Onorul la un adevarat General!
S-a distins in Primul Razboi Mondial, dar in mod deosebit in timpul celui de-al doilea. Apreciat de Ion Antonescu, conducatorul statului roman, generalul de vanatori de munte Leonard Mociulschi a fost considerat de germani drept o “capacitate exceptionala” primind din partea acestora cele mai inalte ordine si distinctii ale statului german. A fost “vanat” de rusii “eliberatori” imediat dupa intrarea acestora in Romania si a stat in inchisoare, fara proces, timp de aproape 8 ani. Concomitent cu arestarea sa, rusii au impus statului roman, desfiintarea armei “vanatori de munte”, una din cele mai performante din armata romana a acelui timp. Reinfiintata tarziu, in timpul lui Nicolae Ceausescu pe fondul “frondei” sale fata de Moscova si la scurt timp dupa criza cehoslovaca, Mociulschi – care intre timp fusese reabilitat de regimul comunist – a mai apucat sa vada in ultimii sai ani de viata cum renaste arma careia ii dedicase cei mai frumosi ani.
Era vremea in care, tinerii din medii sociale relativ modeste, dar inzestrati din punct de vedere intelectual si cu o capacitate de munca iesita din comun, au putut sa dea masura capacitatii lor in conditii cu totul exceptionale. Antonescu, Dumitrache, Stavrescu, Korne, Dumitriu, Macelariu, Avramescu sau Mociulschi… sunt doar cateva nume dintr-o pleiada de distinsi militari ai Armate Regale Romane distrusa sistematic si definitiv de regimul comunist. Ei au intrat insa de mult si pentru totdeauna in cartile de istorie si in Marele Panteon National. Era o vreme cind in Armata Romana nu exista o “inflatie” de generali precum in armata postdecembrista – cand culmea tupeului – au ajuns sa poarte gradele de general si unii fosti tineri activisti de partid din timpul regimului Ceausescu (a se vedea cazul Dumitru Iliescu, nepot al lui Ion Iliescu, cazul Catalin Zisu, fost aghiotant al lui Babiuc, pe vremea cand acesta era ministrul Apararii…). Gradele de general se luau exclusiv pe baza unor merite certe pentru ca se promova efectiv valoarea. La vremea aceea “nulitatile patentate” nu se ridicau mai sus de gradul de capitan fiind blocati pe functii minore, dar perfect compatibile cu capacitatea lor.
Avatarurile
unui general
A facut ambele fronturi si s-a distins ca un militar de exceptie. Unitatile pe care le-a comandat mai ales pe frontul de Est s-au distins in lupta si au impresionat comanda militara germana si romana prin eficacitatea si viteza lor de inaintare in timpul operatiilor militare. E drept ca nici nu prea luau prizonieri – ritmul de inaintare nu le permitea sa faca acest lucru. Un fapt de care rusii isi vor aduce aminte dupa razboi. In timpul campaniei din Vest, Mociulschi a fost rechemat in tara de pe frontul din Cehoslovacia. A fost numit in functii minore si la scurt timp – 1947 – trecut in rezerva. Un an mai tarziu, pe 12 august 1948 a fost arestat si inchis fara proces. Eliberat pe data de 10 octombrie 1955 din penitenciarul Jilava, generalului Mociulschi i s-a stabilit domiciliu fortat in Blaj, pe strada Ioan Inochentie Micu-Klein, nr. 33. Cu sanatatea subrezita in urma detentiei si pensia suspendata, in octombrie 1955 Mociulschi a cerut ca aceasta sa-i fie restituita pentru a putea sa se intretina. S-a angajat in acelasi timp ca muncitor la CFR, iar din august 1956 a inceput sa primeasca o mica pensie de 587,50 lei. Sotia sa a fost nevoita sa se angajeze si ea ca zilier la depozitul de lemne din Blaj si apoi ca muncitor sezonier la Sera de flori. Pensia i-a fost marita succesiv din 1959, astfel incat in 1977, avea 3 623 de lei. In august 1960 s-a mutat in satul Purcareni, judetul Brasov, iar in decembrie 1964 in Brasov, unde a trait pana la moartea sa. Cu doisprezece ani inainte de a deceda si-a publicat memoriile din campania anti-Axa. A decedat pe 15 aprilie 1979. la varsta de 90 de ani, iar conform dorintei sale testamentare, corpul i-a fost incinerat. Cenusa Generalului de Corp de Armata Leonard Mociulschi a fost impartita in trei urne si imprastiata pe cele mai inalte piscuri montane din Romania: varful Moldoveanu (2544m), varful Omu (2507m) si varful Postavarul (cota 1801), locuri in care batranului vanator de munte ii placea deseori sa urce.
