Groapa și prefectura

Eram o groapă fericită. Nu departe de primărie, dar nici de prefectură, lângă o stație de benzinărie care stă să cadă. Distrugeam vreo două mașini pe săptămână și eram fericită că o pățeam ca ale mele confrate de pe centură. Miercuri am fost și mai fericită. O mașinuță și o doamnă cu direcția în plop, au trecut tocmai pe centru. Încă o victorie asupra cauciucurilor ăstora românești! Ei bine, a fost începutul sfârșitului. Pentru că ce credeam că va fi o zi productivă pentru mine s-a transformat în priveghi. Am fost umplută mai repede decât centura, decât șosele decopertate din București! Cauza este tocmai prefectura asta cu care mă credeam vecină bună. Muncitorii mi-au șoptit că doamna respectabilă rămasă fără direcție este, în fiecare zi, aproape de prefect. Profesional vorbind. Of, ce bine de surorile mele mari și late de pe Remetea. Acolo nu ajung niciodată domn’ Florea sau domn’ Dobre.