Editoriale & Opinii

Modificarea legii administratiei, calul troian al lui Boc

Într-o societate prinsa de spasmele destramarii familiei Columbeanu si de amenintarile dintre Oana si Pepe, ai nostri guvernanti vor sa distruga si urma de democratie existenta în administratiile locale din România. Asta pentru ca vor modificarea legii administratiei publice locale si sa-i „ajute†pe primari si presedinti de Consilii Judetene sa faca ce vor la ei în teritoriu. Daca va trece în forma actuala, legea le va permite votarea cu jumatate din numarul consilierilor prezenti la sedinta a unor hotarâri ce vizeaza patrimoniul, vânzarea si cumpararea etc. Practic, la cerinta conului Flutur de la Suceava, partidelor aflate în opozitie în forurile locale si judetene li se taie posibilitatea de a bloca unele proiecte pe care le considera negative pentru comunitatea pe care o reprezinta.
În acest moment, daca primarului din Târgu Mures i se nazareste sa vânda de exemplu „Complexul Weekend†nu poate fara sa aiba doua treimi din numarul total de consilieri. Dupa adoptarea modificarilor îi va fi suficient jumatate din cei prezenti. Pe care în acest moment îi are în buzunar. Acum eu am învatat la scoala ca democratia reprezinta guvernarea prin consens si dezbatere. Asa faceau vechii greci în cetatile antice. Acum, în România începem sa ne apropiem din nou de vremuri de trista amintire când un om decidea de unul singur ce este bine pentru un popor. si nu mai vreau sa ajungem acolo.
În plus, respectiva lege va permite primarului sa conduca fiecare sedinta de consiliu. Am participat la multe astfel de sedinte unde cel care o conducea a avut o influenta covârsitoare asupra procesului de vot. Asa ca înca un plus pentru sefii administratiilor publice.
PS: Daca edilii locali din România ar fi în marea lor majoritate niste oameni interesati mai mult de binele public decât de propriul lor buzunar o asemenea modificare nu ar trebui sa fie un motiv de îngrijorare. Cum la noi e cam invers, iar primarii si sefii de judete se lafaie în vile si masini de lux fara a avea venituri suficiente pentru a le justifica, modificarea va avea efecte tragice pentru bugetele publice. Mi-e si frica sa ma gândesc ce vor face unii dintre ei!

Show More

Related Articles

Back to top button
Close