Kilimanjaro, sosim!

La începutul lunii februarie, Asociația Gyilkosto Adventure din Gheorgheni avea programată o expediție pe vârful Kilimanjaro. Expediția avea în fond, ca scop principal, unul umanitar. Revenim în legătură cu această informație, deoarece au intervenit unele modificări. Din diverse motive, în special financiare, plecarea, care era programată pentru 10 februarie, s-a amânat pentru data de 15. În această aventură participă și un mureșean. Este vorba despre Szabo Barna, profesor de educație fizică la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.

Reporter: Barni, cum ai ajuns în această asociație?

Szabo Barna: Deși tatăl meu, Szabo Ferenc, este profesor de sport și antrenor de atletism, eu m-am hotărât mai întâi să-mi termin studiile. La vârsta la care am absolvit facultatea, nu prea mai aveam de ales, nu puteam să încep atunci să practic un sport de performanță. Astfel, m-am orientat spre ceva care-mi era accesibil, expediții, peșteri, munți. Îmi plăcea natura, ea îți poate oferi multe satisfacții. Asociația s- a înființat în anul 2005, la inițiativa unor tineri iubitori ai naturii. Au primit în custodie peștera Șugău de a cărei

adminstrare se ocupă.

Rep.: Ce presupune administrarea unei peșteri?

Sz.B.: Întreținerea ei, în primul rând. Am scos de acolo camioane de gunoaie, lăsate de vizitatori.

Rep.: Cum ai ajuns să participi la această expediție?

Sz.B.: M-am înscris în această asociație, care este condusă de doctorul Biro Laszlo. Acestuia i-a venit ideea expediției în Africa, după ce a participat în anul 2007 la o expediție multinațională, care a străbătut continentul negru din Cape Town până în Alexandria. În cadrul acestei expediții au lăsat mare parte din medicamentele rămase și echipamente unui spital din Arusha. Acest spital a fost construit de un om de afaceri din Africa de Sud, fiind singurul spital din Tanzania care oferă asistență medicală gratuită și se bazează în special pe donații și veniturile Muzeului Cultural Massai. Au aproximativ 80.000 de pacienți anual și și-au propus să înființeze un orfelinat pentru ajutorarea copiilor rămași orfani din cauza bolii HIV (SIDA). Un lucru care l-a impresionat foarte mult, a fost atunci când o fetiță de 10-11 ani, care avea nevoie de un EKG, și-a aplecat capul în fața lui, gest care este un ritual în civilizația lor. Față de adulți sau persoanele care vor să te ajute, iar tu trebuie doar să le atingi capul, pentru a-ți dovedi intențiile bune. Atât de mult l-a afectat pe Laci acest lucru, încât și-a spus că și numai pentru acea fetiță merită să se întoarcă. Un alt lucru care l-a impresionat a fost sloganul rezervației și al spitalului: “Vizitează- ne ca străin și părăsește- ne ca prieten”.

Rep.: Nu mai aveți mult timp pentru pregătiri, cum vă descurcați cu cheltuielile?

Sz.B.: Costurile pe care trebuie să le suportăm sunt pentru drumul până în Tanzania, asigurări și taxele de vizitare. Pentru Kilimanjaro taxa este în jur de 600 de dolari, pentru Meru mai puțin, iar la craterul Ngorongoro, 200. La noi nu se percep taxe și tot nu se face turism. Din cei cinci care erau programați să plecăm, am rămas doar patru. Alături de Biro Laszlo și mine, vor mai fi Hunor Crișan și Kinda Mihaly, care este foarte priceput la echipamentele pentru asemenea aventuri montane. Am obținut aparatul EKG, ni s-a asigurat transportul (Royal Trans), până în Budapesta. De acolo urmează să luăm avionul până la Londra. Avem un traseu ocolitor, pentru că am ieșit mai avantajos la preț, lucru care a influențat inclusiv amânarea datei de plecare. Personal, nu trebuie să suport cheltuieli suplimentare, datorită conducerii facultății. Prin intermediul domnului Copotoiu, rectorul Universității și doamnei Munteanu, decan, ni s-au pus la dispoziție medicamente și aparatură care pot ajuta spitalul. Cu medicamente ne-a mai ajutat și spitalul din Gheorgheni. Mai avem nevoie de vaccinuri pentru febra galbenă, febra tifoidă, hepatită, vaccin complex. Cea mai delicată este procurarea unui medicament împotriva malariei, Malarone, care nu prea se găsește în România. Acesta ne costă în jur de 100 de euro de persoană.

Rep.: Ați mai găsit și în altă parte sprijin?

Sz.B.: Foarte puțin, motiv pentru care nici nu plecăm toți cinci. Am ajuns să mă simt la un moment dat ca un cerșetor. Unii patroni de firme mă expediau, spunându-mi că și aici sunt oameni nevoiași. Este foarte adevărat, dar aceștia nu dau nici acolo nimic. În schimb, un asemenea eveniment poate să contribuie la imaginea României, exact cum se întâmplă și cu performerii din sport. Aceștia sunt mai buni ambasadori decât mulți care ar trebui să se preocupe de imaginea țării. Un lucru foarte interesant a fost și ce mi-a povestit Laci de la expediția din 2007. La granița dintre Kenia și Tanzania, numai cei din România au trecut fără să le fie solicitată viza. A fost un lucru puțin ciudat, dacă ținem cont că în grup erau și americani, pe lângă mulți alții. Sprijin am mai primit și de la persoane fizice. După o vizită la peștera Șugău, de a cărei întreținere se ocupă asociația noastră, o persoană care conduce tipografia “Prosystem Print” din București, ne-a donat 1000 de dolari.

Rep.: Vă veți întoarce la începutul lunii martie. Cu ce impresii crezi că vei reveni?

Sz.B.: Cred că vom avea multe de povestit atunci. Bagaje vom avea mai puține, cu toate că toți prietenii îmi cer să le aduc ceva, un dinte de crocodil, o piatră de pe

Kilimanjaro, multe alte astfel de suveniruri.

Mihai VEREȘ

mihai@ziaruldemures.ro