Uncategorized

Câinii nu au nicio vină că s-au născut câini așa cum tu nu ai nicio scuză că te-ai născut OM!

Mi-a venit în minte fraza asta când mă gândeam la cățeii de pe stradă, ce dau din coadă și cerșesc o privire blândă când treci pe lângă ei. Pe stradă vezi tot felul de câini, de la câini agresivi, ce au fost bătuți pe străzi, câini blânzi ce au scăpat de bocancii grei, câini mici cărora le poți dărui un acoperiș sau câini foarte mari cărora parcă le-ar fi rușine că s-au născut. Majoritatea oamenilor îi ignoră cu desăvârșire, o parte se răzbună pe ei cu picioarele și mai este un mic grup care se mai apleacă spre ei pentru o mângăiere sau o coajă de pâine.  

Două legi ce-și dau în gură
În România, momentan, există două legi care se bat cap în cap în ceea ce privește cățeii străzii; una dintre legi permite eutanasierea câinilor comunitari, iar alta interzice acest lucru. Conform Curții Constituționale a României (CCR), primăriile sunt puse într-o oarecare dilemă în sensul că trebuie să hotărască asupra unei singuri legi, la alegere, ala-bala-portocala! Este vorba despre Legea 227/2002, modificată de Legea 391/2006, care permite eutanasierea câinilor fără stăpân, dacă după șapte zile de la transportarea în adăposturi câinii nu au fost revendicați sau adoptați. Și, pe de altă parte, Legea 9/2008, care nu abroga Legea 227/2002, și prevede că “este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor și a altor animale, cu excepția animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinarâ€.
Ludușenii iubesc câinii

Una dintre colegele mele a sunat câțiva primari din județ pentru a-i întreba „de sănătateâ€. Pe lângă faptul că am aflat că sunt bine, sănătoși, i-am întrebat și de căței. Primarul Sighișoarei ne-a spus că ei nu eutanasiază câinii, ba mai mult îi deparazitează, îi sterilizează și îi duce la un adăpost de unde urmează să fie adoptați de cei care își doresc un animal de companie sau de pază. Felicitări! La Reghin se întâmplă la fel doar că numărul cazurilor de adopție este foarte mic. La Târnăveni situația e similară. La Luduș nu există un adăpost, câinii sunt prietenii cetățenilor și-i vezi la fiecare colț. Nu a pomenit nimeni, nimic, de eutanasiere. Deci nu suntem criminali deși ni s-a dat mână liberă, vorbim deci despre un fel de crimă autorizată refuzată în județul Mureș. Vă dăm crezare deocamdată, dar suntem cu ochii pe voi, ham-ham!

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close