AZOMUREȘ, bricul „Mircea” și… contraspionajul american

Vă întrebați, probabil, ce legătură ar putea exista între aceste trei noțiuni? Ei bine, a existat, dar în urmă cu mai bine de două decenii. Cu siguranță că mărturii ale acestei relații se găsesc încă, bine păstrate, în arhivele Direcției de Informații Militare a Armatei.

În megalomania lui, Nicolae Ceaușescu considera că independența economică a țării – și afirma deseori acest lucru – este posibilă, iar România va trebui să fie capabilă să-și producă singură toate cele necesare, de la cel mai mic șurub, la cele mai complexe mașini. În această idee a sa – fixă, trebuie să recunoaștem – serviciile secrete românești, pe căile specifice muncii lor, trebuiau să se angajeze într-o vastă acțiune de procurare de tehnologie străină. Așa au apărut în timp, e drept că și cu contribuția deloc de neglijat a specialiștilor români, transportorul blindat (TAB-74), fabrica de diamante artificiale, uzina de apă grea… și multe alte obiective industriale mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg. În fond, de condamnat era doar ideea fixă a lui Ceaușescu, care chiar credea că este posibil ca România să-și producă toate cele necesare. Munca, nu lipsită de riscuri a serviciilor secrete românești, trebuie însă apreciată. Să nu uităm că, într-o statistică dată publicității în urmă cu cinci ani, Suedia figura ca cea mai „activă” țară din Europa în ceea ce privește procurarea de tehnologie străină. Nu se precizau modalitățile de procurare, dar nu este greu de presupus. Ar fi interesant de știut, pe ce loc în lume, se situează în prezent SUA, China și Japonia, și ele foarte preocupate de procurarea de informații referitoare la tehnologia de vârf.

„Vizita de lucru” a lui Ceaușescu la Târgu Mureș

În 1978, România se găsea, conform „indicațiilor” superioare de partid și ale lui Ceaușescu personal, în plin proces de industrializare. În acest context se înscrie și punerea în funcțiune în același an, a Fabricii de filme și hârtie fotografică din cadrul AZOMUREȘ. Toată tehnologia acestei fabrici a fost „cumpărată” de la Kodak, dar s-a dovedit a fi incompletă. Fabrica lucra atunci pe baza unei tehnologii „adaptate” de specialiștii români, așa încât produsul finit se deosebea calitativ de cel ce ar fi trebuit să fie obținut după rețetele originale. Cu toate acestea, produsul finit nu era cu mult mai prejos decât originalul, ba se poate spune că din multe puncte de vedere era chiar mai bun. În 1978, la inaugurarea primei unități de producție de acest gen din țară, Ceaușescu a făcut chiar și o „vizită de lucru” la Târgu Mureș, amplu reflectată în paginile celor două ziare locale (român și maghiar), dar și la nivel central.

De ce s-au voalat filmele Kodak?

Exista în tradiția Academiei Militare de Marină “Mircea cel Bătrân” din Constanța, ca absolvenții anului IV, ce urmau să fie peste puțin timp ridicați în grad, să facă un marș până în Malta sau Gibraltar cu nava școală a marinei militare, bricul “Mircea”. Într-unul din aceste marșuri de dinainte de 1978, bricul “Mircea” a întâlnit în apele Mediteranei vase aparținând Flotei a VI-a americane. Ofițerii specialiști prezenți pe bricul “Mircea” și care aveau la dispoziție o rezervă importantă de filme “Kodak”, au început să fotografieze prin teleobiective, de la toate distanțele și din toate pozițiile, fiecare apariție a bastimentelor U.S. Navy. Surpriză însă. Nici una din fotografii nu a putut fi developată deoarece filmele se voalaseră deja în aparate, cu toate că termenul lor de valabilitate nu expirase. Întorși în țară, a urmat o anchetă, s-au făcut experiențe cu filme din același lot, dar misterul voalării filmelor Kodak folosite pe bricul “Mircea”, nu a putut fi dezlegat. Cel puțin atunci… După câțiva ani, bricul “Mircea”, aflat din nou în Mediterana într-un marș similar cu cel de dinainte de 1978, a întâlnit din nou Flota a VI-a americană. S-au făcut iarăși “fotografiile de rigoare” ale bastimentelor U.S. Navy, dar fotografiile nu s-au mai voalat. În stocul navei se găseau acum filme produse la Azomureș Târgu Mureș. Explicația a fost găsită de români ulterior. De data aceasta, aparatura de bruiaj optic folosită de contraspionajul american, s-a dovedit ineficientă. Americanii aveau de foarte mult timp capacitatea de a-și creea în jurul navelor lor un câmp protector de radiații gen “Philadelphia”, ce se adresa peliculelor de film cu o anumită sensibilitate spectrală, fabricate după anumite rețete. În lipsa tuturor datelor de care aveau nevoie pentru a realiza filme identice cu cele produse de Kodak, inventivii ingineri români improvizaseră, iar rețetele filmelor indigene obținute confereau acum o altă sensibilitate spectrală peliculelor. În aceste condiții, radiația de bruiaj optic emisă de țintele fotografiate nu mai era eficientă.

Experimentul Philadelphia – un secret bine păstrat

Spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, americanii au inițiat un program de cercetare ultrasecret având denumirea de “Philadelphia”. Cu toate acestea, unele informații au ajuns la urechile opiniei publice americane. Oficialitățile, dar mai ales contrainformațiile U.S. Navy, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a minimaliza aceste cercetări și a-i denigra pe cei bănuiți că ar fi putut transmite asemenea informații presei. Ei au mers până acolo încât au șters din controalele marinei orice indiciu privind distrugătorul DE 173, nava folosită la experiment. La prima vedere, programul “Philadelphia” a intrat în conservare, dar el a fost continuat într-un secret și mai mare, cu măsuri de siguranță sporite. Rezultatele obținute de americani în cadrul acestui experiment au fost întărite și de experiența trăită de români cu voalarea filmelor Kodak, dar mai ales cu ocazia exercițiilor navale ale parteneriatului pentru pace “Sea Partener ’94”, desfășurate în Marea Neagră în octombrie 1994 și în care nici unul dintre participanți – Bulgaria, Grecia, România, Rusia, Turcia, Ucraina – n-a putut lovi ținta lansată de fregata U.S. Doyle. Un fapt foarte curios petrecut atunci, ținta n-a putut fi nici măcar încadrată de tirul obuzelor trase de pe navele ce efectuau exercițiul naval. Părea că ținta este plasată într-o altă locație spațială decât cea care apărea virtual vizibilă. Explicația pe care americanii au oferit-o partenerilor a fos cam “subțire”. Ei au spus atunci că au executat un bruiaj radar activ, dar nu au putut justifica de ce ținta nu a putut fi încadrată nici cu ajutorul telemetrelor laser sau cu raze infraroșii.

Nicolae BALINT

nbalint@zi-de-zi.ro