Ateul care a devenit Zeu

Potrivit tradiției budiste, la 8 aprilie 563 î.Hr., s-a născut Gautama Siddhartha, cel care avea să fie cunoscut în istoria lumii sub numele de Buddha (în sanscrită, „Iluminatul”).

Buddha s-a născut la Kapilavastu, astăzi în Nepal, ca fiu al regelui tribului Sakya, de unde și apelativul Sakyamuni („înțeleptul tribului Sakya”). Potrivit scrierilor budiste, nașterea lui Buddha a fost anunțată de un mare cutremur și treizeci și două de miracole, printre care vindecarea orbilor, a surzilor, a muților și a schilozilor din regat, precum și stingerea focului în toate infernurile. Legendele budiste spun că, la nașterea lui, un înțelept a prevestit că prințul va ajunge ori un mare monarh și războinic, ori un ascet. Tatăl lui Gautama a dorit să se asigure că fiul său va ajunge conducătorul regatului și un mare războinic, motiv pentru care a căutat să-l protejeze de implinirea profeției ca ascet. Este probabil că s-a căsătorit la vârsta de nouăsprezece ani cu o prințesă numită Yasodhara și a trăit cu ea cei zece ani, care au precedat nașterea fiului său, Rahula.

Știm că tatăl său a încercat să-l scutească de griji și de supărări și că locuia în palate izolate, fără a bănui că, dincolo de zidurile acestora, oamenii erau nefericiți. Ori de câte ori tânărul prinț pleca să facă o plimbare călare în afara palatului, tatăl său trimitea oameni care să îndepărteze din calea prințului toți nenorociții. Povestea spune că, în ciuda precauțiilor luate de rege, tânărul Gautama a văzut în timpul unei plimbări un bătrân, un bolnav, un mort și un ascet. Profund impresionat de cele văzute, prințul Gautama și-a părăsit palatul și familia în căutarea eliberării și a unei soluții la problema suferinței umane. Gautama și-a părăsit familia în săptămâna în care soția sa i-a dăruit un fiu. Au urmat ani de intensă căutare spirituală. În această perioadă, Gautama a ajuns un ascet rătăcitor, supunându-se unei intense discipline fizice. Șase ani a postit adeseori și s-a supus unor torturi severe. În acest timp, a fost însoțit de cinci discipoli, care îl priveau ca pe un sfânt. Și totuși, progresul spiritual întârzia să apară. Mai târziu, Buddha avea să spună despre acești ani că au reprezentat o perioadă în care a încercat „să lege aerul cu noduri”.

Iluminarea

Se spune că după ce a acceptat un bol cu orez cu lapte (o încălcare a practicii religioase din cadrul disciplinei ascetice pe care o urma), Gautama s-a așezat pe o rogojină de paie sub un smochin sfânt și a jurat că nu se va clinti din acel loc până nu va atinge adevărata eliberare. În dimineața celei de a șaptea zile, el a deschis ochii și a privit în zare, spre steaua dimineții. În acea clipă, a atins iluminarea spirituală. Prințul Gautama, devenit Buddha în urma iluminării, a fost tentat să rămână în recluziune pentru tot restul vieții, dar curând i-a întâlnit pe primii dintre viitorii săi însoțitori și discipoli, călători ca și el, care l-au urmat pe calea ascetismului. După ce a experimentat în mod direct iluminarea, Buddha și-a petrecut restul vieții călătorind prin țară, predicând și organizând o comunitate monastică, numită sangha. Cel dintâi discurs al lui Buddha, pe care acesta l-a ținut într-un loc numit Parcul Căprioarei, a rămas cunoscut ca „punerea în mișcare a roții dharmei”. În acest discurs, Buddha a dezvăluit doctrinele de bază ale budismului. În predica din Parcul Căprioarei, Buddha a prezentat cele Patru Adevăruri Nobile care, după două milenii și jumătate de la acel eveniment, constituie încă temelia credintei budiste. Budismul și-a tradus învățătura despre iubirea divină și țelul transcendent într-un pacifism capabil să modeleze pe scară largă acțiunile omului. În același timp, budismul pune un puternic accent pe eliberarea de iluzie și, prin extensie, de cele trei deprinderi ce dau naștere la percepțiile umane distorsionate: dorința, furia și ignoranța. Buddha a recunoscut principiul reîncarnării. Crezul său era acela că ființele vii sunt prinse în capcana ciclului fizic al nașterii și morții, supuși legii dharmei până ce este atinsă eliberarea totală.

Buddha a afirmat că nimic nu există în mod independent sau etern și că sinele imuabil este o iluzie. Prin samadhi, Buddha a introdus ideea de concentrare fermă într-o singură direcție. Împreună cu moralitatea și înțelepciunea, samadhi este văzută ca un instrument important pentru a progresa pe calea trezirii de sine.

