecat – asemenea lui nEros al lui Platon si asemenea lui Dionysos, cel nascut de doua ori.” – Ernst Bertram

Ioan BOTIS