Apa sfințită dă arama pe față

Aș minți dacă aș spune că sunt o credincioasă practicantă. Nu mi-e rușine să recunosc că în viața mea nu am fost vreodată la o slujbă și în toate bisericile și mănăstirile în care am intrat m-am dus ca orice turist dornic să admire picturile murale și zidăria impozantă sau din contră, sculpturile cioplite-dantelate în bisericuțele de lemn. Cu toate acestea nu mă pot considera nici atee. Educația primită, cei șapte ani de acasă m-au învățat că trebuie să crezi în ceva. Și cred. Am o divinitate, o putere superioară căreia îi pot vorbi direct, fără intermediar, și pentru că îi vorbesc în gând, mă ascultă indiferent pe ce limbă îi transmit întrebările, temerile mele. Parcă văd ce se burzuluiesc zeloșii: ce blasfemie, piei satană și cine știe ce mai zic uluiți în revolta lor. Au tot dreptul, tot așa de bine cum și eu am dreptul la libera exprimare, la crezul meu.

Toate aceste gânduri mi-au venit în minte văzând imaginile filmate la mai multe lăcașuri de cult din țară, cu ceva timp în urmă, de Bobotează. Încercam să înțeleg ce se întâmplă cu acești credincioși care se îmbulzesc pe la biserici, ba la moaștele cuiva, ba la apa sfințită, cu o disperare ce te bagă în sperieți. Ce vor să demonstreze? Că sunt mai catolici decât Papa? Că se duc cu noaptea în cap ca să fie primii, că se târăsc în coate și genunchi ca să le fie iertate păcatele, să zicem că înțeleg. Îmi pot explica și obiceiul de a săruta straiele aurite ale fețelor bi­sericești. Dar că se împing și se ceartă ca la ușa cortului care a fost primul, câte sticle a umplut fiecare cu apa sfințită, astea nu mai înțeleg.

Cum rămâne cu iubește-ți aproa­pele? Îl calci în picioare, îl răstorni, ca să ajungi mai repede? Apa sfințită nu se termină, moaștele vor fi acolo și mâine. Și atunci de ce se comportă precum niște câini hămesiți? Cum se poate explica faptul că luați la întrebări, individual sunt niște oameni cu frica lui Dumnezeu, își mușcă limba: ptiu, drace, fac la mătănii de amețești urmărându-le mișcările, nu ar lipsi de la nicio liturghie, duminica la țol festiv stau pe treptele bisericii mormăind rugăciunile, desenând niște cruci imense, ca la primul semn al eului intrat pe scenă să uite până și de bunul simț!

Ce poate fi mai urât decât perfidia? Prefăcătoria? Cum se face că tocmai cei mai zeloși uită nu doar de cele zece porunci, dar până și de ei înșiși, de parcă ar fi în transă…Mi se pare inimaginabil ca niște… sfinți să fie ținuți în frâu de jandarmi(!) și de forțele de ordine, e ceva atât de aberant, atât de absurd încât mă întreb: nu cumva tocmai “opiul săracilor” le ia mințile și dacă nu tocmai asta este scopul?

Îmi mai amintesc de un preot de cartier care după o masă copioasă, udată din belșug cu vin, a venit la noi, în penultima zi a anului ca să marcăm “Boboteaza.” Apa sfințită stropită fără milă cu buchetul de busuioc peste tot și peste toate din casă, s-a terminat și părintele a fost nevoit să facă plinul cu apa rece de la robinetul din bucătăria noastră, după care a mers la vecini cu Iordanul. Se spune că de Bobotează toate apele Pământului sunt sfințite, și atunci de ce se calcă în picioare enoriașii? Ei nu au aflat încă?

Erika MÄ‚RGINEAN