Noua religie

Nimic nu este veșnic, afirmă Buddha. Nici o formă nu durează pentru totdeauna, nici o manifestare percepută drept unică nu exprimă pe deplin realitatea supremă și nici nu trebuie căutată intervenția divină în această viață. Buddha a susținut că zeii cunoscuți hindușilor există cu adevărat, dar nu guvernează viața de zi cu zi a oamenilor. În schimb, ei sunt supuși acelorași legi universale pe care oamenii trebuie să le respecte întocmai. Buddha a fost primul din lume care a pretins că omul își obține salvarea nu datorită intervențiilor unor divinități din exterior, ci printr-o disciplină spirituală permanentă. Calea lui Buddha s-a concentrat asupra căutării hotărâte a țelurilor spirituale ale unei persoane, nu asupra constituirii unor noi concepții despre Divinitate. În budism, accentul cade pe meditație și pe respectarea preceptelor morale importante, înțelese mai mult ca expresii ale adevăratei naturi a individului decât ca standarde derivate din autoritatea divină externă. Noua religie a exercitat o mare atracție asupra populațiilor din Orient, chiar în condițiile în care a atacat cu hotărâre celelalte doctrine și credințe. Cu siguranță, Buddha a fost un bun orator și a avut indiscutabile calități de misionar. Atât budiștii laici, cât și călugării, se supun următoarelor precepte: să nu ucidă, să nu fure, să nu acționeze în mod imoral, să nu mintă, să nu consume băuturi alcoolice. În afară de acestea, călugarii jură să nu mănânce în momentele care nu sunt stabilite, să nu vadă spectacole considerate lumești, să nu se parfumeze și să nu-și împodobească trupul, să nu doarmă în paturi care sunt prea înalte sau prea spațioase și să nu accepte bani.

Principiile

Deși de-a lungul secolelor budismul a evoluat în numeroase feluri, exprimându-se într-un număr uriaș de secte și dezvoltând un extraordinar de vast sistem de concepte filozofice, aceste credințe budiste fundamentale au rămas neschimbate înca de pe vremea lui Buddha. Printre religiile majore ale lumii, Cele Patru Nobile Adevăruri sunt o excepție: un set de principii fondatoare care nu au fost niciodată folosite ca justificare pentru acțiunile unei clase sau culturi războinice ori pentru orice acțiuni militare. În numele lui Buddha nu s-a purtat nicio „cruciadă” și, având în vedere natura Celor Patru Nobile Adevăruri, este puțin probabil că se va întâmpla vreodată. Buddha a rămas și singurul dintre fondatorii de mari religii care nu s-a declarat trimisul lui Dumnezeu și care a respins ideea unui zeu suprem. S-a spus că Buddha a petrecut 45 de ani învățându-i pe alții, consacrând călugări și călugărițe și promovând un stil de disciplină spirituală solitară și izolată. Se pare că pe Buddha nu l-a interesat să alcătuiască un corpus de texte care să-i reproducă învățăturile. Discipolii i-au transmis pe cale orală cele mai importante predici. La sute de ani dupa moartea sa, acestea au fost, în sfârșit, încredințate hârtiei. Dar nici măcar aceste scrieri, la origine redactate în sanscrită, nu există. Cele mai vechi relatări despre învățaturile lui Buddha care au supraviețuit sunt în limba pali, un dialect antic din nord-vestul Indiei.

Legendă ori personaj istoric?

Daca existența lui Moise și cea a lui Zoroastru au fost puse la îndoială din punct de vedere istoric, nu trebuie să ne mire că mulți savanți au văzut în Buddha un mănunchi de legende populare și nu un personaj istoric. Cu toate acestea, la ora actuală, o treime din populația lumii o formează adepții lui. Continuatorul și susținătorul noii religii a fost regele Asoka, cel care a trăit la două veacuri după Buddha. Se spune că el a pus temeliile a 80.000 de mănăstiri budiste și a impus budismul cu forța în numeroase regate ale Indiei. Fiul lui Asoka a răspândit budismul în Ceylon, unde s-a dezvoltat cu mare repeziciune. La fel s-a întâmplat și în Birmania, Siam, Tibet, China și Japonia.

Cele Patru Nobile Adevăruri

„În Cele Patru Nobile Adevăruri, Buddha propovăduiește că:

1. Viața înseamnă suferință. Natura existenței umane este în mod inerent dureroasă. Din cauza naturii ciclice a morții și renașterii, moartea nu pune capăt suferinței.

2. Suferința are o cauză: dorința și atașamentul. Suferința este consecința dorinței noastre egoiste și a atașamentului. În schimb, aceasta dovedește că noi ignorăm realitatea.

3. Dorința și atașamentul pot fi învinse. Când individul reușește să-și depășească dorința egoistă, el intră în starea de Nirvana, iar suferința încetează.

4. Calea pe care se poate ajunge la încetarea dorinței și a atașamentului este Calea Octuplă:

Înțelegerea corectă

Intenția corectă

Cuvântul corect

Comportamentul corect

Mijloacele de existență corecte

Efortul corect

Atenția corectă

Concentrarea corectă.” – Brandon Toropov și Luke Buckles, Religiile lumii

Moartea lui Buddha

Tradiția ne spune că Buddha a murit când avea 80 de ani, fără a desemna vreun succesor. Ultimele sale cuvinte, transmise de-a lungul secolelor, sintetizează perfect esența credinței pe care a fondat-o: „Supuse descompunerii sunt toate lucrurile compuse. Străduiți-vă mai departe cu dăruire, pentru a vă elibera”. „Buddha a murit într-un mic sat, unde se afla împreună cu cinci sute din discipolii săi. După ce a mâncat prea multă carne de porc, bătrânul a fost cuprins de dureri de nesuportat. După trei nopți de chin, suferința sa a luat sfârșit. (…) Trupul a fost incinerat și osemintele s-au păstrat ca relicve. Locurile unde au fost depuse au devenit, mai târziu, locuri sfinte. Ramășițele lui Buddha au fost întâi venerate, apoi adorate și s-au ridicat temple în cinstea celui care interzisese orice cult. Ateul a devenit zeu!”, afirma C. F. Potter.

Ioan BOTIS