Arestați bestia Bubău!
Primarul pesedist, Viorel Bubău a bătut cu bestialitate o sportivă de la Depozitul de Armăsari l Individul care a pozat mereu într-un adept al fair-play-ului a lovit-o cu o cruzime inexplicabilă pe Mădălina Hendeș, membră a echipei de echitație de la Direcția Silvică l Fata a ajuns la SMURD cu capul spart, cu nasul și fața umflate l Poliția a luat declarații și va face cercetări l Conducerea RNP va depune o plângere penală și, foarte probabil, va interzice accesul lui Bubău în incinta Depozitului l Bubău riscă să fie dat afară din PSD
La Depozitul de Armăsari ardea mocnit de mai multe luni un conflict. Pe de o parte se afla Viorel Bubău, iar de partea cealaltă erau câțiva sportivi nemulțumiți de modul cum se purta cu ei primarul Sântanei. O scrisoare, ai cărei semnatari au preferat să își păstreze anonimatul, probabil de teama răzbunării primarului, a adus în atenția publicului mizeriile pe care le făcea Bubău.
Bănuielile edilului șef din Sântana s-au îndreptat înspre Mădălina Henteș, pe care a considerat-o sursa informațiilor apărute în presă. Nu după mult timp, în mod ciudat, sportivei i-au dispărut două telefoane mobile, când se afla la Depozitul de Armăsari.
Săptămânile au trecut și se părea că s-au mai liniștit apele, însă vineri după-amiază Mădălina Henteș a trecut prin momente de groază. Sursele noastre spun că Viorel Bubău a găsit-o singură într-un birou de la Depozitul de Armăsari și că, după o dispută verbală, a lovit-o cu bestialitate pe tânăra sportivă. Se pare că Mădălina a fost lovită cu capul de un birou și de perete. Urme de sânge au fost găsite și pe telefon. Apoi Bubău a ieșit val-vârtej, lăsând-o pe fată cu sângele șiroindu-i din cap. Dusă la SMURD la ora 15:41, Mădălina a primit îngrijiri medicale timp de trei ore. În registrul de la spital, tânăra a fost diagnosticată cu “traumatism cranio-facial”.
Madălina a fost dusă acasă după ora 18, însoțită de un echipaj de poliție care a făcut primele constatări și la locul incidentului.
Mădălina Henteș a refuzat să facă vreun comentariu, deocamdată. Tânăra este încă șocată de ceea ce a pățit, la fel ca și membrii familiei sale.
Deziluzie printre sportivi
La Depozitul de Armăsari, proprietatea RNP, atmosfera este tensionată. Reporterii ZIARULUI s-au deplasat la fața locului și au stat de vorbă cu sportivii de acolo și personalul angajat. Deziluzie, frică, reticență, confuzie. Astfel poate fi descrisă starea de spirit a persoanelor cu care am stat de vorbă. “Nu ne așteptam la așa ceva, ce să mai spunem acum”, au fost de părere intervievații. Mulți dintre ei au aflat, la interval de câteva minute, ceea ce s-a întâmplat în biroul contabilului între Bubău și victima sa, majoritatea sportivilor fiind la antrenamente. Totuși, mulți preferă să nu comenteze incidentul care a avut loc în cursul zilei de vineri. Se tem, probabil, că oricare dintre ei ar putea fi următoarea victimă. Mădălina nu este singura persoană care a simțit pe propria piele violența lui Bubău. După cum spun cei de la Depozitul de Armăsari, un puști a fost lovit de Bubău la “un antrenament”, nu cu mult timp în urmă, cu biciul peste față, dar copilul nu a depus plângere, de frică.
PSD contrariat de Bubău
Reacțiile la incidentul sângeros de vineri nu au întârziat să apară. “Deocamdată nu cunosc problema în detaliu și nu pot să am o părere. Este de condamnat o astfel de atitudine, indiferent care ar fi fost motivele. Dar, oricum, nici un om normal nu bate o femeie”, a fost de părere președintele PSD, Ovidiu Natea. De asemenea, întrebat de repercusiunile pe care le poate avea comportamentul brutal a lui Bubău asupra funcției de purtător de cuvânt și membru al PSD, Natea a declarat că “orice este posibil” și că se va lua în discuție în cadrul PSD acest incident.
Actualul director de la RNP, Cristian Chirteș, afirmă că atât victima, Mădălina Henteș, cât și RNP vor depune plângere penală și vor urma calea legală și că această problemă se va lua în discuție în cadrul comitetului director al Regiei, unde se va lua o decizie finală. “Vom depune o plângere la Parchet. Acest incident poate să afecteze și relația între noi și sportivul Viorel Bubău. Poate să apară și o ruptură pe linie sportivă”, a declarat directorul RNP.
Bubău contraatacă rațiunea
Într-o discuție telefonică, primarul-călăreț Bubău a negat acuzațiile, deși toate indiciile îi sunt potrivnice. “Dacă s-a întâmplat ceva îmi pare foarte rău. Îmi pare rău… O să mă interesez. Că eu aș fi fost implicat, asta o spuneți dumneavoastră. Scrieți ce vreți, dar mai bine v-ați concentra asupra Cupei României, care va avea loc peste două săptămâni…”, a declarat succint și repezit Viorel Bubău.
Suntem însă curioși care va fi reacția bătăușului Bubău când va fi pus față în față cu probele și cu declarațiile martorilor.
Cerem Poliției și celorlalte organe abilitate să-și facă datoria, fără a ține cont de poziția și influența politică a primarului PSD, Viorel Bubău. Solicităm organelor abilitate să-i ridice lui Bubău permisul de port-armă, pentru a nu periclita viața celor care au tangență cu el.
Cerem Direcției Silvice Mureș să rupă orice legătură cu acest personaj care poate pune în pericol siguranța și integritatea sportivilor care se antrenează aici.
Cerem Federației Române de Echitație să ia măsurile ce se cuvin, fiindcă ceeea ce a făcut Viorel Bubău nu are scuze.
Cristina Cornea
Alexandru Vlad
“Relațiile între cele două părți se pot rezuma la faptul că Viorel Bubău a fost cel care a încălecat un cal de-al nostru și atât.”
Anton Dogaru, fostul director al RNP