Mureseni care
l-au cunoscut
Printre cei care l-au cunoscut pe General s-au aflat si mureseni. Prestanta si tinuta sa de militar i-a impresionat, mai ales ca erau tineri in formare, iar modelele impun intotdeauna respect. Liviu Sabau, protopop greco-catolic din Targu-Mures a fost unul dintre acestia. In 1942, parintele Sabau a absolvit teologia la Blaj. Pentru ca nu se decisese sa aleaga celibatul sau sa se casatoreasca pentru a putea fi hirotonit preot, a fost încorporat la Scoala de Ofiteri de rezerva Arad. Cu putin înainte de 23 august 1944 a absolvit-o. A participat atunci la operatiunile Baneasa si Otopeni si apoi la luptele pentru eliberarea Ungariei si Cehoslovaciei. Ca ofiter – comandant al Companiei de cercetare – a facut parte din Marea Unitate de Vânatori de Munte, comandata de generalul Leonard Mociulski. L-a cunoscut pe General si l-a apreciat foarte mult pentru felul sau de a fi, dar mai ales pentru calitatile sale de militar. În timpul operatiunilor din Cehoslovacia, Liviu Sabau a fost decorat cu “Coroana României în grad de Cavaler cu Frunze de Stejar”. La sfârsitul razboiului, destinele lor au luat cursuri diferite. Mociulski a intrat în închisoare pentru multi ani, iar Liviu Sabau s-a întors, cu teama de ce va urma, la Târgu-Mures. Nu l-a mai reintalnit niciodata pe General, dar i-a pastrat pentru totdeauna un loc aparte in memoria si inima sa. Alexandru Marginean din Iernut, i-a fost sofer timp de aproape doi ani pe frontul de Est. Din pacate, Alexandru Marginean a plecat la cele vesnice anul trecut in octombrie. Insa fiul sau, Alexandru Marginean, actualmente consilier PSD la Iernut si presedinte al Comisiei Economice Locale isi aminteste ca pe vremea cand era copil, ca tatal sau – profund impresionat de personalitatea Generalului Mociulschi – ii povestea deseori despre acesta. “Tata, a declarat Alexandru Marginean, imi spunea cu multa mandrie si nu numai mie, ci si altor concetateni simtind evident mandria ca a fost atat de aproape de unul dintre cei mai mari Generali de vanatori de munte pe care i-a avut Armata, ca era un om extraordinar de punctual. La ora 6 dimineata masina trebuia sa fie in stare perfecta de functionare, iar soferul pregatit pentru o noua zi de front, alaturi de General. Foarte putini soferi puteau sa reziste pe front unui program imprevizibil, in care masina trebuia sa fie permanent in stare de operativitate. Dupa cum imi spunea tata, Generalul a fost un om care nu stia altceva decat sa-si faca datoria, sa respecte disciplina militara si sa fie extraordinar de exigent cu toti, incepand in primul rand cu el. Tata mi-a mai povestit cum, dupa iesirea din inchisoare i-a facut o vizita la Blaj, i-a dus si un pachet atunci. Era in perioada in care Generalul a trait in domiciliu obligatoriu, fiind foarte afectat de de viata de mizerie pe care o ducea. Un destin nemeritat pentru un om care nu-si facuse decat datoria fata de tara…”.
Grade, ordine si distinctii militare – scurta fisa de personal
Leonard Mociulschi s-a nascut pe 27 martie 1889 in comuna Simincea, judetul Botosani (in acelasi an cu maresalul Ion Antonescu) A fost unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati comandanti de vanatori de munte din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si-a inceput cariera militara in 1910, cand a fost admis in Scoala de Ofiteri de Infanterie pe care a absolvit-o in 1912 cu gradul de sublocotenent. In timpul primului razboi mondial era locotenent, iar apoi, din 1917, capitan. A fost promovat maior in 1920. In 1932 a fost numit la comanda unui batalion de munte in Sighetul Marmatiei si a primit gradul de locotenent-colonel. In 1937 a fost promovat colonel.
– 1941 – Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a;
– 1941 – Crucea de Fier clasa a II-a;
– 1942 – Crucea de Fier clasa I-a;
– 1942 – Crucea Germana de Aur;
– 1943 – Crucea de Cavaler al Crucii de Fier;
– 1944 – Ordinul Mihai Viteazul cls. a II-a;
– mai 1944 – promovat la gradul de general de divizie;
-1945 – Ordinul Mihai Viteazul cu spade cls. a III-a;
Nicolae BALINT



